103 - DIVINA COMEDIE

Josef Stalin and Leonardo da Vinci are deep in conversation, Vladimir Putin rests his legs next to a sprawled Mike Tyson, while Margaret Thatcher – clutching her handbag – looks on with disdain. Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante. [Photo: gb.cri.cn]

103 famous faces in one painting

An extraordinary oil painting depicting 103 historical figures in striking detail has become the latest internet sensation, The Daily Telegraph reports.
The 6m by 2.6m painting also includes world landmarks like the Great Wall of China, the Egyptian pyramids, and Stonehenge.
On the canvas, Josef Stalin and Leonardo da Vinci are deep in conversation. Vladimir Putin rests his legs next to a sprawled-out Mike Tyson, while Margaret Thatcher – clutching her handbag – looks on with disdain.
Many of the figures in the painting are Chinese. Chairman Mao Zedong appears smoking by a round table in the center, with Chinese Premier Zhou Enlai standing behind him. Mongolian conqueror Genghis Khan is riding a horse opposite Napoleon. Ancient Chinese poet Li Bai is sprawled on a chair, seemingly drunk, with a delicate wine cup and a typewriter in front of him.
Other Chinese faces that are instantly recognizable are former Chinese leader Deng Xiaoping, the ancient philosopher Confucius, the initiator of China's democratic revolution, Dr. Sun Yat-sen, Kuomintang leader Chiang Kai-shek, and the first Chinese emperor, Qin Shihuang. Modern Chinese figures include renowned writer Lu Xun, contemporary media mogul Run Run Shaw, artist Qi Baishi, Kung Fu star Bruce Lee, and hurdler Liu Xiang. 
Message boards have erupted with contests to identify every person featured, according to The Daily Telegraph. An element of mystery also surrounds the origins of the painting, which appears to have been inspired by Raphael's Renaissance fresco, "The School of Athens".
While the figures in Raphael's painting were all ancient philosophers, there appears to be little connecting the characters in this work, which includes historical giants like Napoleon alongside Bill Gates, the bespectacled face of modern success.
But eagle-eyed observers have spotted clues as to the painting's provenance in some of the people depicted, and some people guess the painter may be Chinese.
A clue comes from three undistinguished men in contemporary dress surveying the scene from behind a wall at the top right of the picture. Internet detectives have identified these three as the little-known Chinese artists Dai Dudu, Li Tiezi, and Zhang An.
They created this oil painting - "Discussing the Divine Comedy with Dante" - in 2006, though it has only become a hit ever since the past few weeks.
Alastair Sooke, the art writer for The Daily Telegraph, says the work reflects a trend of contemporary Chinese artists adopting Western styles and subjects.
"But the Dante reference makes us wonder whether we are looking at some nether-circle deep inside the Inferno: this is a vision of Celebrity Hell," he added.

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante. Chairman Mao Zedong appears smoking by a round table in the center, with Chinese Premier Zhou Enlai standing behind him. [Photo: gb.cri.cn]

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante, with Chinese hurdler Liu Xiang standing in the corner. [Photo: gb.cri.cn]

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante, featuring former Chinese leader Deng Xiaoping (C), and the initiator of China's democratic revolution, Dr. Sun Yat-sen. [Photo: gb.cri.cn]

Editor: Christy Zhao   Email: zhaolt@cnci.gov.cn

103 se confruntă cu un celebru în pictură
Josef Stalin şi Leonardo da Vinci sunt adânc în conversaţie, Vladimir Putin se bazează picioarele sale alături de o întins Mike Tyson, în timp ce Margaret Thatcher - strîngînd geanta ei - se uită la cu dispreţ. O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante. [Foto: gb.cri.cn] O pictură în ulei reprezentându-103 extraordinar figuri istorice în detaliu izbitoare a devenit senzaţie mai recente internet, rapoarte de Daily Telegraph. 6m prin vopsire 2.6m include, de asemenea, puncte de reper lume cum ar fi Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, şi Stonehenge. Pe panza, Josef Stalin şi Leonardo da Vinci sunt adânc în conversaţie. Vladimir Putin se bazează picioarele sale alături de o întins-out Mike Tyson, în timp ce Margaret Thatcher - strîngînd geanta ei - se uită la cu dispreţ. Multe dintre cifrele din pictura sunt chinezi. Preşedintele Mao Zedong apare fumat de o masă rotundă în centru, cu premierul chinez Zhou Enlai în picioare în spatele lui. Cuceritor mongol Genghis Khan este un cal de echitatie opus Napoleon. Vechii chinezi poet Li Bai este întins pe un scaun, aparent beat, cu o ceaşcă de vin delicat şi o maşină de scris în faţa lui. Alte fete din China, care sunt recunoscute imediat sunt fostul lider chinez Deng Xiaoping, Confucius vechi filosof, iniţiator al revoluţiei democratice din China, Dr. Sun Yat-sen, liderul Kuomintang Chiang Kai-shek, şi primul împărat chinez, Qin Shi Huang. Modern cifrele includ renumit scriitor chinez Lu Xun, mass-media contemporana mogulul Run Run Shaw, artist Qi Baishi, Kung Fu stele Bruce Lee, şi săritor Liu Xiang.
panouri de mesaje au erupt cu concursuri pentru a identifica fiecare persoană recomandate, în funcţie de Daily Telegraph. Un element de mister inconjoara, de asemenea, originile picturii, care pare să fi fost inspirat de fresca lui Raphael Renaissance, "Şcoala din Atena".
În timp ce cifrele din pictura lui Rafael, au fost toţi filozofii antici, se pare că există conectarea puţin caractere în această lucrare, care include giganti istorice precum Napoleon alături de Bill Gates, se confruntă cu ochelari de succes moderne.
Dar observatorii cu ochi de vultur au identificat indicii cu privire la provenienţa picturii în unele dintre oameni descrise, şi unii oameni ghici pictor poate fi chinez.
Un indiciu provine din trei barbati undistinguished în rochie contemporană supravegherea scena din spatele unui perete de la partea din dreapta sus a imaginii. detectivi Internet au identificat aceste trei ca artişti puţin cunoscuţi chinez Dai Dudu, Li Tiezi, şi Zhang An.
Ei au creat această pictură în ulei - "Discutând Divina Comedie cu Dante" - in 2006, desi a devenit doar un hit încă de la ultimele saptamani.
Alastair Sooke, scriitorul de artă pentru The Daily Telegraph, spune că lucrarea reflectă o tendinţă de artişti contemporani chinezi adoptarea stiluri occidentale şi subiecte.
"Dar de referinţă Dante face sa ne intrebam daca ne uitam la unele de jos-cerc adânc în interiorul Infern: aceasta este o viziune de iad Celebrity", a adăugat el.
O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante. Preşedintele Mao Zedong apare fumat de o masă rotundă în centru, cu premierul chinez Zhou Enlai în picioare în spatele lui. [Foto: gb.cri.cn]

O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante, cu săritor chinez Liu Xiang în picioare în colţul. [Foto: gb.cri.cn]

O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante, featuring fostul lider chinez Deng Xiaoping (C), şi iniţiator al revoluţiei democratice din China, Dr. Sun Yat-sen. [Foto: gb.cri.cn]

SURSA:http://en.cnci.gov.cn/Culture/CultureDetail.aspx?ID=8245&p=3

BEATRICE, MUZA LUI DANTE. SFÎNTA BEATRICE.

"Dante meets Beatrice at Ponte Santa Trinita", by Henry Holiday (1839 - 1927), 1883, oil on canvas, 140 x 199 cm, National Museums and Galleries on Merseyside, Liverpool.
You can see the Arno and the Ponte Vecchio of Florence.

"Beata Beatrice" par Marie Spartali Stillman

Dante Gabriel Rossetti's Beata Beatrix, 1863.

"Dante şi  Beatrice", pictură de John William Waterhouse

ASCULTAŢI "DIVINA COMEDIE" - INTEGRAL! - TRADUSĂ DE Eta BOERIU!

• Divina Comedie-Infernul-Dante Alighieri (36)
• Divina Comedie-Paradisul-Dante Alighieri (33)
• Divina Comedie-Purgatoriul-Dante Alighieri (33)
• de la:

  Cărţi Audio: Divina Comedie - Cuprins

  carti-audio-online.blogspot.com/.../divina-comedie-cuprins-dante-alighieri.html 
• sau:

• Muzica - Divina Comedie Dante Alighieri

   

AROGANŢA LUI DANTE

GIOVANNI BOCCACCIO

AROGANŢA LUI DANTE

(Traducere liberă)

Sînt Dante Alighieri, întunecata Minervă

Inteligenţă şi artă îmi puse-n talent,

Eleganţa maternă mai adaugă semnul

Ce ţine de marele miracol al naturii.

Înalta-mi fantezie e gata, cu siguranţă,

Să treacă Infernul şi Împărăţia Cerească,

Încît nobilul meu volum să fie vrednic

Să-nfunte timpul şi o lectură spirituală.

Glorioasa Florenţă mi-a dat-o mama,

Iar mama vitregă mai degrabă mila

Şi vina unei limbi alunecoase şi hoaţe.

Ravenna mi-a fost gazda exilului meu –

Şi-mi fu trup şi suflet – iar la Tatăl Ceresc

Invidia opresoare nu cîştigă sprijin.

Savin BADEA

GIOVANNI BOCCACCIO

AROGANŢA LUI  DANTE

Sunt Dante-Aligheri - Minerva cea pură

Şi geniu şi artă mi-a pus în talent,

Materna fineţe un semn permanent

Ce-i marea minune a Mamei Natură.

A mea fantezie e gata de-o tură,

Să treacă Infernul şi Raiul ardent,

Iar nobilu-mi op să rămîie potent,

Tot timpul, prin spirit, plăcută lectură.

În glorii, Florenţa mi-e mamă, firesc,

Iar vitrega-mi mamă de milă e-o mare

Şi-n limba cursivă, de hoţ, ce-o vorbesc.

Mi-e gazdă Ravenna-n exil, protectoare

La trup şi la suflet - iar Tatăl Ceresc

Invidiei sprijin nu-i dete-n pierzare.

Savin BADEA

Vezi şi:

REZUMAT - Giovanni BOCCACCIO

DANTE TRADUS DE ETA BOERIU

Sursa fotografiilor:

Laszlo9

Dante tradus de Eta Boeriu

 Laszlo Alexandru

…“Cantonate pe tarîm epistolar, legaturile noastre amicale au supravietuit�?, îsi încheie Viorica Guy Marica, în numarul precedent al Tribunei, rememorarile emotionante despre membrii Cercului literar de la Sibiu. Gruparea artistica manifestata – în mod miraculos – sub auspiciile întunecate ale razboiului a fost spulberata abia de sovietizarea României. Ceea ce nu reusise un conflict mondial, a izbutit pacea comunista: destramarea relatiilor sociale, suspendarea manifestarilor neaservite, terorizarea scriitorilor. Prietenia s-a ascuns în paginile scrisorilor. Fapta culturala s-a transformat în sfidare individuala. Spatiul de refugiu al Etei Boeriu din fata urgiei staliniste l-a constituit literatura italiana. Întregul teritoriu a fost strabatut cu pas masurat. Numele si capodoperele cele mai reprezentative, de-a lungul secolelor, si-au gasit expresie româneasca prin intermediul poetei din Cluj: Dante, Divina Comedie; Petrarca, Rime si Cantonierul; Boccaccio, Decameronul; Michelangelo, Rime; Leopardi, Cînturi. Apoi: B. Castiglione, Curteanul, Giovanni Verga, Mastro don-Gesualdo, Alberto Moravia, Indiferentii, Cesare Pavese, Tovarasul, Elio Vittorini, Erica si fratii sai. Garibaldina, precum si Antologia poeziei italiene. Secolele XIIIXIX si Trinacria. Poeti sicilieni contemporani.

Întîlnirea cu Divina Comedie s-a produs înca din primii ani de studentie, în cadrul cursurilor de Lectura Dantis, sub îndrumarea viitorului sot, profesorul Umberto Cianciolo. “Fervoarea cu care asteptam acest curs, încîntarea cu care ieseam de la el, freamatul launtric în care începusem sa deslusesc, nelimpede înca, acea «corrispondenza d’amorosi sensi» care se statornicea între Dante si mine si care avea sa ma însemneze pentru totdeauna, explica peste ani temeritatea uriasei încercari la care m-am supus, o supunere netarmurita, placuta ca-n dragoste, atunci cînd am început sa traduc Divina Comedie�?. Poemul dantesc, initiala punte de legatura amoroasa (“Galeotto fu il libro e chi lo scrisse�?), a ramas a fi studiat, aprofundat, cîntarit si talmacit, timp de cincisprezece ani, chiar si dupa ce primul impuls biografic s-a stins si iubirea s-a destramat.

A citi Divina Comedie echivaleaza oricum cu o aventura dificila, plina de piedici si surprize, menite a-l descuraja pe neofitul sovaitor. Dar a traduce Divina Comedie înseamna deja mult mai mult: a-ti dedica decenii de activitate profesionala patimasa acestui scop, a parcurge biblioteci de explicatii si analize, pentru a-ti deslusi în prealabil împletirea de sensuri ascunse “sotto il velame�?, a reflecta amanuntit la echivalentele românesti cele mai potrivite, a-i studia amanuntit pe cei care te-au precedat pe aceasta cale a traducerii, a numara pîna la istovire cele 11 silabe din care compuse cele 14230 de versuri ale tarîmului de dincolo etc.

Aventura cu atît mai ingrata cu cît stacheta a fost din start plasata la înaltimi ametitoare. Prima si cea mai semnificativa traducere integrala în versuri, semnata de George Cosbuc, apare între 1924 si 1932. În urmatorii doi ani este adusa la lumina varianta în proza a poemului, realizata de Alexandru Marcu. A treia transpunere completa e finalizata de asemeni în perioada interbelica de catre Ion A. Tundrea – Infernul sau fiind tiparit în 1940, iar întreaga trilogie doar o jumatate de secol mai tîrziu, în 1999. A patra echivalare a capodoperei dantesti, în versuri ramase peste 50 de ani în manuscris, i se datoreaza lui Giuseppe Cifarelli. Iata o realitate editoriala din cale afara de stranie, în care traducerile poetice ale Divinei Comedii si-au devorat biografic autorii, asteptînd stingerea lor din viata pentru a iesi în întîmpinarea publicului, iar unica transpunere în proza tintea mai ales finalitati didactice (fiind oricum de negasit, o data cu disparitia, în închisorile comuniste, a realizatorului ei). Într-un asemenea context, versiunea româna a Divinei Comedii, asa cum a publicat-o Eta Boeriu în 1965, echivala cu o consacrare.

Dificultatea coplesitoare de principiu, într-o astfel de aventura a spiritului, tine de faptul ca Dante Alighieri sintetizeaza cultura si inventeaza limba. Cum poate fi transpusa în straie românesti o realitate istorica, il Trecento, care lipseste din inventarul perceptiei noastre? Ce limba româna poate exprima experiente poetice care au precedat cu doua secole Scrisoarea lui Neacsu? La aceste întrebari, un raspuns foarte diferit ne ofera versiunile George Cosbuc si Eta Boeriu. Poetul vietii rurale îsi ia pe umeri aceleasi obstacole pe care le-a înfruntat însusi Dante: sculpteaza expresia, coboara în adîncurile temporale, calca foarte riguros pe urmele marelui florentin, îi accepta sfidarea si se ia la întrecere cu el. Poeta fiorului sufletesc alege sa-l apropie pe Dante de zilele noastre si de aria noastra culturala: exprimarea e simtitor modernizata, lirismul de ansamblu este mai pronuntat, asperitatile sînt slefuite, echivalenta cu originalul trebuie cautata deja nu la nivelul cuvîntului si al versului, ci la acela, mai general, al tertinei, al corespondentelor de ansamblu. Ceea ce se cîstiga în fluenta, se pierde la fidelitate.

Cautari succesive au condus-o pe Eta Boeriu la acest rezultat. În prima varianta, datînd de la începutul anilor ‘50, autoarea îsi marturiseste neputinta respectarii endecasilabului si a tertei rime din original. Va transpune asadar întreg Purgatoriul si 6 cînturi din Infern, folosind masura de 14 silabe si rimînd doar versurile 1 si 3 ale tertinei. În ciuda încurajarilor primite din partea profesorului D. Popovici, tînara italienista intuieste în mod corect ca aceasta optiune e nesatisfacatoare. Traducerea initiala se abatea nu doar de la masura poetica dantesca, ci si de la particularitatile sale expresive. Concizia, sobrietatea si lapidaritatea italiana erau diluate, excesiv explicitate si prea extins frazate în româna. A doua varianta recupereaza endecasilabul în transpunerea integrala a Purgatoriului si a Infernului. Evolutia pe calea cea buna este deja semnificativa. Spiritul originalului începe sa fie intuit. Continua totusi sa lipseasca la terza rima. Tertinele se însira sacadate, individualizate. Nu apar înca legatura armonioasa dintre versuri, senzatia de fluenta prelungibila la infinit, transmisa de capodopera lui Dante. Sfidarea aruncata de George Cosbuc actioneaza hotarîtor în acest moment: sa fie oare imposibil de egalat, cincizeci de ani mai tîrziu, ceea ce s-a putut atinge deja la începutul secolului XX?! A treia si ultima varianta construita de Eta Boeriu transpune cele trei cantice, Infernul, Purgatoriul si Paradisul, respecta masura dantesca a endecasilabului si recupereaza terta rima. Exigentele formale ale textului sînt împlinite si poemul poate porni, într-un nou vesmînt românesc, în cautarea cititorilor. Dar impedimentele de la suprafata traducerii se reverbereaza în infinitele obstacole ascunse în tesatura materialului. Eta Boeriu dovedeste o nuantata cunoastere a mizelor înfruntate si ni le marturiseste într-un text memorabil. “Spiritul patima s al lui Dante, împovarat de gînduri si poezie (…), puterea lui de evocare, imaginatia incandescenta, luciditatea viziunilor sale rabufnesc la tot pasul în comparatii, imagini, alegorii, invective, viziuni ori dialoguri, în care se împletesc, de-a lungul celor trei tarîmuri, sublimul cu cruzimea celor mai cutezatoare expresii, durerea ce mocneste cu rîsul plebean si extazul fericirii pure cu scrîsnetul damnatilor�? (vezi Cum am tradus Divina Comedie, în vol. Studii despre Dante, Buc., 1965, p. 269). Era nevoie de sensibilitatea unui artist al cuvîntului, dublata de tenacitatea unui salahor, pentru a duce un asemenea pariu la bun sfîrsit.

Multe ar mai fi de adaugat despre traducerea sculpturala a Etei Boeriu: felul în care a fost aleasa o cale de mijloc, între arhaizarea fortata si româna contemporana, folosirea prudenta a regionalismelor, pentru a se evita stridentele pe alocuri suparatoare, dozarea circumspecta a neologismelor, maiestria redarii comparatiilor atît de complexe (care la Dante variaza de la un singur hemistih exploziv, pîna la imagini alternative comparate, extinse pe doua, trei sau mai multe tertine – ajungîndu-se chiar la comparatii pe 18 versuri!), surprinzatoarele ruperi de ritm (pînza freatica a unei descrieri melancolice e sfîsiata de actiunea abrupta, dar si invers, aventura frenetica e suspendata printr-o rememorare în culori pastelate), formulele epigrafice absolut memorabile, cu valoare proverbiala, enumeratia dezlantuita, aliteratia bogata, umorul gros, situat dincoace de limita vulgaritatii, enunturile enigmatice, destinate sa sporeasca prin taina lor tensiunea calatoriei initiatice etc. etc.

Divina Comedie transpusa de Eta Boeriu reprezinta nu doar o capodopera cu existenta autonoma, ci si un excelent material de lucru pentru dezbaterile profesioniste în domeniul traductologiei. Numeroasele argumente ce se pot adduce în favoarea sau împotriva unor optiuni de principiu ale poetei nu fac decît sa-i umple azi de viata activitatea artistica. O viata mai lunga decît veacul.

 Sursa:

Dante tradus de Eta Boeriu - Romania Culturala

ETA BOERIU - LA MOARTEA POETEI

ETA BOERIU - LA MOARTEA POETEI de Ovidiu Vuia

Prietenul meu, student si el, locuia pe varful unei coline -daca Roma are sapte, Clujul sigur e asezat pe mai multe- intr'o casa cu un balcon larg unde ne adunam sa invatam. Asa am cunoscut-o pe Eta Boeriu (23.02.1923 - 13-11-1984) si daca zic am cunoscut-o inteleg ca am vazut-o trecand printre noi ca o aratare de vis si frumoasa precum fecioarele din icoana.
Peste ani i-am reintalnit imaginea pe cand ma plimbam pe strazile si in muzeele Florentei. O regaseam in silueta sinelie a tinerelor femei pictate de maestrul Domenico Ghirlandaio in corul bisericii Sta. Maria Novella sau in chipul, Venus nascand sau in Dantul celor trei gratii, al Simonetei iubita de Giuliano de Medici, prezenta si in visul lui Sandro Botticelli.
Si totusi mai aproape imi era in pridvorul plin de linisti; parca in mijloc se afla un havuz in jurul caruia erau adunati cativa ingeri muzicanti, albi, cu titere si mandorle, la Santissima Annunziata deasupra unei porti intr'o arhitrava. Acea Maria a Sacco, femeia lui Andrea de Sarto, Lucrezia del Fede, era chiar Eta Boeriu, o madona cu parul negru, soră cu Florica, taranca de Grigorescu. Marturisesc ca nu atat frumusetea ei fizica am regasit-o in Italia cat statuia-i spirituala, mai ales aceasta corespundea unei printese de Renastere, simbol al armoniei vesnice, prezent in baudelaireianul: Je hais le mouvement qui deplace les lignes.
Citisem traducerea ei, a Divinei Comedii de Dante Alighieri si calauzit de ea l-am cautat pe poet in cetatea de altadata intre turnurile Badiei florentine si al Bargelloului, spre casa lui, scara in colt guelf, la piata galbena a Veronei in penumbrele de piatra arsa a Santei Maria Antiqua pana la mormantul sau din Ravenna, asezat langa biserica romanica, San Francesco, locuri unde chiparosii par cadelnite enorme imprastiind miroase ceresti.
Divina Comedie talamacita de G. Cosbuc mi-a ramas aproape inaccecsibila, marele poet s'a straduit sa desfaca si sa refaca textul dantesc pastrandu-i antichitatea rasfranta in limba lui noua, ca'ntr'o Biblie incuiata sub copacii de argint. Lucrul iesit din mana maestrului este in primul rand pentru mandarini, cunoscatori ai cantecelor dantesti, table ale legii ramase undeva sus pe vatra muntelui.
Din contra, Divina Comedie a Etei Boeriu, izvorand din munca marelui ei inaintas, reuseste sa coboare pana la muritorul zilelor ei, soarele marinimos se daruie ca o baie de mir si maslu, fiecaruia.
Recent aparuta in editia doua, prefatata si comentata de Al. Balaci, regretam forma, inferioara, si unei editii din Biblioteca pentru toti interbelica.
O astfel de carte ar fi meritat sa fie publicata in scriere de lux iluminata pe margini cu miniaturi de vreun artist veronez asemenea exemplarelor cu care dormeau sub cap Lodovico il Moro sau Cezar Borgia si cum se vor fi gasind in biblioteca din Urbino a ducelui Federigo da Montefeltro, al carui portret din profil, ca de medalie romana, ni l-a lasat Piero de la Francesca.
In anul 1981, in editura Dacia din Cluj, apar Canti, Canturile lui G. Leopardi in traducerea E. Boeriu. Poetul nascut, crescut, revenit mereu, ca Ulise la Itaca lui, in orasul tineretelor sale, Recanati, zice ca acolo in biblioteca uriasa a parintilor parintilor sai si-ar fi distrus sanatatea. Cunoscut ca mare poet romantic si pesimist asemenea lui Bayron sau Eminescu, personalitatea lui se arata mult mai complexa, ca a celorlalti de altfel. Cu cat il studiem mai atent descoperim deducatia lui legata de antichitatea elena, clasica, asa ca la Hölderlin si olimpianul Goethe.
Traducerea in romaneste a lui Leopardi, e o incercare grea, Eta Boeriu e constienta ca lupta ei va fi de astadata ca a lui Iacob cu ingerul, din cauza formei adaptate de poet, a versurilor libere, endecasilabul fara rima sau cu rime intercalate, asa ca magia cantecelor este interioara, lipita de limba italiana ca aroma de floarea ei. Intr'un cuvant poezia lui Leopardi se arata aproape intraductibila, precum a lui Eminescu si poate inca mai mult. Iata din ce cauze obiective, traducatoarea va aplica o talmacire justa, fidela, in texte paralele bilingve, marginindu-se acolo unde îi pare ca reusita nu e deplina, la scopul didactic, sa faca inteles cel putin continutul. Impresia noastra este ca in respectivile conditii ni s'a dat doar un concept, o munca neterminata cuprinzand in ea chinul suferit si de poetul Cosbuc la prima traducere a Divinei Comedii.
Eta Boeriu are cultul talmacirii si stie ca pentru a fi cu adevarat corespunzatoare, autoarea va trebui nu numai sa i se substituie celui tradus, in destinul si trairea epocii lui, dar sa si fie inzestrata cu un deosebit talent si simt al poeziei. In acest sens exista cateva exemple majore de traduceri in limba romana in care talmacitorii au ajuns aproape sa intreaca pe marii lor parteneri de arta. Ma refer la Al. Phillipide cu poeziile lui din Baudelaire sau la Lucian Blaga, cu Faust de Goethe.
Fara indoiala nu exageram daca vom sustine ca Eta Boeriu se inscrie printre acesti mari artisti care prin fapta lor au imbogatit literatura romana cu opere noi.
Astfel in Antologia poeziei italiene aparuta in ed. Albatros 1980, aventura sufleteasca a Etei Boeriu pare in aparentă mai usoara cand ne prezinta in limba romaneasca cei mai semnificativi poeti italieni dela Sfantul Francisc la Carducci, cu cateva poezii alese. Intre cetatea sfantului Assisi rugaciune a muntelui cenusiu de Subasiu si dealurile visatoarei Maremme florentine sunt de fata la nobilul cenaclu printre altii Lorenzo Magnificul, Anelor Poliziano, Luigi Pulci, Matteo Boiardo, Ariosto, Vittoria Collona, Michelangelo Buonarroti, Torquato Tasso, Pietro Metastasio si nu pot lipsi Dante, Petrarca,Ugo Foscolo, Leopardi.
Este momentul sa remarcam ca legatura omului nostru de cultura cu Italia artistica a fost tot timpul stransa de la Asachi, Duiliu Zamfirescu la Iorga si Parvan. Cu toate acestea literatura italiana nu ne este atat de apropiata ca cea franceza de pilda, desi ne-am bucurat de italienisti de vaza ca Ramiro Ortiz si Al. Murcu printre altii.
Una din explicarile obiective o putem gasi in cartea Etei Boeriu si anume este vorba de formalismul strict al poeziei italiene -nu surprinzator la un popor atat de artist- prezent ca un fir rosu de la Dante la Carducci, complet opus stihului romanesc, creat de Eminescu si Alecsandri din poezia populara total emancipata de sub tutela oricarui canon formal, mult mai inrudit astfel cu framantarile inovatorii din literatura franceza si germana.
Tocmai de aceea Eta Boeriu vine sa acopere cu lucrarea ei un mare gol, oferind cititorului de astazi o viziune de ansamblu asupra panoramei de aur a literaturii italiene clasice.
Dar acestea din urma ar constitui, cu toata frumusetea lor, doar un fel de nobile exercitii cand dupa parerea mea marea opera a Etei Boeriu [mai poate fi una dupa Divina Comedie?] este traducerea Cantonieruui lui messer Francesco Petrarca aparuta in ed. Dacia, anul 1974.
Nascut la Arezzo, pe nedrept numit poet florentin, Fr. Petrarca a pastrat intreaga lui viata cel putin o rezerva fata de cetatea de pe Arno, autoarea exilului tatalui sau din cauza caruia va ajunge sa-si petreaca multi ani, in cetatea papala din Avignon.
Pentru a mai regasi pe acest pamant marturiile poeziei petrarchiene trebue sa te calatoresti la Vaucluse pe apa Sorgai in sus, pana la izvorul fantana, una din minunile lumii geologice. In ape straluceste culoarea matasei broastei si a lichenilor, verdele ce-a asteptat atatea secole sa fie redescoperit de modernul Cezanne si sa-l puie pe panza. Si in pacea si maretia muntelui ridicat ca un zid ce ar putea sa fie una din potile raiului.
La Arque Petrarca langa Padova unde s'a retras poetul la batranete si unde i s'a facut mormant de rege purtat pe umerii patriei sale iubite, Italia, rememorezi acelasi peisagiu, al pomilor fiinte, al tacerilor litanii si lacrimi.
Poetul cautandu-si iubirea pierduta in singuratate, departe de oameni ar parea ca un romantic dar pentru aceasta îi lipseste delirul farbelor si excesul lui Delacroix de pilda. El are ceva din tristetea instrainatului modern al lui Camus, rob al sufletului nostru, numai ca-si reface expresia si marele echilibru apolinic prin forma sonetului -inventat de poetul sicilian Iacopo da Lentini- pe care stie sa-l cizeleze asemenea unui giuvaer prelucrat de Benvenuto Cellini. Canzonele rasar ca apele scapate din matricea tiparului fix dar tot oglinzi ale statuilor euritmice, idealul artistilor de renastere.
Eta Boeriu pastreaza in traducerile ei matrica strict clasica, in Divina Comedie endecasilabu tertinelor, perfect si simetric rimate, este tot atat de propriu ca hexametrul povestirilor homerice. Acelasi endecasilab va fi prezent si in octavele eroice ale lui Ariosto, Torquaato Tasso si dupa cum am vazut si in Idilele si antiidilele lui Leopardi. Endecasilabul, vers obisnuit iambic compus din unsprezece silabe este tot atat de caracteristic pentru literatura italiana ca versul alexandrin alcatuit din 12 silabe cu cezura la mijloc, pentru literatura franceza.
Sonetul petrarchian strict endecasilabic a fost practicat la noi ca o forma fixa de Eminescu, Vlahuta pana la Bacovia, primul reuseste sa dea pe aceasta cale un suflu nou de melodie a inimii, sonetului clasic. Dealtfel desfasurarea sonetului ar corespunde unor reprezentari matematice asa cum au incercat unii mai cu temei si cu note muzicale tratand legile contrapunctului dupa cele ale logaritmilor, de unde in general raceala conceptuala a oricarui sonet, caracter rar evitat de Petrarca, mai reusit insa de Eminescu in cele cateva sonete, tezaure ale literaturii romane, Vasile Voiculescu in talmacirile imaginare dupa sonetele lui Shakespeare recurge la forma sonetului englez versul de zece silabe il inlocuieste cu cel de 13-14 cu cezura la mijloc din poezia lui Eminescu, inovatie stralucita a poeziei autohtone, alexandrinul romanesc. Deacum ne explicam de ce poetul iubirii profane purgata pe horebul interiorului vesnic, ca intr'o naratiune titianeasca, ia de model pe marele Will: sub mareata lui umbra doreste sa-si puna sub ocrotire sonetele scrise in forma nepetrarchiana, mai potrivite insa aventurii sufletesti incercate conform trairii creatoare a demiurgului.
Exegetul modern de poezie, al versului literar scapat de orice tiranie exterioara, nu poate sa neglijeze lectia asupra matricei clasice din talmacirile Etei Boeriu si asta petnru a putea cu adevarat patrunde in laboratorul marei poezii.
Daca opera lui Dante poate fi comparata nu cu o catedrala gotica, cum sustine Al. Balaci ci cu o biserica romanica, materializare stilistica a orizontalitatii semnalata de Lucian Blaga, atunci vom admite ca, E. Boeriu a stiut, intrebuintand unitatile de masura, pietrele-templu ale volumului stih, sa-i redea in limba romaneasca perfecta-i arhitectonie, astfel ca talmacirea Divinei Comedii poate fi asezata langa Iliada tradusa in hexametrul dactilic de catre G. Murnu, ultima, dupa Titu Maiorescu si Ioan Bogdan, capodopera a literaturii romane.
De-aici se naste acest cantonier al lui messer Francesco Petarca in limba romana de Eta Boeriu, impresia ce o are lectorul fiind aceea ca asa ar fi scris si Petrarca daca ar fi cunoscut limba daco-romana. Mai mare omagiu adus traducatoarei nu se poate.
Am trecut in revista talmacirile Etei Boeriu, semnalandu-le, nici nu am respectat ordinea lor de publicare, doar am urmarit sa relev forta celei chemante si valoarea ascunsa in inima ei.
Prin marea victorie a spiritului, Eta Boeriu imi pare ca o alta Doamna cu Licornul: adica femeii ridicate pana sub cortul lumii, animalul legendar îi ofera sub diadema acelui "Amon seul desir" in loc de oglinda si bijuteriile vanitatii, cartea poeziei, drumul catre izvoarele sacre ale creatiei, pentru Ea, Poeta.
Este greu sa acceptam astazi vestea incetarii din viata a Etei Boeriu, ca si cand minunatul cantec al privighetorii s'ar putea stinge vreodata.
In fond sufletul Ei este vesnic, dupa cum si Poezia este.

Nov. 1984
OVIDIU VUIA
Sursa:

ETA BOERIU - LA MOARTEA POETEI de Ovidiu Vuia - Mişcarea Legionară

PURGATORIUL 21 - RĂZVAN CODRESCU

DIVINA COMEDIE  A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul XXI

In briul al cincilea, printre zgirciti si risipitori, Dante si Vergiliu intilnesc umbra lui Statiu (desi Dante, ca majoritatea contemporanilor sai, il confunda cu retorul „tuluzan” Lucius Statius Ursolus, din vremea lui Nero, aici e vorba de poetul Publius Papinius Statius, autorul poemelor Tebaida si Achileida, ultimul neterminat, nascut la Neapole si traitor in vremea lui Domitian), care tocmai si-a implinit ispasirea si sta sa urce spre cer. Se dezleaga pricina cutremurului si a maiestuoasei cintari (Gloria in excelsis) din cintul anterior, pricina care este chiar eliberarea sufletului lui Statiu. Acesta, fara sa stie ca-l are in fata sa, aduce un emotionant elogiu lui Vergiliu si Eneidei sale, iar in final, lamurit de Dante, face plecaciune dinaintea Marelui Mantovan, pe care-l socoate maestrul sau intr-ale poeziei si caruia marturiseste ca ar fi rivnit sa-i fi fost contemporan.

1 Fireasca sete potolita doar

cu apa cea pe care altadata

samariteanca o ceru in dar

4 ma imboldea pe calea incurcata,

pe urma calauzei date mie

si-adinc miscat de cei munciti drept plata.

7 Si iata ca, precum la Luca scrie

ca Domnul, din mormint abia sculat,

la doi drumeti tinu tovarasie,

10  o umbra s-a ivit si ne-a urmat,

cit noi pazeam sa nu calcam pe cei  

de jos; si seama, cind grai, i-am luat: 

13 „Va deie Domnul pace, fratii mei” .

Degraba-ntorsi, Virgil raspunse cu-n

semn pe masura cuviintei ei. 

16 Apoi grai: „In sfatul cel mai bun

te-aseze-n pace dreapta Judecata

ce mie-mi dete vesnicul surghiun”.

19 „Cum?!”, zise, pe cind noi zoream deodata.

„De sinteti umbre ce-s de cer nedemne,

au cine-i cel ce calea-n sus v-arata?”.

22 Iar domnul meu: „Daca te uiti ce semne

acesta poarta si-s de inger puse,

vezi ca-i menit cu dreptii sa se-ndemne.

25 Dar fiindca cea ce zi si noapte nu se

opreste-n torsul ei nu-i ispravise

fuiorul ce de Cloto dat ii fuse,

28 cind duhul lui, ce geaman ni-i, primise  

har de-a urca, el nu putea prin sine,

ne-avind, ca noi, vederile deschise.

31 Atunci fui scos de unde iadu-si tine

mai larg deschisa gura, sa-i dau sfat,

si sfat i-oi da cit rost va fi de mine.

34 Dar zi-mi, de stii, de ce s-a scuturat

mai adineaori muntele-asa tare 

si toti, din poale-n crestet, au strigat?”.

37 A nimerit cu-asemeni intrebare

dorinta mea ca prin urechi de ac,

speranta dindu-i setei alinare.

40 Acela incepu: „Ceea ce fac

cei de pe munte nu-i fara-nvoire,

nici lucru nou, ci datina din veac.

43 Nu-i loc pe-aci de-a vremii razvratire:

doar ce-i din cer sau dupa cer se cere

e pricina a tot, nu oarba fire.

46  De ploi, zapezi sau grindini nu-i cadere,

nici brumele, nici roua mai in sus

de scara cu trei trepte n-au putere,

49 nici nouri, desi sau rari, pe-aicea nu-s,

nici fulgere, nici Taumantida care

in lume-i schimbatoare de nespus:

52  uscatul abur nicidecum n-apare

dincoa’ de zisul prag pe care-si tine

vicarul lui Sin Petru a lui picioare.

55  Or fi mai jos clatiri, ori tari, ori line,

dar vintul ce se-ascunde in pamint,

habar n-am cum, aicea sus nu vine.

58  Se clatina pe-aci doar daca sint

curate duhuri gata-n sus a trece,

iar strigatu-nsoteste-al lor avint.

61 Ca proba-a curatiei nu intrece

nimic vointa, sloboda-n miscare,

ce duhu-l face-n cer voios sa plece.

64  Dintru-nceput ar vrea, dar dor mai mare

ii da dreptatea sfinta-a resimti,

sa ispaseasca ce pacate are.

67 Iar mie, care-am patimit aci

cinci veacuri si mai bine, acuma doara

dor slobod de mai bine imi veni:

70  de-aceea fu cutremur si cintara

cei cuviosi marire Celui Sfint,

mai iute-n sus sa-i ia din cazna-amara”.

73 Asa grai; si cum mai veseli sint

acei ce beau cu cit le e mai sete,    

nespus ma bucurai de-al lui cuvint.

76 Si-atunci Virgil: „Pricep pe indelete

ce mreji va tin si cum scapati din ele,

de ce-i cutremur si extaz in cete.

79 Acuma, cine-ai fost si care rele

atitea veacuri te-au facut a sta

pe-aici, dezvaluieste-i mintii mele”.

82 „Pe cind voi supremul rege ca    

s-aduca bunul Titus razbunare

cui Iuda-i dete sarutarea sa,

 85 cu nume dainuind in cinste mare

traiam pe lume”, acel duh ne spuse,

„dar inca fara-a crucii-ncredintare.

88  Cintarea mea atit de dulce fuse

ca Roma, desi-s os de tuluzan,

m-a infiat si mirt pe timple-mi puse.

91 Ma stiu si azi de Statiu acolo sus:

Teba-am cintat-o si apoi pe-Ahile,

ci-n drum povara-a doua m-a rapus.

94 De-am stralucit intr-ale mele zile,

cuprins am fost de flacara divina

ce-n barzi revarsa harul sfintei mile;

97 de Eneida zic, ce-a fost sa-mi tina

de maica si de doica-ntru cuvint:

in lipsa ei, nici dram n-as fi de tina.

100  Sa fi putut fi-n viata pe pamint

deodata cu Virgil, as mai sedea

un an in cazne-aicea unde sint”.

103 La vorba lui, cu fata spre a mea

Virgil se-ntoarse, mut cerindu-mi: „Taci!”;

dar nu-i virtutii lesne tot ce-ar vrea;

106 caci ris si plins asa-s de buni ortaci

simtirii ce li-i sincer nascatoare,

incit e greu la chip sa te prefaci.

109 Zimbii in semn c-am inteles, la care 

umbra tacu si muta ei privire

in ochi mi se-atinti, iscoditoare:    

112 „De-n bine afla truda ta-mplinire”, 

grai, „de ce pe chip ti-a licarit

mai adineaori un suris subtire?”.

115 Din doua parti ma vad acu-ncoltit:

una sa tac ar vrea, iar alta-mi cere

sa spun; suspin si domnul meu iubit

118 pricepe si dezleaga-a mea tacere: 

„Nu-ti fie teama de acum a-i spune

si-a ostoi-ngrijata lui durere”.

121 Iar eu: „Tu poate, duh din vremi strabune,

mirat ai fost de-acel suris al meu, 

dar ce-am sa-ti spun ti-o fi mai de minune.

124 Acesta, ce ma-ndruma-n sus mereu,   

e-acel Virgil din care-ai supt odata  

puteri sa-nalti in cint si om, si zeu.

127 Iar de-ai crezut zimbirea mea iscata

de alte pricini, lasa-le-n uitare, 

caci doar ce-ai zis fu cea adevarata”.

130 Sa-mbratiseze ale lui picioare

voi acela, dar Virgil: „Nu, frate!

Doar biete umbre sintem fiecare”.

133 Iar duhul, ridicindu-se: „Socoate

cit mi-e de mare dragostea de tine,

de-am fost uitat c-aici doar fum sint toate,

136 luind umbre goale ca pe trupuri pline”.