PURGATORIUL 12 - Răzvan CODRESCU

DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul XII

Urmindu-si drumul prin cel de-al doilea briu al Purgatoriului (briu in care este ispasita trufia), Dante contempla pildele de trufie – biblice si mitologice – maiestrit sculptate in piatra drumului strabatut de cei doi poeti. Inainte de a patrunde in cel de-al doilea briu sau ocol al Purgatoriului, un inger sterge de pe fruntea lui Dante unul dintre cele sapte P-euri primite la intrare, de la ingerul-chelar (cf. Purg., IX, 112-114): semnul trufiei. Daca portile Infernului erau marcate de vaiete cumplite, la portile Purgatoriului se aud cintari nespus de frumoase (aici: Beates pauperes spiritu..., „Fericiti cei saraci cu duhul...”). „Marea-n vrednicii” (in orig.: la ben guidata, „bine cirmuita” – caracterizare ironica), din versul 102, este cetatea natala a lui Dante, Florenta.

1 „Ca doi plavani ce-n jug s-ar opinti,
mersei la pas cu umbra-mpovarata,
cit bunu-nvatator ma pasui;

4 dar cind imi zise: „Lasa-i si iti cata
de drum, c-aicea fiecare-i bine
la barca lui sa traga din lopata”,

7 de sale ma-ndreptai, cum se cuvine
sa mearga omul, desi mintea mea
urma plecate gindurile-a-si tine.

10 Urnit, de voie pasul meu zorea
in rind cu al maestrului sa fie,
si mersul nostru sprinten se vadea.

13 „Te uita-n jos”, imi zise dinsul mie,
„caci mult mai lesne vei umbla pe-aci
vazind ce drumul pe sub talpi ti-mbie”.

16 Cum pe morminte, spre-a se pomeni,
sta scris in piatra cine-acolo zace
si ce ispravi in viata savirsi,

19 incit adesea-a lacrima ii face
al amintirii bold pe-aceia care
nu pot, milosi, cu gindul sa se-mpace,

22 la fel vazui, dar incintind mai tare
prin arta lor, figuri intruchipate
pe-al coastei briu ce ne era carare.

25 Vedeam, de-o parte, pe acel ce-n toate
mai mindru fu intre fapturi, cazind
avan din cer ca fulgerul cind bate.

28 Vedeam pe Briareu inert zacind,
tintit de sus, de ceealalta parte,
in frigul greu al mortii inghetind.

31 Vedeam pe Pallas, pe Timbreu, pe Marte
inca-narmati pe linga-al lor parinte,
privind Uriasii-ajunsi ciozvirte moarte.

34 Vedeam pe Nemrod, parca fara minte,
catind la poala turnului spre cei
ce-n Senaar sfidara cele sfinte.

37 O, Niobe, cu ce ochi de lacrimi grei,
cu sapte fii ucisi si sapte fiice,
te-am deslusit in drum, sub pasii mei!

40 O, Saul, cum mi te-ai vadit aice,
infipt in spada-ti, pe Ghelboa-n care
nici ploi, nici roua n-au mai fost sa pice!

43 O, tu, nebuna-Arahne, ce-aratare!
Paianjen te-am vazut pe jumatate,
pe zdreanta pinzei ce ti-a fost pierzare.

46 O, Roboam, amenintari sfruntate
nu ti-am citit pe chip, ci spaima doara,
in carul ce te-a fost scapat de gloate!

49 Mai arata a stincii arta rara
cum maicii sale Almeon facu
podoaba rea platita scump sa-i para.

52 Mai arata cum chiar in templu fu
Senaherib de fiii-i incoltit
si cum acolo duhul si-l dadu.

55 Mai arata si ce macel cumplit
facu Tamiri cind lui Cir ii zise:
„Vrusi singe, fii de singe napadit!”.

58 Mai arata infrinta cum fugise
asira oaste, Olofern cind fuse
ucis, iar lesul i se risipise.

61 Vedeam ruina Troiei crunt rapuse:
o, Ilioane, cit de jos cazut
sub ochi icoana-aceea mi te-aduse!

64 Din stil sau din penel, ce priceput
maestru linii si-umbre trase-atare,
incit si-un duh subtil ramine mut?

67 Morti mortii, viii vii la-nfatisare:
nici cei ce-aievea i-au vazut mai bine
nu cred c-au fost sa-i desluseasca-n stare.

70 Umblati cu fruntea sus si plini de sine,
feciori ai Evei, nu catati ca nu-s
ai vostri pasi minati cum se cuvine!

73 Ocol dadusem muntelui in sus
si soarele urcase-n drumul lui
mai mult decit credeam, de ginduri dus,

76 cind cel ce grijuliu pasea pe grui,
in fata mea, grai: „In sus priveste!
Sa umbli-ngindurat momentul nu-i.

79 Un inger, iata, catre noi zoreste,
iar lucrul ei, cum bine poti vedea,
a sasea roaba-a zilei si-l plineste.

82 La chip si-n gesturi preasmerit te-as vrea,
ca el cu drag spre-nalturi sa ne-mbie;
e-o zi cum alta-n veci n-o fi ca ea”.

85 Deprins cu vorba lui menita mie
ca vremea sa n-o pierd, de ne-nteles
nimic la el n-ar fi putut sa-mi fie.

88 Spre noi isi da faptura pura ghes
in dalb vesmint, de-un fel la-nfatisare
cu luciul stelei cel in zori purces.

91 Brate si aripi desfacind usoare,
grai: „Veniti, caci treptele-s aproape
si calea-acum e lesne suitoare!

94 Nu-n multi asa de-nalt cuvint incape:
o, neam nascut sa-si ia spre ceruri zborul,
cum poate-n jos o boare sa te scape?”.

97 Spre-o treapta-n stei ne duse-ndrumatorul:
cu-arípa fruntea mi-o atinse si
imi slobozi la drum deschis piciorul.

100 Cum unde prinzi prin dreapta a sui
mai sus de Rubaconte, catre schitul
ce-o domina pe marea-n vrednicii,

103 un sir de trepte fac mai lin suitul,
durate-acolo de pe vremea-n care
nu se umbla-n masuri cu masluitul,

106 asa si-aici mai lina panta are
ripa ce da catre cealalta brina;
dar ici si colo piatra-mpunge tare.

109 Pe-acolo opintindu-ne-ntr-o rina,
Beates pauperes spiritu deodata
am auzit cum voci suave-ngina.

112 Ce diferite de infern se-arata
acele porti! Aici se-aud cintari,
acolo jos – durere crunt strigata.

115 Suiam de-acum acele sfinte scari
si ma simteam la pas chiar mai usor
decit pe ale sesului carari.

118 Il iscodii atunci pe-nvatator:
„Ce greutate mi s-a luat, de-mi pare
ca nu mai fac efort, ci parca zbor?”.

121 Iar el: „Cind toate P-eurile care
pe chip ramase-ti sint, de-acum palite,
ca-ntiiul fi-vor sterse fiecare,

124 de buna ta voire biruite,
talpile nu doar slobode de greu,
ci bucuroase s-or lasa urnite”.

127 Atunci intocmai am facut si eu
ca unii ce pe cap au far’ sa stie
ceva, si vad ca-s iscoditi mereu;

130 si-atunci spre crestet mina si-o imbie,
de cata si gasesc ce nu putuse
vadit de-a dreptul ochilor sa fie.

133 Cu degetele catre frunte duse,
dadui de-acele sase slove-nscrise
de cel ce semn cu cheile imi puse;

136 si domnul meu zimbi, caci ma zarise.

Traducere de Răzvan CODRESCU

Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE

INFERNUL 26 - George PRUTEANU

"E'l duca, che mi vide tanto atteso, / disse: -Dentro dai fuochi son li spirti: / ciascun si fascia di quel ch'elli è inceso!..."
("Iar călăuzul, cînd văzu ce-adîncă ... / mi-e luarea-aminte,-îmi spuse: -'N foc sunt duhuri, / închise-în flama care le mănîncă!..." (C. XXVI, vv. 46-48)

Dante Alighieri INFERNUL Traducere de George Pruteanu Ediţie digitală bilingvă
CÎNTUL XXVI Te bucură, Florenţă, tu, ce-în lume măreaţă, zbori peste pămînt şi mare: pînă-în Infern se-întinde-al tău renume. 26-4 Găsii prin hoţii ocnelor tartare cinci cetăţeni de-ai tăi şi-mi fu ruşine de cîtă cinste-ţi fac şi cîtă-onoare... 26-7 Dar dacă-un vis în zori meneşte bine, tu vei simţi, în scurtă vreme, toate urzelile pratezilor, haine. 26-10 De-ai şi simţit, nici nu-i devreme, poate - cadă ce-i scris să-ţi cadă peste case: mai greu mi-ar fi, cu ani mai mulţi în spate! 26-13 Plecarăm, deci, şi-aceleaşi scări stîncoase - abrupta coborîrii noastre brînă - urcă maestrul şi cu el mă trase 26-16 şi-urmînd mereu sinistra cale spînă tot printre bolovani şi colţi de stîncă, piciorul nu răzbea fără de mînă. 26-19 Cum m-a durut atunci, mă doare încă de-mi amintesc de cele-în drum văzute şi-oprelişti pun pe mintea mea adîncă 26-22 spre-a nu rodi nestrînsă de virtute şi dacă bună stea sau vreri divine haruri mi-au dat, să nu le fac pierdute. 26-25 Cum un ţăran, din vîrfu'-unei coline, - în miez de vară, cînd­, pe ceruri, farul întregii lumi cel mai prelung se-aţine, 26-28 (la ceasul cînd nu musca, ci ţînţarul prinde-a zbura), - zăreşte-în cîmp, la poale, cum licuricii-îşi pîlpîie amnarul, 26-31 astfél aici, în cea de-a opta vale, făclii noian luceau cu vie pară, străfulgerînd adîncurile sale. 26-34 Şi cum acel ce urşii-îl răzbunară, privind cum carul lui Ilie piere cînd roibii nărăvaşi spre cer zburară 26-37 îi şi pierdu pe dată din vedere nemaizărind decît ca o săgeată de foc lăsînd un nor cît o părere, 26-40 aşa fugeau şi-în valea-întunecată aceste flăcărui, şi-în fiecare era ascunsă-o umbră vinovată. 26-43 Stăteam pe pod scrutînd cu-aşa-încordare încît, de n-aş fi stat lipit de-o stîncă, să cad ne-împins cred că-aş fi fost în stare. 26-46 Iar călăuzul, cînd văzu ce-adîncă mi-e luarea-aminte,-îmi spuse: "-'N foc sunt duhuri închise-în flama care le mănîncă." 26-49 "-Maestre,-am zis, în negrele văzduhuri am înţeles ce e, chiar pînă-a-mi zice ce-mi desluşeşti. Dar spune-mi alte lucruri: 26-52 Sub limbile ce par să se despice dintr-una numai, cine-i? Parcă-s rugul lui Eteocle şi-al lui Polinice... 26-55 "-E torturat în flăcări vicleşugul lui Diomede şi Ulise care îşi poartă-în Iad, uniţi ca-în viaţă, jugul. 26-58 Sunt răzbunaţi cu-aşa fierbinţi calvare perfidul cal, care-a deschis zăgazul romanei stirpe, nobilă şi mare 26-61 şi furtul ce-a adus Troiei necazul şi Deidámia care încă-îl plînge, şi-în lumea morţii, pe Achil' viteazul." 26-64 "-De pot vorbi din focul care-i strînge, te rog, maestre, ruga ia-mi-o-în seamă, că-i una cît mai multe rugi adînce, 26-67 să-aştept, mă lasă,-îngemănata flamă cu coarnele-i de foc, să vină-încoace, căci sufletul, cum vezi, spre ea mă cheamă." 26-70 El mi-a răspuns: "-Ceea ce-mi ceri îmi place şi fi'ndcă-i demn de cinste,-îţi fac pe voie, dar limbii tale-îi poruncesc a tace, 26-73 căci ei sunt greci, duşmani ai vechii Troie: ce-ai tu de spus, voi spune eu. Pe tine ei nu te-ar asculta de bunăvoie." 26-76 Cum flama se-apropié de noi mai bine, vorbi maestrul cînd găsi că locul e potrivit şi clipa se cuvine: 26-79 "-Voi, cei pe care vă uneşte focul, de-am meritat a' voastre bune gînduri pe cînd trăiam, şi de-am avut norocul 26-82 să-mi preţuiţi eroicele cînturi, opriţi-vă puţin şi unul spună pe care mări pieri, sub care vînturi?" 26-85 Mai 'naltul corn din flacăra străbună să murmure-începu şi să se zbată ca focul răscolit de o furtună. 26-88 Din para-încolo,încoace zbuciumată, precum o limbă iute grăitoare, ţîşni un glas vorbind: "-Pe cînd, odată 26-91 m-am smuls de lîngă Circe - vrăjitoare la care m-am dat singur în sclavie de dragul unor greci schimbaţi în fiare -, 26-94 nici dragostea de fiu, nici cea de glie, nici cea de tată şi nici chiar chemarea a Penelopei, vrednica-mi soţie, 26-97 nu mi-au putut înfrînge-înflăcărarea de a cunoaşte lumea necuprinsă şi, omului, micimea şi grandoarea. 26-100 Ci am purces la drum pe marea-întinsă cu nava mea şi cîţiva inşi, compánia de-atunci de mine pururi nedesprinsă. 26-103 Văzui un mal şi altul, pînă-în Spania pînă-în Maroc şi insula cea Sardă - şi ce-am văzut mi-a răsplătit strădania. 26-106 Bătrîni şi frînţi, hoinara noastră hoardă ajunse,-în urmă, gura strîmtei poarte cu stîncile lui Hércule de gardă 26-109 ca nimeni să nu calce mai departe. Trecusem de Sevilïa cea veche şi de Ceúto, pe cealaltă parte. 26-112 "Voi, fraţii mei, voi, prin amar de leghe şi de primejdii-ajunşi la cap de lume, vă cer în cea din urmă, scurtă, veghe 26-115 a mult prea vlăguitei noastre hume, să mergem! - daţi frîu liber năzuinţii! - tot după Soare,-în Lumea fără lume! 26-118 Scrutaţi-vă menirile fiinţii:26-118 Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii născuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii!" 26-121 În camarazii mei aşa ardoare a semănat acest discurs de-o şchioapă, că-abia de-i mai ţineam sub ascultare. 26-124 Şi-apoi, cu pupa către zori în apă, la vîsle-am pus arípi, mai acătării ca pasărea cînd din capcană scapă. 26-127 Ne lumina acuma steaua zării opuse nouă şi scădea a noastră pîn'ce se stinse sub deşertul mării. 26-130 Cinci Lune stinse-au fost pe bolta-albastră şi tot de-atîtea ori a fost învoaltă, de cînd pluteam pe-întinderea sihastră, 26-133 cînd ne-apăru spinarea sumbră,-înaltă, a unui munte, deodată,-în cale, cum niciodată nu văzusem altă. 26-136 Am rîs întîi, dar rîsu-apoi fu jale, căci un vîrtej cumplit ţîşni din munte prinzînd şi vasu'-în vrejurile sale. 26-139 De trei ori îl rotiră sorburi crunte şi-al patrulea îl prăvăli-în abise trăgînd - cum El a vrut - fragila-i punte, 26-142 pînă cînd marea peste noi se-închise."	▪ Cîntul I ▪ Cîntul III ▪ Cîntul IV ▪ Cîntul V ▪ Cîntul VII ▪ Cîntul X ▪ Cîntul XIII ▪ Cîntul XIV ▪ Cîntul XV ▪ Cîntul XVII ▪ Cîntul XXI ▪ Cîntul XXII ▪ Cîntul XXV ▪ Cîntul XXVI ▪ Cîntul XXXIII

BUN VENIT! SOYEZ LES BIENVENUS! WELCOME! Am vrut să fac din acest sait (eng. site) un spaţiu spiritual pentru cei care se simt bine între cărţi şi compiuter (eng.: icomputeri). Se află aici ceva din preocupările, din pasiunile, din hobby°-urile şi slăbiciunile mele intelectuale. Dacă vă interesează literatura în general şi critica literară în special, arta traducerii, pictura "metafizică", muzica simfonică şi de operă (MOSTRĂ!), problemele limbii române şi omenescul din murdăria politicii – atunci alegeţi una din cele trei variante de mai jos ca să intraţi (preferabil, bej; gri = nu e la zi). . (Conţinutul saitului este acelaşi în oricare variantă. Diferă doar "copertele" secţiunilor şi unele "intermezzo"*-uri). Variantă "text:" CLIC AICI ! Varianta recomandată: CLIC AICI ! Totul într-o pagină: CLIC AICI ! Acest sait este şi va fi continuu "în construcţie". Un gînd pe zi: Minciuna e departe - şi adevărul nici nu şi-a tras papucii. (Zicere) Pentru gîndurile mai vechi, clicaţi AICI . © George Pruteanu www.pruteanu.ro