INFERNUL 1 – în traducerea lui Savin BADEA
INFERNUL – CÎNTUL 1 - Varianta D (rime alternante)
RĂTĂCIREA (Dante şi Virgiliu)
- Pădurea păcatelor (puzderia păcatelor omeneşti). (v. 1-12);
- Muntele vrăjit (colina desfătării, a virtuţii). (v. 13-30);
- Cele trei fiare (Pantera - desfrîul, Leul – mîndria, trufia, Lupoaica – lăcomia, avariţia). (v. 31-60);
- Virgiliu, marele poet. (v. 61-99);
- Profeţia despre Ogar.(100-111);
- Calea salvării (a mîntuirii) (v. 112-136).
1
La mijlocul duratei vieţii noastre,
Printr-o pădure neagră, de coşmar,
Pierdusem drumul drept spre culmi albastre. 3
2
Ah! n-am să spun ce negură de-amar
Era acea stufoasă vale-adîncă;
Şi-n amintire groaza mă ia iar! 6
3
De-amară ce-i, doar moartea mai e încă;
Dar pînă să arăt ce bun sfîrşit,
Voi povesti ce m-au ţinut pe-o stîncă. 9
4
Nu pot să spun de cînd am fost pornit,
Dar m-am simţit învins de-un somn de moarte,
Cînd drumu-adevărat l-am rătăcit. 12
5
Iar cînd ajuns-am la un pisc, departe,
Acolo unde codrul brusc sfîrşea,
Ce inima de groază o împarte, 15
6
Privii în sus: costişa strălucea –
Granitul dur în razele de soare –
Ce mînă drept pe-oricare fiinţă rea. 18
7
Atunci un pic fu groaza şi mai mare,
Ca în adîncul inimii-un cuţit,
Întreaga noapte chinuind-o tare. 21
8
Şi ca-nnecatul ce-i din val ieşit,
Cu răsuflarea-nceată, grea şi-adîncă,
Priveşte trist la apa rea, uimit; 24
9
Aşa şi sufletu-mi, fugar – vai! – încă,
Se-ntoarse să mai vadă-acel ponor,
Ce orice vietate o mănîncă. 27
10
Truditu-mi corp n-avea răgaz, ci zor:
Căci îmi reluai prin negura pustie
Urcarea-nceată c-un mai ferm picior, 30
11
Şi, iat’,-abia de urc spre pisc: zglobie,
O sprintenă panteră, iute-şiş,
Ce-avea o blană-mpestriţată, vie, 33
12
Mi se-aţinu în cale – stei pieptiş –
Ca piedică grozavă şi semeaţă,
Încît mă-mpinse înapoi morţiş. 36
13
Era devreme, dis-de-dimineaţă,
Şi soarele urca cu-aceiaşi stea
Cînd Cel Înalt, cu Dragostea-I măreţă, 39
14
Mişcă întîiaşi dată tot ce sta;
Aşa că am sperat la bine iară,
La pielea-mpestriţată-n taşca mea. 42
15
E ora matinală şi vremea-i primăvară,
Dar nu-i de-ajuns de-a mă scuti-ntr-alt rînd,
Că iar văzui ceva: cumplită fiară, 45
16
Un leu pornit în contra mea, urlînd,
Cu capul sus, de foamea rea săgeată,
De-aud văzduhu-n jurul lui vibrînd. 48
17
Şi o lupoaică, slabă-ţîr, dar toată
De pofte plină, cu nesaţ şi-acum,
Ce multe neamuri le-a tocat turbată; 51
18
Şi-aceasta-mi puse stavilă în drum.
Încît de groază, la a ei vedere,
Speranţa mea spre culmi se duse fum. 54
19
Şi cum e omul, vesel la avere,
Ajuns cu vremea să mai piarză-un dram
Se plînge-n hohot, urlă de durere, 57
20
Aşa cu fiara: pacea ei n-o am;
Şi tot venind asupră-mi oţelită,
Mă-mpinse-n hăul unde-i Soare neam! 60
21
Pe cînd era să cad, ca prăvălită
O stîncă în prăpastie, de-odat’ –
Apare-un ins cam mut – o, stea iubită! - 63
22
Cînd l-am văzut pe-acela, l-am strigat:
„ – Ai milă şi de mine prin pustie,
Oricare-ai fi: om blînd ori drac bălţat!” 66
23
Răspunsu-mi-a: „ – Am fost; nu-s fiinţă vie;
Părinţii mei au fost lombarzi sadea,
Şi-s mantovani, prin patrie, se ştie. 69
24
Sub Iuliu mă născui, tîrziu, şi-aşa
Văzui sub August bunul Roma ce e,
Cu zeii falşi şi mincinoşi din ea. 72
25
Poet, cîntai la Troia-n epopee
Pe-al lui Anchise fiu, flăcău viteaz,
Cînd mîndrul Ilion fu-ajuns scînteie. 75
26
Dar tu, ce chin te-ntoarce la necaz?
Nu vrei să urci pe-ncîntătorul munte,
În care fericirea-i în extaz?” 78
27
„ – Ori eşti Virgil, fîntîna din răspînt’e,
Ce răspîndeşte-nţelepciunea-n verb?” –
Îi răspunsei cu prea-smerită frunte – 81
28
„Stea tuturor poeţilor în herb!
Sî-mi folosească rîvna şi ardoarea
Cu care te-am citit! Ce tom superb! 84
29
Tu eşti al meu maestru drag şi floarea
Din care-am luat nectar miraculos,
Frumosul stil ce mi-a adus onoarea… 87
30
Vezi fiara pentru care merg fricos?:
Ajută-mă să scap de ea,-nţelepte,
Căci groaza ei m-a-nfiorat la os!...” 90
31
„ – Ţi se cuvine altă cale, drept e!” –
Răspunse el şi lacrima mi-am şters –
„De vrei să scapi de-aşa scălîmbe trepte; 93
32
Căci fiara asta ce te-a-ntors din mers,
Nu lasă omul pe cărarea-aleasă,
Ci-i stă zăgaz, pîn’ ce-l omoară-adesea. 96
33
Din fire-i foarte rea şi nemiloasă,
Mănîncă tot şi c-un hulpav nesaţ,
Iar după ce-a mîncat, tot păcătoasă!: 99
34
Cu multe bestii s-a-nhăitat la maţ;
Şi încă vor mai fi, pîn’ ce Dulăul,
Ce va veni, o va băga în laţ. 102
35
El nu înghite tot, nici bani, nici răul;
Ci-nţelepciunea, dragostea le vrea…
La Feltro,-n Feltro s-a născut flăcăul. 105
36
Printr-însul mîntuită fi-va ea,
Italia, cu Niso, tot duiumul,
Eurial şi Turn’, Cammilla mea… 108
37
Iar fiara alungată de Capcînul
Se va sfîrşi închisă în Infern,
De unde Pizma-i dete drumul. 111
38
Eu pentru tine cuget şi discern
Să mă urmezi ca să te duc departe,
Din codru-acesta printr-un loc etern. 114
39
Unde-ai s-auzi pe disperaţii foarte,
Antice duhuri chinuite, seci,
Ce-şi cheamă fiecare-a doua moarte. 117
40
Şi altele, mai mulţumite deci,
Arzînd în flăcări, dar sperînd să zboare
În Rai, la cete fericite-n veci. 120
41
La care-apoi, de vrei să urci, se pare,
Te va conduce-o Zînă, fulg de nea,
Cu care te-oi lăsa l-a mea plecare; 123
42
Căci Împăratul Sfînt e-n contra mea,
Pentru că fui rebel la Sfînta-I Lege,
Nu vrea să te-nsoţesc la El, nu vrea!... 126
43
El peste tot ne porunceşte Rege,
Cetatea Lui e-acolo – Jilţ Divin! –
Ferice-acei pe care şi-I alege!” 129
44
Dar zic şi eu: „ – Poete, mă închin,
La Cel de Sus, Cel care toate ştie;
Mă scapă de-acest rău şi-alt rău şi chin. 132
45
Şi du-mă-acolo pe-unde-ar fi să-mi fie:
Şi-n Poarta lui Sîn-Petrea şi-n Infern:
Să-i văd pe-ndureraţi cum ard făclie.” 135
46
Şi-n urma lui, înfiorat, m-aştern. 136
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu