vineri, 30 iulie 2010

DANTE TRADUS DE ETA BOERIU


Sursa fotografiilor:

Laszlo9

Dante tradus de Eta Boeriu


 Laszlo Alexandru



…“Cantonate pe tarîm epistolar, legaturile noastre amicale au supravietuit�?, îsi încheie Viorica Guy Marica, în numarul precedent al Tribunei, rememorarile emotionante despre membrii Cercului literar de la Sibiu. Gruparea artistica manifestata – în mod miraculos – sub auspiciile întunecate ale razboiului a fost spulberata abia de sovietizarea României. Ceea ce nu reusise un conflict mondial, a izbutit pacea comunista: destramarea relatiilor sociale, suspendarea manifestarilor neaservite, terorizarea scriitorilor. Prietenia s-a ascuns în paginile scrisorilor. Fapta culturala s-a transformat în sfidare individuala. Spatiul de refugiu al Etei Boeriu din fata urgiei staliniste l-a constituit literatura italiana. Întregul teritoriu a fost strabatut cu pas masurat. Numele si capodoperele cele mai reprezentative, de-a lungul secolelor, si-au gasit expresie româneasca prin intermediul poetei din Cluj: Dante, Divina Comedie; Petrarca, Rime si Cantonierul; Boccaccio, Decameronul; Michelangelo, Rime; Leopardi, Cînturi. Apoi: B. Castiglione, Curteanul, Giovanni Verga, Mastro don-Gesualdo, Alberto Moravia, Indiferentii, Cesare Pavese, Tovarasul, Elio Vittorini, Erica si fratii sai. Garibaldina, precum si Antologia poeziei italiene. Secolele XIIIXIX si Trinacria. Poeti sicilieni contemporani.

Întîlnirea cu Divina Comedie s-a produs înca din primii ani de studentie, în cadrul cursurilor de Lectura Dantis, sub îndrumarea viitorului sot, profesorul Umberto Cianciolo. “Fervoarea cu care asteptam acest curs, încîntarea cu care ieseam de la el, freamatul launtric în care începusem sa deslusesc, nelimpede înca, acea «corrispondenza d’amorosi sensi» care se statornicea între Dante si mine si care avea sa ma însemneze pentru totdeauna, explica peste ani temeritatea uriasei încercari la care m-am supus, o supunere netarmurita, placuta ca-n dragoste, atunci cînd am început sa traduc Divina Comedie�?. Poemul dantesc, initiala punte de legatura amoroasa (“Galeotto fu il libro e chi lo scrisse�?), a ramas a fi studiat, aprofundat, cîntarit si talmacit, timp de cincisprezece ani, chiar si dupa ce primul impuls biografic s-a stins si iubirea s-a destramat.

A citi Divina Comedie echivaleaza oricum cu o aventura dificila, plina de piedici si surprize, menite a-l descuraja pe neofitul sovaitor. Dar a traduce Divina Comedie înseamna deja mult mai mult: a-ti dedica decenii de activitate profesionala patimasa acestui scop, a parcurge biblioteci de explicatii si analize, pentru a-ti deslusi în prealabil împletirea de sensuri ascunse “sotto il velame�?, a reflecta amanuntit la echivalentele românesti cele mai potrivite, a-i studia amanuntit pe cei care te-au precedat pe aceasta cale a traducerii, a numara pîna la istovire cele 11 silabe din care compuse cele 14230 de versuri ale tarîmului de dincolo etc.

Aventura cu atît mai ingrata cu cît stacheta a fost din start plasata la înaltimi ametitoare. Prima si cea mai semnificativa traducere integrala în versuri, semnata de George Cosbuc, apare între 1924 si 1932. În urmatorii doi ani este adusa la lumina varianta în proza a poemului, realizata de Alexandru Marcu. A treia transpunere completa e finalizata de asemeni în perioada interbelica de catre Ion A. Tundrea – Infernul sau fiind tiparit în 1940, iar întreaga trilogie doar o jumatate de secol mai tîrziu, în 1999. A patra echivalare a capodoperei dantesti, în versuri ramase peste 50 de ani în manuscris, i se datoreaza lui Giuseppe Cifarelli. Iata o realitate editoriala din cale afara de stranie, în care traducerile poetice ale Divinei Comedii si-au devorat biografic autorii, asteptînd stingerea lor din viata pentru a iesi în întîmpinarea publicului, iar unica transpunere în proza tintea mai ales finalitati didactice (fiind oricum de negasit, o data cu disparitia, în închisorile comuniste, a realizatorului ei). Într-un asemenea context, versiunea româna a Divinei Comedii, asa cum a publicat-o Eta Boeriu în 1965, echivala cu o consacrare.

Dificultatea coplesitoare de principiu, într-o astfel de aventura a spiritului, tine de faptul ca Dante Alighieri sintetizeaza cultura si inventeaza limba. Cum poate fi transpusa în straie românesti o realitate istorica, il Trecento, care lipseste din inventarul perceptiei noastre? Ce limba româna poate exprima experiente poetice care au precedat cu doua secole Scrisoarea lui Neacsu? La aceste întrebari, un raspuns foarte diferit ne ofera versiunile George Cosbuc si Eta Boeriu. Poetul vietii rurale îsi ia pe umeri aceleasi obstacole pe care le-a înfruntat însusi Dante: sculpteaza expresia, coboara în adîncurile temporale, calca foarte riguros pe urmele marelui florentin, îi accepta sfidarea si se ia la întrecere cu el. Poeta fiorului sufletesc alege sa-l apropie pe Dante de zilele noastre si de aria noastra culturala: exprimarea e simtitor modernizata, lirismul de ansamblu este mai pronuntat, asperitatile sînt slefuite, echivalenta cu originalul trebuie cautata deja nu la nivelul cuvîntului si al versului, ci la acela, mai general, al tertinei, al corespondentelor de ansamblu. Ceea ce se cîstiga în fluenta, se pierde la fidelitate.

Cautari succesive au condus-o pe Eta Boeriu la acest rezultat. În prima varianta, datînd de la începutul anilor ‘50, autoarea îsi marturiseste neputinta respectarii endecasilabului si a tertei rime din original. Va transpune asadar întreg Purgatoriul si 6 cînturi din Infern, folosind masura de 14 silabe si rimînd doar versurile 1 si 3 ale tertinei. În ciuda încurajarilor primite din partea profesorului D. Popovici, tînara italienista intuieste în mod corect ca aceasta optiune e nesatisfacatoare. Traducerea initiala se abatea nu doar de la masura poetica dantesca, ci si de la particularitatile sale expresive. Concizia, sobrietatea si lapidaritatea italiana erau diluate, excesiv explicitate si prea extins frazate în româna. A doua varianta recupereaza endecasilabul în transpunerea integrala a Purgatoriului si a Infernului. Evolutia pe calea cea buna este deja semnificativa. Spiritul originalului începe sa fie intuit. Continua totusi sa lipseasca la terza rima. Tertinele se însira sacadate, individualizate. Nu apar înca legatura armonioasa dintre versuri, senzatia de fluenta prelungibila la infinit, transmisa de capodopera lui Dante. Sfidarea aruncata de George Cosbuc actioneaza hotarîtor în acest moment: sa fie oare imposibil de egalat, cincizeci de ani mai tîrziu, ceea ce s-a putut atinge deja la începutul secolului XX?! A treia si ultima varianta construita de Eta Boeriu transpune cele trei cantice, Infernul, Purgatoriul si Paradisul, respecta masura dantesca a endecasilabului si recupereaza terta rima. Exigentele formale ale textului sînt împlinite si poemul poate porni, într-un nou vesmînt românesc, în cautarea cititorilor. Dar impedimentele de la suprafata traducerii se reverbereaza în infinitele obstacole ascunse în tesatura materialului. Eta Boeriu dovedeste o nuantata cunoastere a mizelor înfruntate si ni le marturiseste într-un text memorabil. “Spiritul patima s al lui Dante, împovarat de gînduri si poezie (…), puterea lui de evocare, imaginatia incandescenta, luciditatea viziunilor sale rabufnesc la tot pasul în comparatii, imagini, alegorii, invective, viziuni ori dialoguri, în care se împletesc, de-a lungul celor trei tarîmuri, sublimul cu cruzimea celor mai cutezatoare expresii, durerea ce mocneste cu rîsul plebean si extazul fericirii pure cu scrîsnetul damnatilor�? (vezi Cum am tradus Divina Comedie, în vol. Studii despre Dante, Buc., 1965, p. 269). Era nevoie de sensibilitatea unui artist al cuvîntului, dublata de tenacitatea unui salahor, pentru a duce un asemenea pariu la bun sfîrsit.

Multe ar mai fi de adaugat despre traducerea sculpturala a Etei Boeriu: felul în care a fost aleasa o cale de mijloc, între arhaizarea fortata si româna contemporana, folosirea prudenta a regionalismelor, pentru a se evita stridentele pe alocuri suparatoare, dozarea circumspecta a neologismelor, maiestria redarii comparatiilor atît de complexe (care la Dante variaza de la un singur hemistih exploziv, pîna la imagini alternative comparate, extinse pe doua, trei sau mai multe tertine – ajungîndu-se chiar la comparatii pe 18 versuri!), surprinzatoarele ruperi de ritm (pînza freatica a unei descrieri melancolice e sfîsiata de actiunea abrupta, dar si invers, aventura frenetica e suspendata printr-o rememorare în culori pastelate), formulele epigrafice absolut memorabile, cu valoare proverbiala, enumeratia dezlantuita, aliteratia bogata, umorul gros, situat dincoace de limita vulgaritatii, enunturile enigmatice, destinate sa sporeasca prin taina lor tensiunea calatoriei initiatice etc. etc.

Divina Comedie transpusa de Eta Boeriu reprezinta nu doar o capodopera cu existenta autonoma, ci si un excelent material de lucru pentru dezbaterile profesioniste în domeniul traductologiei. Numeroasele argumente ce se pot adduce în favoarea sau împotriva unor optiuni de principiu ale poetei nu fac decît sa-i umple azi de viata activitatea artistica. O viata mai lunga decît veacul.

 Sursa:

Dante tradus de Eta Boeriu - Romania Culturala

Niciun comentariu: