duminică, 18 mai 2008

RĂSPUNS - Adrian PĂUNESCU

Savin BADEA spunea...

Dragă Adrian,
Nu e bine ce faci. Eu am o părere extraordinară despre regretatul prieten George Pruteanu şi cred că se ridică mult peste părerile Doamnei Mungiu. Dovadă că şi pentru GP am făcut blogul DANTE ALIGHIERI - DIVINA COMEDIE. Dar trebuie tolerată şi părerea Doamnei, care l-o fi cunoscut mai bine şi care a subliniat că putea realiza mai mult decît a făcut: eu aş fi dorit să facă toată traducerea din Dante, cum nici eu nu o pot face încă. Nu-i nimic rău că a subliniat uriaşa potenţă a lui GP, dar, din păcate, nerealizată toată, nepusă toată în operă. Eu sînt împrăştiat şi am proiecte pentru 7 vieţi pe care nici nu mă "hărnicesc" să le înfăptuiesc. Tu, de exemplu, nu ai în minte o operă şi mai vastă decît vasta operă pe care ai realizat-o pînă acum şi-i mai ceri lui Dumnezeu încă 6-7 vieţi să poţi duce totul pînă la capăt? Şi încă ai viaţă multă înainte, ceea ce din tot sufletul îţi doresc, dar în multe privinţe te consideri încă nerealizat, mai ai multe să realizezi din menirea şi cu harul cu care te-a hărăzit Dumnezeu. În politică nu eşti pe deplin realizat, ca om mai multe fapte bune de făcut. Ca şi mine. Ca şi Pruteanu, dacă mai trăia...Sîntem mereu în urma posibilităţilor noastre. Nu faceţi din prietenul George PRUTEANU un "erou de baladă" (expresia aparţine unui prieten), ci aşezaţi-L cu cinste între Sfinţii apărători ai limbii române, daţi-i titlul de Academician, post-mortem, dacă îl merită (te rog să susţii această idee), puneţi-L în locul pe deplin meritat. Şi eu cred că putea realiza şi mai mult (ca noi toţi) şi merita cinstirea cuvenită meritelor lui. Dar nu încriminaţi pe Doamna Mungiu fără să-i citiţi articolul de mai multe ori. Un poet mare ca tine trebuia să sezizeze nuanţările. Nu fi rău. Cu multă stimă şi admiraţie pentru tot ce faci (mai puţin "vendeta" asta), al tău, Savin BADEA.

Savin Badea

Nu, asta nu e o poziţie corectă. Cum adică „trebuie tolerată şi părerea Doamnei”? Mă irită trăncăneala despre cum trebuie să tăcem noi ca să se audă troznetul de plăcere al fălcilor hienei. Sunt indignat. Mă miră această atitudine la un om cu simţul valorii. A muşca un cadavru nu e un proiect de dialog. Dar nu accept superiorităţi frivole de tipul „ nu e bine ce faci”. Mama mea a fost altcineva. Vendentă? Pentru această nemernicie a respectivei, niciun cuvânt rău nu este suficient de drept. Te preţuiesc, Savin, dar nu-mi plac complicităţile cu neantul. D-ta nu ştii cine e această eseizdă. Cum vine asta, să-l porcăieşti pe un om (amic?), în ziua înmormântării? Asta nu mai e estetică, e necrofagie.
Adrian PĂUNESCU
17 mai 2008

Niciun comentariu: