PURGATORIUL 12 - Răzvan CODRESCU

DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul XII

Urmindu-si drumul prin cel de-al doilea briu al Purgatoriului (briu in care este ispasita trufia), Dante contempla pildele de trufie – biblice si mitologice – maiestrit sculptate in piatra drumului strabatut de cei doi poeti. Inainte de a patrunde in cel de-al doilea briu sau ocol al Purgatoriului, un inger sterge de pe fruntea lui Dante unul dintre cele sapte P-euri primite la intrare, de la ingerul-chelar (cf. Purg., IX, 112-114): semnul trufiei. Daca portile Infernului erau marcate de vaiete cumplite, la portile Purgatoriului se aud cintari nespus de frumoase (aici: Beates pauperes spiritu..., „Fericiti cei saraci cu duhul...”). „Marea-n vrednicii” (in orig.: la ben guidata, „bine cirmuita” – caracterizare ironica), din versul 102, este cetatea natala a lui Dante, Florenta.

1 „Ca doi plavani ce-n jug s-ar opinti,
mersei la pas cu umbra-mpovarata,
cit bunu-nvatator ma pasui;

4 dar cind imi zise: „Lasa-i si iti cata
de drum, c-aicea fiecare-i bine
la barca lui sa traga din lopata”,

7 de sale ma-ndreptai, cum se cuvine
sa mearga omul, desi mintea mea
urma plecate gindurile-a-si tine.

10 Urnit, de voie pasul meu zorea
in rind cu al maestrului sa fie,
si mersul nostru sprinten se vadea.

13 „Te uita-n jos”, imi zise dinsul mie,
„caci mult mai lesne vei umbla pe-aci
vazind ce drumul pe sub talpi ti-mbie”.

16 Cum pe morminte, spre-a se pomeni,
sta scris in piatra cine-acolo zace
si ce ispravi in viata savirsi,

19 incit adesea-a lacrima ii face
al amintirii bold pe-aceia care
nu pot, milosi, cu gindul sa se-mpace,

22 la fel vazui, dar incintind mai tare
prin arta lor, figuri intruchipate
pe-al coastei briu ce ne era carare.

25 Vedeam, de-o parte, pe acel ce-n toate
mai mindru fu intre fapturi, cazind
avan din cer ca fulgerul cind bate.

28 Vedeam pe Briareu inert zacind,
tintit de sus, de ceealalta parte,
in frigul greu al mortii inghetind.

31 Vedeam pe Pallas, pe Timbreu, pe Marte
inca-narmati pe linga-al lor parinte,
privind Uriasii-ajunsi ciozvirte moarte.

34 Vedeam pe Nemrod, parca fara minte,
catind la poala turnului spre cei
ce-n Senaar sfidara cele sfinte.

37 O, Niobe, cu ce ochi de lacrimi grei,
cu sapte fii ucisi si sapte fiice,
te-am deslusit in drum, sub pasii mei!

40 O, Saul, cum mi te-ai vadit aice,
infipt in spada-ti, pe Ghelboa-n care
nici ploi, nici roua n-au mai fost sa pice!

43 O, tu, nebuna-Arahne, ce-aratare!
Paianjen te-am vazut pe jumatate,
pe zdreanta pinzei ce ti-a fost pierzare.

46 O, Roboam, amenintari sfruntate
nu ti-am citit pe chip, ci spaima doara,
in carul ce te-a fost scapat de gloate!

49 Mai arata a stincii arta rara
cum maicii sale Almeon facu
podoaba rea platita scump sa-i para.

52 Mai arata cum chiar in templu fu
Senaherib de fiii-i incoltit
si cum acolo duhul si-l dadu.

55 Mai arata si ce macel cumplit
facu Tamiri cind lui Cir ii zise:
„Vrusi singe, fii de singe napadit!”.

58 Mai arata infrinta cum fugise
asira oaste, Olofern cind fuse
ucis, iar lesul i se risipise.

61 Vedeam ruina Troiei crunt rapuse:
o, Ilioane, cit de jos cazut
sub ochi icoana-aceea mi te-aduse!

64 Din stil sau din penel, ce priceput
maestru linii si-umbre trase-atare,
incit si-un duh subtil ramine mut?

67 Morti mortii, viii vii la-nfatisare:
nici cei ce-aievea i-au vazut mai bine
nu cred c-au fost sa-i desluseasca-n stare.

70 Umblati cu fruntea sus si plini de sine,
feciori ai Evei, nu catati ca nu-s
ai vostri pasi minati cum se cuvine!

73 Ocol dadusem muntelui in sus
si soarele urcase-n drumul lui
mai mult decit credeam, de ginduri dus,

76 cind cel ce grijuliu pasea pe grui,
in fata mea, grai: „In sus priveste!
Sa umbli-ngindurat momentul nu-i.

79 Un inger, iata, catre noi zoreste,
iar lucrul ei, cum bine poti vedea,
a sasea roaba-a zilei si-l plineste.

82 La chip si-n gesturi preasmerit te-as vrea,
ca el cu drag spre-nalturi sa ne-mbie;
e-o zi cum alta-n veci n-o fi ca ea”.

85 Deprins cu vorba lui menita mie
ca vremea sa n-o pierd, de ne-nteles
nimic la el n-ar fi putut sa-mi fie.

88 Spre noi isi da faptura pura ghes
in dalb vesmint, de-un fel la-nfatisare
cu luciul stelei cel in zori purces.

91 Brate si aripi desfacind usoare,
grai: „Veniti, caci treptele-s aproape
si calea-acum e lesne suitoare!

94 Nu-n multi asa de-nalt cuvint incape:
o, neam nascut sa-si ia spre ceruri zborul,
cum poate-n jos o boare sa te scape?”.

97 Spre-o treapta-n stei ne duse-ndrumatorul:
cu-arípa fruntea mi-o atinse si
imi slobozi la drum deschis piciorul.

100 Cum unde prinzi prin dreapta a sui
mai sus de Rubaconte, catre schitul
ce-o domina pe marea-n vrednicii,

103 un sir de trepte fac mai lin suitul,
durate-acolo de pe vremea-n care
nu se umbla-n masuri cu masluitul,

106 asa si-aici mai lina panta are
ripa ce da catre cealalta brina;
dar ici si colo piatra-mpunge tare.

109 Pe-acolo opintindu-ne-ntr-o rina,
Beates pauperes spiritu deodata
am auzit cum voci suave-ngina.

112 Ce diferite de infern se-arata
acele porti! Aici se-aud cintari,
acolo jos – durere crunt strigata.

115 Suiam de-acum acele sfinte scari
si ma simteam la pas chiar mai usor
decit pe ale sesului carari.

118 Il iscodii atunci pe-nvatator:
„Ce greutate mi s-a luat, de-mi pare
ca nu mai fac efort, ci parca zbor?”.

121 Iar el: „Cind toate P-eurile care
pe chip ramase-ti sint, de-acum palite,
ca-ntiiul fi-vor sterse fiecare,

124 de buna ta voire biruite,
talpile nu doar slobode de greu,
ci bucuroase s-or lasa urnite”.

127 Atunci intocmai am facut si eu
ca unii ce pe cap au far’ sa stie
ceva, si vad ca-s iscoditi mereu;

130 si-atunci spre crestet mina si-o imbie,
de cata si gasesc ce nu putuse
vadit de-a dreptul ochilor sa fie.

133 Cu degetele catre frunte duse,
dadui de-acele sase slove-nscrise
de cel ce semn cu cheile imi puse;

136 si domnul meu zimbi, caci ma zarise.

Traducere de Răzvan CODRESCU

Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE