DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XIII
Ajunsi in al doilea briu din Purgatoriu – unde ispasesc cei pizmasi, rezemati de coasta muntelui si cu ochii cusuti cu fir de sirma, plingindu-si pacatele si inginind rugaciuni de pocainta si iertare – cei doi poeti zabovesc mai indelung cu Sapía dei Saracini, cea care in viata nu-si onorase numele pe care il purta (sapía inseamna „inteleapta”), dar se caise in pragul mortii si avusese sansa sa fie pomenita in rugaciunile lui de un om cu viata sfinta, Pier Pettinaio (Petru Pieptanarul). Aceasta, minunindu-se ca Dante era viu, il roaga ca, o data intors in lume, s-o vorbeasca de bine urmasilor ei din Toscana, despre care are constiinta amara ca sufera de pacatul ingimfarii (pe care si Dante si-l recunoaste in treacat), ca unii ce aveau, in Siena, ambitia desarta de a achizitiona micul port Talamon pentru a face concurenta puterilor maritime, sau de a descoperi ipoteticul riu subteran Diana. 1 Eram de-acum la capul scarii, unde
se-ncinge peste coaste-a doua oara
muntosul loc ce spala vini imunde:
4 pe-acolo brina noua-l inconjoara,
la fel cu prima, doar c-a ei strinsoare
mai scurt ocol in jurul lui masoara.
7 Nici umbre nu-s, nici semn in stei n-apare,
doar mal abrupt si drum desert, leit
cu stinca vinetie la culoare.
10 „De-om sta sa intrebam vreun pilc ivit,
ma tem ca zabovim prea mult pe cale”,
grai poetul, ca de-un gind muncit.
13 Spre soare-apoi dind ghes privirii sale,
facu din dreapta punct de sprijin si
spre stinga fata si-o intoarse-agale.
16 „O, tu, lumina dulce, ce ma tii
increzator pe noul drum, condu-ne”,
zicea, „cum e mai bine pe aci!
19 Tu lumea-ntreaga-o scalzi in raze bune:
acestea far se cade sa ne fie,
de nu-i alt rost ce-n calea lor s-ar pune”.
22 Cam cit in pasi ar fi pe-aici vreo mie,
in scurta vreme-acolo-am strabatut,
minati de-o rivnitoare volnicie;
25 si am simtit – dar nu le-am si vazut –
cum duhuri ne-mbiau in zborul lor
la al iubirii-ospat sa fi sezut.
28 Intiia voce ce trecu in zbor
Vinum non habent cu tarie spuse,
si-n urma noastra-o repeta de zor.
31 Si pina cind intiia voce nu se
stinsese, zise-o alta: „Io-s Oreste”,
dar nici aceea frina-n mers nu-si puse.
34 „Ce voci, o, tata”, zis-am, „sint aceste?”.
Si-n timp ce eu cerseam raspuns, alt glas:
„Iubiti pe cel care dusman va este!”.
37 Grai maestrul: „Citi spre pizma-au tras,
in brina aceasta-s biciuiti, drept care
iubirea-i bici ce-i bate pas cu pas.
40 Iar friu le e contrara cuvintare:
pe cit socot, vei auzi-o pina
sa fii ajuns in locul de iertare.
43 In zare tinta ochii sa-ti ramina
si mult norod vei deslusi pe rind,
cit se intinde-n lung stincoasa brina”.
46 Vazui atunci, mai bine seama luind,
umbre-mbracate-n mántia suferintii,
cu piatra la culoare aducind.
49 Prindeam, de-aproape, vocile caintii
strigind: „Te roaga pentru noi, Marie”,
si „Mihail”, si „Petru”, si „toti sfintii”.
52 Nu cred ca azi pe lume sa mai fie
vreo inima sa nu se-nmoaie toata
de ce-mi fu dat sa vad pe urma mie!
55 Caci cind aproape-am fost incit sa poata
sa vada ochii-mi starea lor cumplita,
de lacrimi grele se umplura-ndata.
58 In sac parind faptura lor muncita,
unul pe altul se aveau proptea
si-ntreaga gloata sta de stinci proptita.
61 La fel cei orbi si-aproape goi sadea
cersesc la zile mari pomeni si mile,
cu frunti buluc plecate-n temenea,
64 spre-a da imbold pornirilor gentile
nu doar prin glas, ci chiar prin chipul lor,
ce-i bun partas al vorbelor umile.
67 Si cum din soare orbii n-au vreun spor,
nici peste cei de-acolo vreo lumina
nu se coboara-n chip mingiietor;
70 caci fir de sirma pleoapa sa le-o tina
inchisa, ca la soimul ne-mblinzit,
aveau toti cei purtind a pizmei vina.
73 Mi se parea, in mers, ca-i necinstit
ca eu sa-i vad, iar ei sa nu ma vada,
si spre-al meu sfetnic bun m-am rasucit.
76 El imi ghici a cugetului sfada
si fara sa-l intreb anume-mi zise:
„Le fii si-n grai, dar scurt si clar, iscoada”.
79 Virgil mergea pe partea unde mi se
putea-ntimpla sa ma rastorn la vale,
caci malu-n jur nicicum nu se-ngradise;
82 iara pe partea dimpotriva-n cale
mi se-nsirau pioase umbre pline,
in ochii lor cusuti, de plins si jale.
85 Spre ele-ntors: „O, voi, ce stiti prea bine,
ca veti vedea lumina-naltatoare”,
zisei atunci, „ce dorul treaz vi-l tine,
88 ajunga haru-a curati atare
al vostru cuget, ca prin el sa fie
a mintii unda lesne curgatoare;
91 ci spuneti-mi, caci drag a sti mi-e mie,
de-i printre voi vreun suflet de latin,
cui poate i-as aduce bucurie!”.
94 „O, frate-al meu, de fapt cu totii tin
de o cetate una; vrei a spune:
ce-n viata fu-n Italia pelerin”.
97 Aceasta mai din sus paru sa-mi sune
de locul unde sta faptura mea,
drept care-am mers in calea vorbei bune.
100 O umbra printre altele parea
in asteptare; cui se-ntreaba „Cum?”,
ca orbii-n sus barbia si-o tinea.
103 „Duh care chin”, zisei, „induri in drum,
de tu-mi dadusi raspuns mai inainte,
de unde esti si cine zi-mi acum!”.
106 „Sieneza fui”, grai, „si-n trista ginte
muncita-aci imi spal nevrednicia,
cersind cu lacrimi mila voii sfinte.
109 Desi pe nume mi s-a zis Sapía,
minte n-avui, in relele straine,
nu-n propriul bine, aflindu-mi bucuria.
112 Si ca sa stii ca nu te-nsel pe tine,
auzi si vezi daca n-am fost smintita,
cind prinse-al vietii drum sa mi se-ncline.
115 In lupta linga Colle-avan pornita,
in care-ai mei dusmanii-si infruntara,
cersii la Cer ce-a vrut sa si trimita.
118 Batuti ai mei si pusi pe fuga-amara,
vazindu-le cumplita risipire,
m-am bucurat de ea din cale-afara,
121 incit, sfidind pe Domnul din privire,
strigai in sus: «Nu ma mai tem de tine!»,
ca mierla cind se-nmoaie-a iernii fire.
124 Vrui sa ma-mpac, simtind ca moartea vine,
cu Dumnezeu; dar pocainta toata
n-ar fi platit ce datoram, de mine
127 de n-amintea in ruga lui curata
Pier Pettinaio, ce-ndurari ceresti
imi mijloci cu mila lui bogata.
130 Dar tu, ce-ntrebi de noi, au cine esti,
umblind cu slobozi ochi, pe cit imi pare,
si respirind in vreme ce vorbesti?”.
133 „Si eu”, zisei, „ a ochilor catare
voi pierde-o aci, dar vreme mai putina,
caci pizma-n ei n-a fost nici ea prea mare.
136 Ma paste frica de o alta vina,
ce mai in jos amarnic se plateste,
si simt deja povara ei deplina”.
139 Iar ea: „Ce calauza te-nsoteste
aici la noi, de sa te-ntorci mai speri?”.
„Acesta”,-am zis, „ce sta si nu graieste.
142 Si viu sa stii ca sint si poti sa-mi ceri
si pentru tine, duh ales, de vrei,
sa-mi pun la lucru bietele puteri”.
145 „O, cite-aud sint noi si-mi dau temei”,
grai, „sa cred ca Domnul drag te are;
fii bun ca-n rugi si partea mea s-o iei.
148 Si te implor, pe ce rivnesti mai tare,
de-ai sa mai calci vreodata prin Toscana,
fa-ma-alor mei vestita cu onoare.
151 Ii afli lesne printre cei cu vana
nadejde-n Talamon, ce-i va costa
mai mult decit cea de-a gasi Diana;
154 dar amiralii-or pierde mai ceva!”.Traducere de Răzvan CODRESCU
Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu