DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XIV
Urmindu-si drumul prin cel de-al doilea briu al Purgatoriului, Dante ii intilneste printre pizmasi pe Guido del Duca (de obirsie din Ravenna, fost giudice in Rimini, spre 1200) si pe Rinieri da Calboli (podestà in mai multe cetati ale Italiei centrale, in a doua jumatate a sec. XIII), care, vorbind intre ei (in viata lideri ai factiunilor rivale, dar aici tovarasi intru ispasire), atrag din capul locului atentia poetului. Provocat de Dante, Guido face un adevarat rechizitoriu al decaderii celor de pe valea riului Arno („porcii” sint locuitorii din Casentino, „potaile” sint aretinii, „lupii” sint florentinii, „vulpile” sint pisanii), si mai ales al celor din provincia Romagna, facind o mica profetie si evocind nostalgic, in antiteza cu prezentul, figurile virtuoase ale trecutului recent. Dupa ce se despart de cei doi, Dante si Vergiliu aud diferite glasuri de cainta care strabat vazduhul (cel care reia cuvintele lui Cain din Facerea 4, 14: „... oricine ma va intilni ma va ucide”, apoi Aglaura din mitologia greaca), cintul incheindu-se cu aspra concluzie a lui Vergiliu: cei ce nu cunosc infrinarea si pocainta se fac unelte ale diavolului („vrajmasul cel batrin”) si sint pe drept cuvint batuti de Atotstiutorul (Dumnezeu). 1 „Cine-i acesta, slobod sa dea roata
muntelui nostru far’ sa fi murit,
si-ai carui ochi in voie se desfata?”.
4 „Nu stiu, dar stiu ca umbla insotit:
intreaba-l tu, caci mai aproape-ti vine,
iar spre-a-l descoase, fii in grai smerit”.
7 In dreapta mea, asa vorbeau de mine
un duh cu-alt duh, iar fetele plecate
prinsera-n sus, graindu-mi, a le tine;
10 si unul: „Suflet ce spre cer strabate
inca fiind de trup nedespartit,
ne zi, ca sa ne mingii cit se poate,
13 ce nume porti si de-unde esti venit,
caci harul tau uimire ne trezeste,
ca orice lucru nemaipomenit”.
16 „Prin mijlocul Toscanei se lateste
un riu ce-obirsia-n Falterona-si are
si mii de leghe-apoi nu pridideste.
19 Eu de pe cursul lui ma trag, dar mare
scofala-a-ti spune cine sint n-ar fi,
caci dupa nume-s doar un oarecare”.
22 „De mintea-mi cu dreptate tilcui,
cuvintul tau”, cel mai dintii imi zise,
„de riul Arno este vorba-aci”.
25 Iar celalalt spre el: „De ce sa ni se
ascunda-asa a apei denumire,
ca numele ce-ar fi cumva proscrise?”.
28 Cel astfel iscodit spre lamurire
grai atunci: „Nu stiu, dar demn sa piara
e-al vaii nume si din amintire;
31 caci din obirsia-i, unde se-ncopciara
silhuii munti din care-i rupt Pelorul,
incit vreo culme-asemeni lor e rara,
34 si pina unde-n cer se isca norul
ce poarta cit din mare-a luat cu sine,
redind apoi atitor riuri sporul,
37 vrajmasi virtutii, fug de ce e bine
ca de napirca toti, ori naraviti,
ori de-un blestem de care locul tine,
40 incit asa-s cu firea de smintiti
locuitorii-acelei vai spurcate,
ca par de Circe insasi pastoriti.
43 Tot printre porci murdari, ce de bucate
nu-s vrednici, ci de ghinda sau de jir,
isi taie calea cita-ntii strabate.
46 Apoi, mai jos, potai gaseste-n sir,
ce n-au puteri cit miriie de tare,
stirnindu-i sila si mai abitir.
49 Si-urmind in jos, cu cit e-n curs mai mare,
cu-atita da de ciini in lupi schimbati
pe blestemata apelor carare.
52 Iar mai jos, prin coclaurii-afundati,
da si de vulpi atita de sirete
ca nu se tem de umbli sa le-nhati.
55 Graiesc, s-auda-oricine, pe-ndelete:
si-acestuia spre bine o sa-i fie
a-si aminti ce duhu-a spune-mi dete.
58 Nepotul tau mi se arata mie
ca vinator ce-n lupi, pe-acea decinde
de riu cumplit, imprastie urgie.
61 De vii el pielea la mezat le-o vinde;
i-ucide-apoi ca fiara naravita:
lor moarte, lui ocara cit cuprinde.
64 Insingerat, padurea crunt lovita
o lasa, de nici ani o mie nu
i-or mai reda imaginea-ntregita”.
67 Cum veste-aflind de-un rau ce loc avu,
se schimba fata celui ce-o primeste,
oricine-ar fi acel ce i-o dadu,
70 la fel vazui cum, ascultind, paleste
la fata cel’lalt duh, cu grea tristete,
cind tilcu-l deslusi intelepteste.
73 Spusa dintii si vazul tristei fete
de-o seama ma-boldeau a-i iscodi,
ce nume-aveau, rugindu-i cu blindete.
76 La care cel ce la-nceput vorbi
iar prinse grai: „Sa stii vrei despre mine
ce despre tine n-am ajuns a sti!
79 Dar cum aflat-ai har sa te-nlumine
la Dumnezeu, nu m-oi zgirci sa-ti spun:
Guido de Duca sint, daca-ntrebi cine.
82 Imi fu in singe pizma foc nebun,
incit ma-nvineteam si numai daca
vreun om avea pe fata-un zimbet bun.
85 Ce-am pus da paie-n holda mea saraca:
o, stirpe omeneasca, de ce oare
rivnesti la ce pe semen il dezbraca?
88 Acesta-i Rinier, fala si-onoare
a neamului da Calboli, ce fii
asa de vrednici astazi nu mai are.
91 Si nu doar stirpea lui se saraci,
din Po in munti si de la mare-n Ren,
de ce-i frumos si bine a pazi,
94 ci-n granitele-acelui rau teren
e plin de sterpi ciulini, incit nu poate
sa faca-n urma roade de alt gen.
97 Unde-s cei demni de lauda in toate:
Lizio, Manardi, Guido, Traversari?
O, romagnoli ajunsi corcite gloate!
100 Ca Fabbro, unde-s din Bologna marii?
Ca Fosco, in Faenza, s-or mai naste
din bob marunt cei falnici ca stejarii?
103 Toscane, ochii tai sa nu se caste
uimiti ca-l pling pe-un Guid da Prata si
pe-un Azzo, mindru ca-i putui cunoaste;
106 pe-un Tignoso, ce buni soti gasi,
pe Traversarii si-Anastagii care
n-avura parte ca sa lase fii,
109 pe doamnele si cavalerii-n stare
sa ne insufle-amor si curtenie
pe unde azi doar rau narav rasare.
112 O, Brettinoro, cum mai rabzi cind tie,
pierindu-ti bunul neam, iti fuge gloata
norodul, ca sa scape de urgie!
115 Bine-i Bagnacaval ca nu mai fata
la prunci, dar rau de Castrocar si Con,
ce-asemeni conti puiesc fara socoata.
118 Bine-i si de pagani de-al lor demon
de vor scapa, dar mi-e ca bunul nume
nu-l vor primi prea repede plocon.
121 O, Ugolin dei Fantolin, in lume
ti-e numele ferit, caci nu-ti mai vine
vreo corcitura sa ti-l spurce-anume!
124 Te du, toscane, acum; mi-e mult mai bine
sa pling decit sa tot vorbesc, caci tare
m-apasa-n cuget ce-am grait cu tine!”.
127 Stiam c-acele duhuri rivnitoare
ne auzeau umblind; tacerea lor
ca-i drumul bun ne fu incredintare.
130 Cind singuri prinsem a pasi cu spor,
cum fulgerul tisneste din tarii,
asa si-un glas veni spre noi in zbor:
133 „M-o omori oricine m-o-ntilni!”;
si-apoi se stinse-n aer deodata
ca trasnetul ce-n nori s-ar risipi.
136 N-avu auzul pace-ndelungata,
c-o alta voce izbucni avana,
cum tuna-n cer cind fulgerul se gata:
139 „Aglaura-s, cea prefacuta-n stana”;
la care eu spre dreapta, nu-nainte
pasii, catind spre-a bardului pulpana.
142 De-acum vazduhul se facea cuminte,
iar el imi zise: „Acesta-i friul care
sa-l aiba-i bine omeneasca minte.
145 Dar voi muscati din nada si va are
vrajmasul cel batrin la mina sa;
de friu sau pilde prea putin va doare.
148 Va cheama cerul spre-a va arata
eternele-i splendori de-a inconjorul,
iar daca tot spre glod vi-i a cata,
151 pe drept va bate atoatestiutorul”.Traducere de Răzvan CODRESCU
Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu