DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XVIII
In cercul al patrulea din Purgatoriu, al lenesilor si al nepasatorilor (accidiosi), Vergiliu („aleasa umbra ce-ntre mantovani,/ dar mai cu seama-n Pietola,-i vestita” – vv. 82-83) continua sa-i desluseasca lui Dante, in termenii scolasticii medievale, natura iubirii si raportul acesteia cu liberul arbitru. Sint enumerate, paralel si antitetic, pilde de zel sau de nepasare din Biblie si din Antichitatea clasica, iar din ceata nepasatorilor Dante are prilejul sa stea de vorba cu Gherardo, abatele Manastirii San Zeno din Verona, personaj despre care nu prea s-au pastrat date istorice. Mult mai cunoscut este cel despre care acesta vorbeste („unul ce-un picior in groapa-l are” – v. 21), Alberto della Scala, seniorul Veronei, mort in toamna lui 1301, ce-l rinduise abuziv abate pe fiul sau nelegitim Giuseppe, un adevarat monstru.
1 Cuvintul lui o data ispravit,
inaltul invatat cata spre mine,
sa vada-n ochii mei de-s multumit;
4 iar eu, setos din nou de-a sti mai bine,
taceam, gindind asa in sinea mea:
„Prea-l bat la cap cu tot ce-n minte-mi vine”.
7 Dar dinsul, ca un tata-al meu sadea,
ghicind sfiala voii mele mute,
stiu din grai si mie grai sa-mi dea.
10 Si-atunci zisei: „Maestre, mi se-ascute
vederea astfel in lumina ta,
incit mi-s limpezi cite-mi faci stiute.
13 Dar, drag parinte, inca te-as ruga
si de iubirea ce-i in cele bune,
dar si-n contrariul lor, a ma-nvata”.
16 „Indreapta-ti luminoasa ratiune
spre mine”, zise, „sa-ntelegi de ce
greseste orbul care ghid se pune.
19 Cum sufletul menit iubirii e,
placerii i se daruie indata
ce-l prinde-n nada dragul de orice.
22 Perceptiei voastre ii e dat sa scoata
din cele-aievea o icoana care,
torcind-o-n voi, de suflet vi-i legata;
25 si de-are catre-aceasta aplecare,
aceea e iubirea dupa fire,
ce prin placere iar in voi rasare.
28 Apoi, cum focul e facut s-aspire
spre-nalt, pe unde-n elementul lui
isi afla spor deplin si dainuire,
31 la fel e si cu-al vostru suflet, cui
ii da imbold a dorului putere
si far’ ce-i drag intr-insul pace nu-i.
34 Vezi cit se-nseala-acei ce-s de parere
cum ca iubirea, orisicare-ar fi,
prin sinea ei spre lauda se cere,
37 caci poate buna pare-a se vadi
esenta ei, dar nu-i orice pecete
pe cit de buna-i ceara ce-o primi”.
40 „Cuvintele-ti sorbite pe-ndelete”,
zisei, „ce-i cu iubirea mi-aratara,
dar de-o-ndoiala sa mai scap mi-e sete;
43 de ni se da iubirea din afara,
iar sufletul nu calca in raspar,
de-i drept sau strimb, nu are merit dara”.
46 Si el: „Eu doar de-al mintii adevar
iti pot grai; ce de credinta tine,
Beatrice ti-o vadi de-a fir a par.
49 Substanta care-n forma-i contravine
materiei, dar e cu ea unita,
cuprinde o virtute-anume-n sine,
52 ce fara fapte nu-i deplin simtita,
ci numai prin efect ni se vadeste,
cum stim ca-i vie planta inverzita.
55 De unde-anume-n minte incolteste
stiinta cea dintii, nu-i om s-o stie,
nici cum dintii dorinta-n simturi creste,
58 ci sint in voi, cum este vrednicie
fireasca-n stup; deci n-au cum laudate
sau ocarite-n sinea lor sa fie.
61 Iar spre-a pastra masura prima-n toate,
e pusa-n voi a mintii cumpanire
de straja-n pragul consimtirii date.
64 Acesta e temeiul cel din fire
a tot ce-aveti ca merit, dupa cum
ce-i bun sau rau alege prin iubire.
67 Cei adinciti pe-al cugetarii drum
vazut-au innascuta libertate,
dind lumii sensul ei moral de-acum.
70 Deci chiar zicind c-ar fi fatalitate
orice iubire ce se-ncinge-n voi,
aveti un friu ce s-o struneasca poate.
73 Beatrice acestei insusiri de soi
liber arbitru-i spune; aminte ia,
de-o veni vorba, s-o pricepi apoi!”.
76 Tirziu, spre miezul noptii, biruia,
lumina lunii-a stelelor sclipire,
ca un ceaun ce-n foc se-nvapaia;
79 si cai ceresti gonea-n raspar sa-nsire,
pe unde intre sarzi si corsicani
vad cei din Roma-a soarelui murgire.
82 Si-aleasa umbra ce-ntre mantovani,
dar mai cu seama-n Pietola,-i vestita,
cruta de greu-mi umerii-i avani;
85 asa ca eu, cu mintea lamurita
de ale lui raspunsuri deslusite,
luptam de-acum cu-a somnului ispita.
88 Dar somnolenta mea, pe nesimtite,
se risipi la vazul unei cete
de dinapoia noastra rasarite.
91 Si cum Asop si-Ismen pe indelete
vedeau in noapte pe tebanii care
la Bacchus se-mbulzeau cu jalbe bete,
94 la fel vedeam venind, cu tropot mare,
si eu pe cei minati de buna vrere
si de-a iubirii drepte-nflacarare.
97 Gonind spre noi asa de cu putere,
ne-ajunsera din urma, iar in frunte
doi dintre ei strigau cu grea durere:
100 „Maria-n graba se porni spre munte;
si Cezar, vrind Ilerda, se opri
in graba si Marsilia s-o-nfrunte”.
103 Iar altii: „Iute, iute! A risipi
din slaba rivna timpul nu e bine,
caci haru-i roada bunei vrednicii”.
106 „O, umbre,-acum asa de rivna pline,
rascumparind negrija care poate,
din zel putin, v-a lenevit la bine,
109 acesta, care-i viu, si-adevarate
sint spusele-mi, sa suie-n zori ar vrea;
pe unde, dar, mai lesne-i a razbate?”.
112 Asa grait-a calauza mea;
iar unul dintre duhuri: „Ne urmeaza
si vadul bun sa-l afli vei putea.
115 Ne mina-n mers asa dorinta treaza
c-a sta nu-i chip; ne iarta daca poate
mojici parem ca goana nu-nceteaza.
118 Eu la San Zeno, in Verona, abate
am fost sub bunul Barbarossa, care
da si-azi fiori la Milan in cetate.
121 Iar unul ce-un picior in groapa-l are
curind va plinge-amarnic minastirea,
platind cu chin puterea lui cea mare;
124 ca-si puse-un fiu cu trupul si gindirea
pocite rau, ba si din flori nascut,
in locul cui chiar merita cinstirea”.
127 Nu stiu de-a mai vorbit sau de-a tacut,
caci ramasesem hat in urma sa;
ci-acestea le-auzii si mi-au placut.
130 Iar cel ce-n toate de-ajutor mi-era:
„Spre-aceia doi intoarce-te si cata
cum umbla-n vorbe lenea-a o musca”.
133 In urma-a toti ziceau: „Pina sa-si poata
vedea Iordanul zestrea lui, pierira
cei scosi cindva prin marea despicata.
136 Si cei ce pin’ la capat socotira
ca-n van cu fiul lui Anchise-ndura
si-o viata fara glorie-si cladira”.
139 Iar cind de noi asa departe fura
incit de-acum nu-i mai puteam zari,
gind nou ma prinse, iar din el nascura
142 tot fel de fel de alte ginduri vii;
si-asa, pierdut in propria-mi cugetare,
sub pleoape vazul meu se tainui
144 si prefacui gindirea in visare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu