DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XX
Aflati in briul al cincilea, unde se ispaseste pacatul zgirceniei, Dante si Vergiliu isi continua ascensiunea pe un drum ingust, intesat de duhuri care se caiesc cu plins mare. Cintul se desfasoara intre pildele de saracie cinstita (pe care duhurile le evoca pe timp de zi) si cele de zgircenie pedepsita (pe care le evoca, in contrapondere, pe timp de noapte). Dante are un lung dialog cu Hugo Capet, care-si deplinge spita degenerata si face mai multe profetii. Momentul culminant al cintului este maiestuoasa intonare de catre toate duhurile laolalta a imnului ingeresc Gloria in excelsis (ca urmare a eliberarii unui suflet – cel al lui Statiu, cum ne lamurim din cintul urmator).
1 Mai bune vreri pun vrerea la-ncercat;
deci nu pe-al meu, ci pe-al lui plac scosei
buretele de apa ne-mbibat.
4 Pornii; iar domnul meu in lung de stei
cata cu pasul sloboda carare,
cum drumu-n sus pe metereze-l iei;
7 caci goata ce din ochi cu fiecare
strop scurs razbuna raul lumii toate
pe-afara da din brina plina tare.
10 Lupoaica veche, a carei foame bate
orice-alta fiara, blestemata fii,
caci prada-ti cad multimi nenumarate!
13 O, cer, de care zice-se ca tii
in crugul tau a lumii devenire,
cind va sa vina cel ce-o va goni?
16 Paseam domol, cu multa cumpanire,
iar eu atent la umbrele pe care
le auzeam pioase-n tinguire,
19 cind imi suna-n urechi, din intimplare,
„Dulce Marie!”, mai din sus de noi,
ca-n chinurile facerii de tare;
22 „Cit de saraca-ai fost”, grai apoi,
„vadeste ieslea-n care prunc sfintit
s-aduci pe lume nu te-ai dat ‘napoi”.
25 „O, bunule Fabriciu”, am auzit
pe urma, „tu cinstit in saracie
te-ai vrut, iar nu bogat, dar necinstit!”.
28 Asa-mi placura-aceste vorbe mie,
incit m-apropiai, sa pot vedea
duhul din gura cui pareau sa vie.
31 El si de-acele daruri povestea
de Nicolae date unor fete,
ferind junetea lor de-o cale rea.
34 „O, duh ce pilduiesti pe indelete,
zi-mi cine-ai fost si cum de numai tu
laude-nalti din toate-aceste cete?
37 Fara rasplata crede-ma ca nu
va fi cuvintu-ti de ma-ntorc in lume,
sa-mi mintui viata cita data-mi fu”.
40 Iar el: „Ti-oi zice, nu sperind anume
alin de sus, ci pentru harul care
de viu ti-aduce stralucit renume.
43 Eu mi-s saminta-acelei plante-amare
ce umbra-ntregii lumi crestine face,
de rar din ea vreun rod mai bun rasare.
46 De Douai, si Lille, si Gand, si Bruges sarace
n-ar fi-n puteri, s-ar razbuna de-ndata;
spre dreptul jude ruga mea nu tace.
49 Hugo Capet pe lume-am fost odata:
si Ludovici, si Filipi mlade mi-s,
de care si-azi e Franta guvernata.
52 Fui fiu de macelar de la Paris:
cind vechii regi urmasi nu mai avura,
far’ de-unul ce-mbraca vesmint inchis,
55 m-am pomenit ca-n mina imi dadura
al tarii friu, si-asa putere mare
am dobindit, si prieteni pe masura,
58 incit coroana vaduva in stare
il socotii pe fiul meu s-o poarte,
si sfintul os obirsia-n el si-o are.
61 Cit timp urmasii mei n-avura parte
de provensala zestre spre-a-i sminti,
de bine-au fost, dar si de rau departe.
64 De-atunci s-au pus pe sile si hotii,
apoi Normandia si Ponthieu drept plata,
ba si Gasconia-ajunsera a rapi.
67 Carol veni-n Italia si, drept plata,
pe Corradino-l omori, si-apoi
pe Toma-n cer il repezi, drept plata.
70 Si-un timp vad eu, nu-ndepartat de noi,
cind tot din Franta-alt Carol va sa vie,
sa-si dea, cu-ai lui, pe fata raul soi.
73 N-o fi-narmat mai mult in batalie
decit cu-a Iudei lance si-mpungind
Florenta-n pintec, tare-o s-o sfisíe.
76 Pacate, nu paminturi cistigind
de-acolo-l vad, si-ocari cu-atit mai grele
cu cit drept mofturi le va tine-n gind.
79 Pe celalalt, cel prins de sub vintrele,
il vad vinzindu-si cu tocmeli copila,
cum vind piratii sclave tinerele.
82 Oare mai mult, zgircenie,-ti poate sila
decit in neamul meu te-ai incuibat,
de nici de carnea lui nu-l mustra mila?
85 Mai mic sa para raul lor sfruntat,
vad crinul in Alagna cum scoboara
si-n unsul lui pe Crist incatusat.
88 Il vad batjocorit a doua oara,
cum iarasi i se da otet si fiere
si-ntre tilharii vii cum sta sa moara.
91 Pilatul nou il vad cum mai mult cere
si crud da iama, fara-n drept sa fie,
in Templu, cu a velelor putere.
94 O, Doamne, cind avea-oi bucurie
sa vad eu razbunarea ne-nteleasa,
ce-ti indulceste tainica minie?
97 Ce-am spus despre-acea singura mireasa
a Duhului cel Sfint, de te-am facut
sa vrei mai mult din gura mea sa iasa,
100 raspunsuri sint la cite-am fost cerut
in rugi pe timp de zi; cind noaptea vine,
cu ce-i contrar o luam de la-nceput.
103 Pigmalion atentia ne-o atine,
ce tradator si hot si paricid,
poftind la aur, s-a facut pe sine;
106 si Midas ce, de bogatii avid,
urma dorintei lui necugetate
si-i drept sa-l rida orice om lucid.
109 Apoi de-Acan zic glasurile toate,
smintitul fur pe care ne-mblinzita
si-aici minia lui Iosua-l bate.
112 De rau Safira-i, cu-al ei sot, vorbita;
de bine – ce-l calca pe-Eliodor;
si-ntregul munte a-l ocari se-agita
115 pe Polimnest, calau lui Polidor;
iar in final: „Zii, Crassus, ca tu stii,
cum auru-i la gust!”, strigam in cor.
118 Mai tare-ori mai incet dam glas pe-aci,
precum si rivna-n mers ne imboldeste
cind iute si cind molcom a pasi:
121 deci de ce ziua-aici se pomeneste
nu singur glasuiam. dar nici un glas
nu rasuna atunci mai voiniceste”.
124 De-acum de el ne-ndepartam la pas,
cu zor catind sa ne vedem de cale,
cit suflu-n noi simteam c-a mai ramas,
127 cind muntele, parind s-o ia la vale,
se clatina, iar eu un frig de-acel
simtii de parca moartea-mi da tircoale.
130 Nici Delos nu s-a fost clatit la fel
pin’ ce Latona-acolo cuibu-si puse,
doi ochi ceresti sa zamisleasca-n el.
133 Asa un vuiet mare incepuse
de peste tot, incit Virgil: „Sa n-ai,
cit esti cu mine, indoieli!”, imi spuse.
136 Gloria in excelsis marele alai
cinta, pe cit putui pricepe-ndata
ce la vecini mai bine-aminte luai.
139 Stam nemiscati si-uimiti, ca altadata
pastorii ce-auzira-ntii cintarea,
pin’ grai si tremur s-au curmat deodata.
142 Atunci tinuram sfinta-n sus cararea,
catind pe jos la umbrele intinse,
ce-si re-ncepeau, cum dat le e, plinsoarea.
145 Nicicind ceva ce nu stiam ma-mpinse
atit de mult spre dorul de a sti
de nu ma-nseala cele-n gind cuprinse
147 pe cit atunci in cuget ma-mboldi;
nici nu-ndrazneam sa-ntreb asa de zor,
nici singur nu razbeam a deslusi:
150 si-asa paseam sfios si ginditor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu