sâmbătă, 30 mai 2009

FRAGMENT din "20 de ani în Siberia. Destin bucovinean" - Aniţa Nandriş-Cudla (1904-1986)

Autorii şi editorii Paginilor... merită toată laudă, toată preţuirea eventualilor cititori / utilizatori care, neîndoios, sunt cu mult mai numeroşi decît studenţii de la filologia română ai Universităţii din Cernăuţi, această carte, ca mesaj, ca valoare estetică şi documentară depăşind categoric cadrul unui uz pur didactic sau chiar culturalizator. Personal, ţin mult să-mi exprim admiraţia faţă de autorii impresionantului volum, prezentat, sumar, aici, şi pentru faptul de a fi inclus, printre scriitorii nord-bucovineni de seamă, ai secolului trecut, şi pe Aniţa Nandriş-Cudla (1904-1986), cea atît de scumpă sufletului meu. Am recitit, cu aceeaşi tulburare – ca şi la prima lectură – cele patru pagini selectate din jurnalul ei, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean. Nu am putut să nu aleg, măcar cîteva alineate, şi pentru cei care vor citi acest eseu, în semn de adînc omagiu pentru suferinţele trăite, nespus de grele, şi pentru tăria demnităţii acestei ţărance române, deportată din Nordul Bucovinei dincolo de Cercul Polar. Precizez că în fragmentul de mai jos autoarea se referă la o „etapă” – şi nu cea mai groaznică! - una din multele „etape”, adevărate cercuri ale Infernului lui Dante Alighieri, prin care i-a fost dat să treacă Aniţei şi altor milioane de deportaţi în Siberia... Mai adaug că editorii au respectat ortografia manuscrisului, felul propriu de a scrie al Aniţei.

„[...] Dar ce să vezi, vine într-o zi miliţia, ne chiamă şi ne spune să ne pregătim, că ne duce de acolo, dar unde nu ne spune nimic. Noi de acuma am îngheţat iarăşi, dar ce poţi face, ne păria rău, că de acum ni-am deprins cu lucrul şi cu lumia, dar nu te roagă nime, nu-i aşa cum vrei. Mai era cîte unul mai îndrăzneţ, îşi făcia singur curaj: dar unde încă mai departe să ne ducă, decît în Siberia? Un bătrîn, de acolo de loc, ni-a spus: are să vă ducă pe drum de ţarnă, pe drum rău, peste cîmpuri prin mlăşniţi, prin apă, pînă o să ajungeţi la o şosea bună. Acolo o să vedeţi, dacă în şosea îţi porni la driapta, o să vă ducă la loc bun, dar dacă vă duce spre stînga, o să fie prost, vă duceţi la lucruri grele. [...] Peste cîteva zile vine miliţia, ne încarcă pe căruţă şi pornim. Adevărat, aşa cum ni-a spus bătrînul, ni-a pornit pe unde era drum de ţarnă, pe unde nu era deloc drum, peste cîmpuri, peste mlaştini, prin apă. Aşa ni-a dus aproape două săptămîni. Caii au slăbit, noi mergiam mai mult pe jos.

[...] Am ajuns pe malul unei ape care se chema Iartîş. Am rămas acolo pînă a venit vaporul să ne încarce. Am stat vreo cinci zile sub cerul liber. A şiasa zi a venit un vapor mare, care era plin de lume aşa ca noi, şi ne-am întîlnit cu multă lume de prin părţile noastre, dar mai era şi străină. Erau filandeji din Filanda, erau poloni din Polonia şi era şi din ţara asta, un feli de naţie, calmîci şi tătari. Vaporul era destul de mare, dar era bucşit. Ni-a urcat şi pe noi în vapor, ni-a înghesuit de şediam aşa ca peştele în poloboc.

[...] S-a oprit şi a descărcat lumea pe mal. Pe mal ce era? Tundra cu mlaştini şi pădure. Era o zi liniştită, fără vînt şi cu soare. Tînţarii au început să ne mănînce. La început ni-a părut şiagă, dar pe urmă ni-au scos din răbdări. Nu mai putiam suferi. Aşa erau de mulţi ţînţari, cum ai sta în faţa unui stup de albini cînd scot roiul în zbor. Copiii au început să plîngă, căci nu dovediau să se apere. [...] Ne gîndiam atunci ce o să fie mai departe cu noi. De bună siamă că ni-a lăsat aici, în pustiul ista, fără mîncare, fără nici un adăpost, ca să murim. Dar mai bine făciau să fi tras cu o mitralieră. Te culcă deodată şi nu mai vediai atîta chin. Copiii au început să plîngă în jurul meu: mamă ni-i foame, mamă nu mai putem răbda foamia şi mîncărimia ţînţarilor. Mi se rupia inima, dar nu le putiam da nici un ajutor [...]”.

(Fragment din articolul

UN DOR NUMIT AL BUCOVINEI DE NORD (2)

Vlad POHILĂ, Chişinău

Sursa:

Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco)

Niciun comentariu: