SURSA:
Eleonora CARCALEANU
Eleonora CÃRCÃLEANU
Dintre cele două niveluri de receptare a lui Dante în Romînia: a) al studiilor si b) al traducerilor, acesta din urmă se dovedeste a fi pe drept cuvînt performant.
Cultura noastră s-a străduit mai întîi, cum era si firesc, să realizeze o versiune romînească a Divinei Comedii cît mai aproape de întelesul si măiestria originalului, la care au contribuit poeti si italienisti de seamă precum George Cosbuc, Alexandru Marcu, Eta Boeriu.
Scrierile minore ale lui Dante, ca trepte către deslusirea Divinei Comedii, sînt însă o lectură obligatorie. Iată de ce întreprinderea/initiativa lui Virgil Cîndea de a antrena cîtiva cărturari de seamă pentru traducerea acestora în limba noastră este una lăudabilă. Creatia divinului poet în vesmînt romînesc se întregeste astfel în 1971 cu aparitia volumului Opere minore (Univers, Bucuresti). Trebuie precizat că minore este denumirea prin care istoricii literari le-au deosebit de marele monument, Divina Comedie. Ele au valoare de sine stătătoare si istoricul literaturii, al filosofiei, al lingvisticii, al ideilor politice le poate frecventa/citi cu real folos.
Volumul în discutie – cuprinzînd: Notă asupra editiei, Introducere, Dante. Viata si opera, Indice de nume de Virgil Cîndea; Vita Nuova/Viata Nouă, traducerile: Oana Busuioceanu (proza) si Romulus Vulpescu (versuri); Rime, traducerea si comentariile: Stefan Augustin Doinas; Convivio/ Ospătul, traducerea si comentariile Oana Busuioceanu; De vulgari elonquentia/Despre arta cuvîntului în limba vulgară, traducerea Petru Cretia, comentariile Alexandru Dutu; Monarchia/Monarhia, traducerea Francisca Băltăceanu, Titus Bărbulescu si Sandu Mihai Lăzărescu; Epistolae/Scrisori, traducerea Petru Cretia, comentariile Alexandru Dutu; Eclogae/Ecloge, traducerea Petru Cretia; Questio de aqua et terra/Întrebare despre apă si pămînt, traducerea Elena Nasta – este o mare, recunoscută reusită a dantologiei romînesti. Cu realizarea lui, echivalarea integrală a operelor lui Dante în romîneste este încheiată.
Revenind la de sapte ori seculara Divina Comedie, ea a fost si continuă să rămînă o provocare pentru împătimitii întru Dante.
În prima jumătate a sec. al XX-lea, Ion A. Tundrea si Giuseppe Cifarelli, au dat culturii noastre, fiecare în parte, o nouă versiune integrală a poemei dantesti. Din mai multe motive, aceste traduceri, nelipsite de importantă, au văzut lumina tiparului abia în ultimul deceniu al secolului trecut . Cultura noastră beneficiază dar, astăzi, de cinci variante integrale ale capodoperei dantesti.
Traducerile Divinei Comedii care au continuat să apară la noi, după aceea a lui George Cosbuc, n-au fost simtite ca o nevoie culturală, n-au avut de umplut un gol; nu sînt nici rezultatul/rodul vreunui context de emulatie lirică sau intelectuală, a vreunei trufii concurentiale. Ele sînt dovezi ale unei adevărate pasiuni si dorinte de depăsire. Orice nouă traducere e altceva si în acelasi timp o mărturie mai mult a eternitătii lui Dante. Este un exercitiu si o ambitie/orgoliu rezervate fiecărei generatii literare si care justifică ultimele tălmăciri remarcabile (chiar dacă partiale) datorate lui George Buznea , George Pruteanu , Marian Papahagi si Răzvan Codrescu .
Acesti traducători care s-au avîntat pe urmele lui Dante, au dovedit curajul si puterea de a fi repetat experienta unui mare poet, G. Cosbuc, si, după el, a unui mare italienist, Alexandru Marcu, fiecare simtind nevoia să facă cunoscut cititorilor autentici felul în care varianta propusă se raportează la cele deja existente/amintite.
Eta Boeriu, constatînd că limba noastră, prin pana lui Cosbuc, fusese în stare să redea Divina Comedie în forma ei originală, se întreabă cum ar putea fi cu putintă ca, „după atîtea înnoiri, prefaceri si cîstiguri, înmlădieri si izbînzi, să dea înapoi în fata unor dificultăti pe care a stiut să le învingă acum sase decenii”?
Marian Papahagi si-a mărturisit dorinta de a da o versiune care să nu se raporteze global la cîte o tertină, ci să stea cît mai aproape de vers si „să îngăduie astfel un comentariu capilar”, asemănător acelora ce însotesc în Italia editiile dantesti curente. „Rostul traducerii mele – subliniază traducătorul – poate fi, asadar, acela de a da publicului romînesc un text sprijinit pe marele efort interpretativ ce a avut loc în ultimele decenii.”
Răzvan Codrescu, cel care, recent, a dat prima editie romînească modernă cu text bilingv a Infernului, s-a străduit „să fie mai fluent decît Cosbuc si mai aproape de text decît Eta Boeriu”, încercînd să tină „o cumpănă potrivită, între limbajul ortodox si cel catolic, între fondul arhaic si fondul neologic al limbii romîne”.
Divina Comedie cuprinde întreaga evolutie spirituală si artistică a autorului. A lupta cu această monumentală operă, a avea curajul de a o traduce în ritm si rimă este într-adevăr un fapt demn de admirat. În fata acestei vaste întreprinderi criteriile exactei fidelităti si ale structurii sonore trec pe planul secund. Are absolută dreptate Alexandru Niculescu atunci cînd afirmă: „a avea o Divina Comedie în limba romînă, în tertine endecasilabice regulat poetizate, înseamnă un mare act de cultură, care nu se poate judeca în centimetri de conformitate, ci în echivalente necesare vehiculării ideilor si universului dantesc” .
Cum au procedat, dar, traducătorii nostri pentru a pătrunde mai bine spiritul în care a scris Dante? Fără îndoială, cizelînd expresia, adăugînd, eliminînd, adică încercînd o transpunere interpretativă. Toti traducătorii lui Dante în romîneste au „dantizat”, s-au îndreptat în aceeasi directie autohtonizantă. În variantele lor, versurile dantesti sînt deschise lecturii contemporane, oferind nu alternative lexicale greu decodabile, ci interpretări.
Pentru a putea aprecia ultimele traduceri romînesti ale Divinei Comedii este de ajuns a compara versiunile George Buznea, Marian Papahagi si Răzvan Codrescu. Iată, spre exemplu, ultimele două tertine ale inscriptiei de pe poarta Infernului (III, 4-9):
Giustizia mosse il mio alto fattore;
fecemi la divina podestate,
la somma sapienza e ‘l primo amore.
Dinanzi a me non fur cose create
se non eterne, e io eterno duro:
lasciate ogni speranza, voi ch’entrate.
mai întîi, în varianta romînească a lui G. Buznea:
Justitia-mboldi pe-al meu părinte,
iubirea primă si acea instantă
ce cumpăneste toată sfînta minte.
Cum înaintea mea n-a fost substantă
decît în cele vesnice cît mine:
Voi ce intrati, lăsati orice sperantă!
acum în transpunerea lui M. Papahagi:
Dreptatea-mpinse ’nalta-nfăptuire
Puterea cea divină m-a făcut,
Suprema stiintă, cea dintîi iubire.
‘Naintea mea n-a fost lucru-nceput
Ci vesnic doar, iar eu în veci durez
Lăsati speranta, voi care-ati trecut.
si, în fine, în echivalarea lui R. Codrescu:
Dreptatea-mi fu temei de izvodire:
m-a făurit puterea ziditoare,
supremul rost si cea dintîi iubire.
Pînă la mine lucruri trecătoare
n-au fost defel, si eu durez în veci:
Voi ce intrati, nu mai sperati scăpare.
Nu putem considera o traducere mai fidelă decît cealaltă. Fiecare traducător este, ipso facto, un exeget, un filolog. De pildă, sintagma cose create/lucruri create este tradusă prin termenul „substantă” de G. Buznea, traducătorul considerînd că această echivalentă nu modifică sensul expresiei originale („deoarece institutia iadului e clădită din acea materie primă care virtual nu-si schimbă consistenta”). Dacă M. Papahagi traduce la somma sapienza prin „suprema stiintă”, R. Codrescu ajunge la solutia „supremul rost”, constatînd că semantica acestui ultim cuvînt „a evoluat spre o subtilă spiritualizare”.
Constatări interesante se pot face urmărind numele proprii. Opera lui Dante abundă în nume de persoane, de animale, de eroi mitologici sau de entităti supranaturale benefice sau malefice. Fată de toate acestea, atitudinea traducătorilor este clară: a le explica prin adaptarea la limba romînă. Un exemplu este cuvîntul Veltro, celebrul cîine de vînătoare, asteptat pentru a nimici fiara sălbatică, lupoaica (Infernul I, 100 urm.). G. Buznea traduce:
[…] infin che ’l Veltro
verrŕ che la farŕ morir con doglia.
prin:
[...] pîn’va să sosească
Dulăul destinat ca s-o răpună.
M. Papahagi echivalează:
[...] pîn’ce ogarul
Nu va veni cu coltii s-o încleste.
R. Codrescu redă prin:
[...] pînă-o să vie
Copoiul care-n chinuri s-o răpună.
Termenul „copoiul” este, trebuie s-o recunoastem, cel mai potrivit corespondent lexical romînesc al italianului Veltro.
Observatiile pot continua si cu privire la numele unor demoni din Infern (XXI, 78 urm.). În timp ce G. Buznea conservă tale e quale denumirile date acestora de Dante: Malacoda, Cagnazzo, Barbariccia, Alichino, Graffiacane etc., R. Codrescu, pe urmele Etei Boeriu, le dă corespondentă romînească: Coadărea, Cîinilă, Barbăcreată, Aripilă, Gherilă etc.
Atunci cînd examinăm arta de a traduce în romîneste poezia lui Dante trebuie, asadar, să avem în vedere reconstructiile versurilor originale prin alte viziuni poetice sui generis. Traducătorii-poeti aprofundează si re-creează poezia. Libertatea de a adăuga sau de a omite, sau libertatea de a păstra sau de a apăsa conturul imaginilor poetice îi determină să utilizeze un lexic romînesc absolut autohton. Nu putem avea, în asemenea versiuni, „corespondente la scara unu la unu”, nu se va putea recita Dante în versiuni romînesti la fel de sententioase precum cele florentine, dar se va dovedi, asa cum spunea Stefan Augustin Doinas, „capacitatea plastică a graiului romînesc de a se mula pe orice tipar prozodic” .
În cultura noastră va fi mereu bine venită o altă nouă versiune a Divinei Comedii, care, asa cum sustinea Marian Papahagi, să ilustreze atît achizitiile interpretative consolidate cît si propria întelegere a lui Dante, întemeiată pe lectură si reflectie.
Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere în versuri de Ion A. Tundrea, prefată de N. Iorga, Editura Medicală, Bucuresti, 1999; Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere de Giuseppe Cifarelli, cuvînt înainte de Alexandru Ciorănescu, îngrijire de editie, note si comentarii de Titus Pîrvulescu, Editura Europa, Craiova, 1993.
Dante, Infernul, Interpretare romînească, note si un cuvînt înainte de George Buznea, Editura Univers, Bucuresti, 1975; Ibidem, Purgatoriul, 1978.
Traducerea întregului Infern datorată lui Marian Papahagi a fost publicată de revista „Apostrof”, Cluj, anul X, nr. 1 (109), 1999.
Dante, Divina Comedie, Infernul, text bilingv, cu noua versiune romînească a lui Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2006. Volumul este prevăzut cu note, comentarii, postfată si repere bibliografice de R. Codrescu. Reperele bibliografice, structurate în trei sectiuni: I. Editii, II. Dante în Romîneste si III. Referinte critice impresionează prin bogătia datelor/informatiilor privind istoria dantologiei în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu