|
CÎNTUL XIII
Nici n-apucase Nessus încă-a trece
şi am pătruns în sihlă-atît de deasă
că n-o tăiau nici drumuri, nici potece.
13-4 Nu verde frunză, ci întunecoasă;
nu ramuri svelte, ci întortocheate;
nu fruct pe ram, ci ţeapă veninoasă.
13-7 Între Cornet şi Cecina, n-au parte,
fugind de om, nici fiarele zălude
de-aşa mărăcinişuri îndesate.
13-10 Aicea-i cuibul harpiilor crude
ce pe troieni goniră din Strofade
amar proorocindu-le şi trude.
13-13 Au chip şi gît de om, au aripi late,
pe pîntec pene şi în labe gheare
şi-în stranii arbori sumbru urlă toate.
13-16 Maestru-îmi spuse: “-Află, la intrare,
că eşti în cea de-a doua rotitură
şi-ai s-o străbaţi, pînă ce sub picioare
13-19 nisipul groaznic îţi va fi arsură -
şi lucruri vei vedea, scrutînd-o bine,
ce nu le-ai crede spuse de-a mea gură.”
13-22 De peste tot îmi răzbăteau suspine -
dar nu zăream de unde pot purcede:
şi-am stat, cu-o teamă tulbure în mine.
13-25 Eu cred că el credea că eu aş crede
că plînsul dinspre trunchiuri scos e, parcă,
de-o gloată-ascunsă, care nu se vede;
13-28 dar spuse călăuzul: “-Rupe-o cracă
din cele ce se-întind ca un tentacul
şi-o să se curme gîndul ce te-încearcă.”
13-31 Atunci mă-apropiu, spre a-mi face placul
şi, după ce o mladă mîna-mi frînge,
gemu adînc: “-De ce mă rupi?” copacul 
13-34 şi izbucni din rană-un negru sînge
şi-aceeaşi voce: “-Smulgi cu răutate -
au strop de jale inima nu-ţi strînge?
13-37 Oameni am fost şi-acuma suntem cioate...!
S-ar fi căzut să ai mai multă milă
şi de-am fi fost năpîrci înveninate!”
13-40 Cum sfîrîie un ram făcut feştilă
cît încă-i verde, şi un capăt arde
pe cînd cel’lalt musteşte-o sevă-în silă,
13-43 aşa ţîşneau din rana crengii moarte
cuvînt şi sînge. Am lăsat să cadă
vlăstarul şi, speriat, m-am tras deoparte.
13-46 “-O, duh rănit, de-ar fi putut să creadă”,
răspunse călăuzul cu-întristare,
“ce spune versul meu fără tăgadă,
13-49 el n-ar fi zmuls unde ştia că doare!
Dar lucrul cel de necrezut mă puse
să-i dau îndemn - şi-acuma rău îmi pare.
13-52 Dar ca să-aline răul ce-ţi aduse
spune-i ce-ai fost, să-ţi ducă-o nouă faimă
cînd fi-va iarăşi om al lumii suse.”
13-55 Răspunse trunchiul: “-Nu vă fie spaimă
dacă,-îmbiat de blînda-ţi spusă învoaltă,
uscatu-mi glas povestea şi-o îngaimă.
13-58 Mi-au stat în mînă-o cheie şi cealaltă
a inimii lui Frederic şi,-încetul,
mai mult meşteşugar decît unealtă
13-61 doar eu rămas-am să-i cunosc secretul.
Am fost numai credinţă slujbei mele
şi trup i-am dat şi suflet, ca ascetul.
13-64 Dar cum la curţi, lichea între lichele,
(mai mult aici, dar tuturora boală),
domneşte-pizma cu priviri mişele -
13-67 aprinse foc, în contra-mi, de cabală
şi foc din focul ei luă şi-înţeleptul
şi-al falei nimb mi-ajunse chin şi zală.
13-70 Dispreţul îmi umplu atuncea pieptul
şi nemaitrebuindu-mi trup netrebnic,
am fost nedrept cu mine, pururi dreptul!
13-73 Dar jur pe-aceste rădăcini că sfetnic
felon n-am fost şi n-am comis trădare
domnului meu, de cinste-atît de vrednic.
13-76 Şi-acel din voi ce va urca sub soare
ridice-mi iarăşi numele, ce zace
încă strivit sub clevetiri murdare.”
13-79 Aici stătu puţin. “-Fiindcă tace”,
spuse Virgilïu, “nu sta zadarnic,
ci-întreabă-l ca să afli tot ce-ţi place.”
13-82 Dar am răspuns: “-Din cugetul tău darnic
mai cere-i tu ce crezi că mi-e lumină
căci eu nu pot - pot doar să-l plîng amarnic.”
13-85 Şi-a început: “-El va-înălţa din tină,
aşa cum l-ai rugat, lovitu-ţi nume.
Dar - duh întemniţat într-o tulpină! -
13-88 mai spune-ne,-în această scoarţă cum e
un suflet înrobit şi dacă trunchiul
îl poate părăsi şi cînd anume.”
13-91 Suspin prelung răzbit-a din rărunchiul
acelui pom, şi geamătul fu voce:
“-Nu multe vorbe spun, ci doar mănunchiul
13-94 ce va urma: “-Cînd sufletul atroce
îşi lasă trupul sieşi zmuls, ’l-aruncă
spre-a şaptea hrubă Minos cel feroce.
13-97 El care-în codru, nu la vreo poruncă,
ci unde vrea-întîmplarea să-l prăvale
şi creşte ca un bob de iarbă-în luncă.
13-100 Se-înalţă arbor din vlăstarul moale
şi Harpi le frunzişul său muşcîndu-l,
durere-i fac, dar şi durerii cale.
13-103 Ca şi ceilalţi, ne vom că ta veşmîntul,
dar nici un suflet nu va să-l îmbrace
căci nu-l mai meriţi, singur aruncîndu-l.
13-106 Le vom tîrî prin codrul negru-încoace
şi orice trup va spînzura-în copacul
în care umbra-i ticăloasă zace.”
13-109 Cu loare-aminte stam lîngă posacul
şi tristul trunchi, crezînd că-o să mai spună,
cînd un vacarm ne-ajunse - ca pîndacul
13-112 ce-aude pe hăitaşi şi cîini cum tună
după mistreţ, ce,-în spaïma securii,
sfărîmă tot în goana sa nebună.
13-115 Şi iată doi, sfîşaţi ca două furii,
cu trupul gol, care fugeau, şi-în seamă
nu luau nici spini, nici crengile pădurii.
13-118 Primul striga: “-O, moarte, moarte, ia-mă!”
şi celălalt, ciudos că întîrzíe
“-Lano - zbiera - nu alergai, de teamă,
13-121 aşa pripit la Toppo-în bătălie!”
Apoi, sleindu-şi al suflării şopot,
cu un tufiş făcu devălmăşie.
13-124 Vuia pădurea-în urma lor de tropot
de javre negre cu flămîndă falcă
mai iuţi decît ogarul cînd e slobod.
13-127 Pe cel din mărăcin văzui cum calcă
şi-l trag şi-l rup şi-l fac bucăţi cu dinţii
şi fug ducînd în boturi cîte-o halcă.
13-130 Mă duse-atunci de mînă domnul minţii
spre tufa ce-şi vărsa prin răni prinosul
de plîns şi sînge,-în jalea neputinţii:
13-133 “-O, Giacomo - gemea - care-i folosul?
M-ai schilodit şi-în van ţi-a fost ascunsul.
De ce tra g eu, de răul tău, ponosul?”
13-136 Cînd călăuzu’-ajunse lîngă dînsul,
rosti: “-Ce nume porţi, tu, rană vie,
ce-în lacrimă de sînge-îşi plînge plînsul?”
13-139 Răspunse: “-Mi-aţi fost martori la urgie...
Voi, suflete venite-aici să vadă
cum crunt măcel coroana mi-o sfîşíe,
13-142 strîngeţi cu milă risipita mladă!
Cetăţii mele-îi fu Botezătorul
al doilea tată, după cel cu spadă
13-145 ce-în veci de veci va semăna omorul;
iar de n-ar fi rămas urmă niciună
din stana sa, în van trudea poporul
13-148 să-înalţe iar, după năvala hună,
cetatea, din cenuşa ei, la rangul
ce-l mèrită, căci zeul se răzbună.
13-151 Ci eu mi-am pus la mine-în casă ştreangul.”
| ▪ Cîntul I
▪ Cîntul III
▪ Cîntul IV
▪ Cîntul V
▪ Cîntul VII
▪ Cîntul X
▪ Cîntul XIII
▪ Cîntul XIV
▪ Cîntul XV
▪ Cîntul XVII
▪ Cîntul XXI
▪ Cîntul XXII
▪ Cîntul XXV
▪ Cîntul XXVI
▪ Cîntul XXXIII |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu