|
CÎNTUL XXXIII
Îmbăloşat lăsînd ce mai rămase,
îşi şterse acela botul, plin de sînge, 
cu părul de pe capul ce-l muşcase.
4 -Tu-mi ceri ceva ce sufletul mi-l frînge,
să-mi răscolesc durerea disperată,
cînd doar gîndind şi totu'-n mine plînge.
7 Dar, dacă pot cu vorba-mi adunată
sfîşiatul trădător să-l spurc mai tare,
voi spune şi voi plînge totodată.
10 Nu ştiu nici cine eşti, nici ce cărare
te-aduse-aici, în cea mai joasă Lume,
dar graiul tău e florentin, îmi pare.
13 Sunt conte, Ugolino e-al meu nume;
Ruggieri episcopul, lîngă mine,
şi vei afla de ce-s cu el anume.
16 Cu gînduri rele şi minciuni meschine
mi-a înşelat încrederea, mişelul,
m-a-închis şi m-a ucis, se ştie bine.
19 Dar ce, desigur, n-ai aflat, e felul
plin de cruzime-în care-mi luă viaţa
şi dacă-n ura mea greşit mi-e ţelul.
22 Printr-o spărtură, doar, din fortăreaţa
ce,-n urma mea, a Foamei se numeşte
şi multora le va mai stîrni greaţa,
25 văzut-am, luni în şir, cum greu răzbeşte
lumina, cînd avui un vis deodată,
dezvăluindu-mi ce mi se sorteşte.
28 Ruggieri mi-apărea stăpîn pe toată
fiinţa mea; vîna un lup, pe munte,
cu pui cu tot: progenituri şi tată.
31 Gualandi şi Sismondi-erau în frunte
Lanfranchi-alături, cu potăi o droaie,
pe cît de slabe, pe atît de crunte.
34 N-a durat mult pînă să se-ncovoaie
puterea lupilor, şi colţi de cîine
se-înfipseră în ei, ca să-i jupoaie.
37 Şi m-am trezit (nu se făcuse mîine):
plîngeau în somn copiii mei (oroare!),
ce-alături îmi erau - şi cereau pîine!
40 Ce crud ajungi să fii şi cît de tare,
cînd inima-ţi întrezăreşte chinul;
dacă nu plîngi acum, cînd plîngi tu oare?
43 S-au deşteptat şi aşteptau tainul,
căci se făcuse ora. Fiecare
neliniştii-i simţea, în suflet, spinul.
46 Se auzi atunci o uşă mare
din turnu'-îngrozitor. Fără cuvinte,
copiii mi-am privit cu disperare.
49 Nu plînge-într-aşa clipă un părinte.
Anselmo, el, plîngea: "-Ci spune, tată,
de ce te uiţi la noi cu luare-aminte?"
52 Şi tot n-am plîns şi n-am vorbit în toată
întreaga zi ce-a fost şi-n cea de după,
pînă ce zori au fost încă o dată,
55 cînd, printr-o rază ce-a pătruns în hrubă
pe patru feţe am văzut, supt-pale,
cum arătam, ca sufletul să-mi rupă.
58 De mîini eu m-am muşcat atunci, cu jale
iar ei, crezînd că-a hrană mi-e ahtierea,
spre mine şi-au făcut îndată cale:
61 "-Mai mică,-au spus, o, tată,-ar fi durerea
dacă-ai mînca din noi: tu ne-ai dat huma -
ia-ne-o-înapoi, dacă aşa e vrerea!"
64 Ca să-i alin, m-am liniştit. Ci numa'-
'n tăcere-am stat, cu toţi, făr-o suflare...
De ce, pămînt, nu te deschizi acuma?
67 În ziua-a patra, Gaddo, la picioare
mi se-aruncă, şoptindu-şi disperarea:
"-O, tată,-ajută-mă, te rog!" ...Şi moare.
70 Cum tu mă vezi, eu i-am văzut, spre marea
durere-a mea, căzîndu-mi toţi, în faţă,
în ziua-a cincea şi în următoarea.
73 În beznă mă tîram şi-i luam în braţă
- pînă cînd foamea mi-a învins calvarul -
şi îi strigam, deşi n-aveau viaţă."
76 Cum îşi spunea, rotind din ochi, amarul,
luă iar în mînă tidva cea scîrboasă
şi-înfipse dinţii-într-însa, ca ogarul.
79 Tu, Pisa, eşti o pată ruşinoasă
frumoasei ţări în care "si" răsună,
fiindc-ai tăi vecini prea mult te lasă!
82 Capraia şi Gorgona împreună
pe Arno ar trebui un dig să facă
şi să-ţi înece neamul în genună!
85 Că Ugolino-ar fi trădat? şi dacă
ar fi aşa, nu-i cum să se cuvină
prunci să ucizi cu furie demoniacă!
88 La vîrsta lor, ei n-aveau nici o vină,
cei patru, cărora li s-a luat viaţa,
tu, nouă Tebă, crudă şi haină!
91 La alţi damnaţi ajunşi, pe care ghiaţa
îi ţine strîns, văzut-am cu mirare,
că nu în jos, ci invers le stă faţa.
94 Chiar plînsul lor i-împiedică-n mişcare
şi jalea, neputînd din ochi să iasă,
se-ntoarce-în ei, se face şi mai mare,
97 căci lacrimile, de cum ies, îngheaţă
ca viziere de cristal pe pleoape
şi nu pot curge celelalte-n faţă.
100 Înfrigurat, eram de piatră-aproape;
fiinţei mele, aprig îngheţate,
un simţămînt nu mai putea să-i scape,
103 cînd mi-a părut, cumva, un vînt că bate
şi-am întrebat, spre-a-mi linişti frămîntul:
"-Au nu-s aici încremenite toate?"
106 Iar ghidul mi-a întors pe loc cuvîntul:
"-Aruncă-ţi doar privirea şi îndată
ai să şi afli de ce bate vîntul."
109 O umbră,-atunci, din crusta îngheţată,
răsti: "-Voi, suflete zvîrlite,-în ceaţă,
în cea mai joasă groapă blestemată,
112 smulgeţi-mi de pe chip vălul de gheaţă,
să-mi ostoiţi o clipă doar calvarul,
cît ţurţuri nu se fac din nou pe faţă!"
115 "-Să-mi spui, de vrei să-ţi îndulcesc amarul,
cine eşti tu, şi de nu-ţi fac un bine,
mă-înghită şi pe mine-atunci gheţarul."
118 "-Sunt Alberigo,-al jalnicei grădine
cu fructe ale morţii. Printre brume,
am nuci de gheaţă-aicea, nu smochine!
121 Eu m-am mirat: "-Spui că eşti mort, anume?"
Răspunsu lui a fost: "-Eu nu ştiu bine
ce mai e corpul meu acum în Lume.
124 Aici, la Ptolomei, sufletul vine
chiar înainte ca din om să iasă
smuls de-ale lui Atropos mîini haine.
127 De gheaţă lacrima ce scînteiază
ca să mi-o-nlături, sincer îţi voi spune
că, deîndată ce un om trădează,
130 pe corpul său, un demon mîna pune
şi-l stăpîneşte-apoi viaţa toată
pînă ce clipa morţii îl răpune.
133 Sufletul cade-n bezna îngheţată
(cît trupul încă-n lume mai adastă)
şi rabdă-aici o iarnă ne'ncetată.
136 Cum (poate-l ştii) e lîngă mine,-această
umbră-a lui Branca d'Oria, care-îndură
de multă vreme-a gerului năpastă.”
139 “-Nu pot să cred ce-aud dintr-a ta gură!
Branca e viu, bine-îmbrăcat şi are
şi de mîncare şi de băutură.”
142 “-În bolgia umbrelor înşelătoare
ce fierb mocnit în nemiloasa smoală,
abia trecuse Zanche de intrare,
145 şi ăsta şi-a şi pus, în carnea goală,
un drac care să-i ţină loc, într-însul
şi în complicele la prăduială.
145 Acum, spre mine-întinde mîna, plînsul
de gheaţă sparge-l!” Nu i-am spart nimica.
Şi drept a fost să fiu sperjur cu dînsul.
148 Ah, genovezi, vi-e ticăloasă clica,
goi de virtuţi şi plini doar de păcate,
stinge-vi-s-ar şi-opinca şi vlădica!
151 Ăst genovez, cu fapte blestemate,
cu romagnezul se asemuieşte:
sufletul său aci-n Cocyt se zbate
157 pe cînd el, sus, mai pare că trăieşte. |
▪ Cîntul I
▪ Cîntul III
▪ Cîntul IV
▪ Cîntul V
▪ Cîntul VII
▪ Cîntul X
▪ Cîntul XIII
▪ Cîntul XIV
▪ Cîntul XV
▪ Cîntul XVII
▪ Cîntul XXI
▪ Cîntul XXII
▪ Cîntul XXV
▪ Cîntul XXVI
▪ Cîntul XXXIII |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu