CÎNTUL VII
*
"-Papé Satan, papé Satan aleppe!" răcni Pluto spre noi cu voce cruntă,
dar bunul înţelept, ce-a-tot-pricepe,
7-4 mă linişti: "-N-ai grijă,-oricît ne-înfruntă,
puterea sa nu poate sta-împotrivă
adîncii noastre căi - e prea măruntă."
7-7 Se-întoarse-apoi înspre turbata grivă:
"-Tu, lupe blestemat, să taci doar meriţi!
Mistuie-în tine furia-ţi convulsivă!
7-10 El nu-în zadar străbate-aceste temniţi:
aşa vrea Cerul, unde un arhanghel
v-a nimicit trufaşele răzmeriţi!"
7-13 Cum pînzele sfîş ate jos le trage
catargul unui vas, ce-în vînt se frînge.
aşa şi trupul fiarei slăbănoage.
7-16 Intram - în groapa-în care totul plînge -
în cea de-a patra sumbră văgăună.
în care răul lumii-întregi se strînge.
7-19 Justiţie dumnezee! cine-adună
noian de munci şi cazne iar şi încă
şi de ce greşu'-atîtea ne căşună?
7-22 Cum undele, subt a Charybdei stîncă,
în larmă se izbesc de alte unde,
aşa şi cei de-aici mereu se-îmbrîncă.
7-25 Mai mult duium de umbre-i ca niciunde -
poveri, oricare, împingînd cu pieptu-i,
şi-în două turme urlă furibunde.
7-28 Unii într-alţii vin. Ajuns în dreptu-i,
şi unul şi-altul cale-întoarsă face
răcnind: "De ce tot strîngi?", "Tu de ce cheltui'?"
7-31 Astfél, aici, în neagra lor găoace,
se tot izbesc, cu dreaptă şi cu stîngă,
se-împroaşcă cu sudalma lor tenace,
7-34 şi iar se-întorc şi iar vin să se frîngă,
ciocnindu-se din nou la jumătate.
Eu, prins de mila gata să-i deplîngă,
7-37 am întrebat: "-Maestre luminate,
cine sunt ei? Slujbaşi au fost credinţii
lichelele acestor chele gloate?"
7-40 El mi-a răspuns: "-Îndemnul tont al minţii
i-a-împins pe toţi în viaţa cea dintîie
să-arunce şi să-adune-în van arginţii.
7-43 Pe şleau o latră guşa lor lălîie
cînd se despart, pocnindu-se isterici,
în două vini, spre-a hrubei căpătîie.
7-46 Toţi - papi şi cardinali de prin biserici:
putrezi de păr, n-au fir pe scăfîrlie,
şi-s putrezi de zgîrgiţi, pioşii clerici."
7-49 Am îndrăznit: "-Maestre,-îmi pare mie
sau aş putea să recunosc pe unii
de-afară scufundaţi în josnicie".
7-52 "-Putinţa de-a-i cunoaşte dată nu ni-i:
i-a-însolzoşit atît smintita viaţă
că-s tuciurii cum numai căpcăunii.
7-55 Se vor bufni fără sfîrşit în harţă;
cu pumnii strînşi ieşi-vor din morminte,
iar ceilalţi cheli, fără măcar mustaţă.
7-58 Prea datul şi prea strînsul, ia aminte,
din calda lume,-în oarba-încăierare
i-a scurs - şi-s fără rost alte cuvinte.
7-61 Vezi, dar, ce amărîtă soartă are
tot ce-i supus în lume de Fortuna
şi pentru care toţi se-îndeasă tare:
7-64 tot aurul ce-l luminează luna
n-ar fi de-ajuns să dea un strop de pace,
din toate-aceste umbre, la niciuna."
7-67 "-Te rog, maestre, spune-mi: cum se face
că Soarta, despre care-mi dai povaţă,
tot ce-i sub soare bun poate să-înşface?"
7-70 "-O, lume ignorantă şi semeaţă,
ce-în pîclă bîjbîi de nesăbuinţă!
Ascultă-mi spusa bine şi-o învaţă.
7-73 Acel ce-i mai presus de-orice ştiinţă
dură tării, şi-în toate puse duce.
Din cer în cer revarsă strălucinţă
7-76 şi-împarte tuturor lumina dulce;
aidoma, splendorilor din lume
stăpîn şi domn le puse spre-a conduce
7-79 şi-a răspîndi prin timpi averi, renume,
din neam în neam, din vatră-în altă vatră,
orice-ar crîcni plămada bietei hume:
7-82 un neam e tare, altu-i doar o şatră,
după Voinţa care-a-tot-învinge,
mai nevăzută ca un şarpe-în piatră.
7-85 Tot ce ştiţi voi, nicicum nu o atinge:
e-oracol şi judeţ pe-a' ei ţinute,
cum pe-altele, Acela ce le-încinge.
7-88 Schimbările-i în clipă sunt născute:
e scris să aibă-în veci o grabă-atroce -
şi iute cad acei ce urcă iute.
7-91 Ea-i cea pe care-atîţi vin s-o invoce
şi-în loc s-o la de şi să-i mulţumească,
o bléstemă cu spúrcata lor voce;
7-94 dar ea-i prea sus să-audă-ori să urască:
ferice,-între făpturile primare,
continuă roata ei să şi-o-învîrtească.
7-97 Intrăm acum la şi mai mari calvare;
cad stelele ivite-într-acea clipă
cînd am purces, şi nu e timp de stare."
7-100 Tăiarăm cercul spre alt mal, în pripă,
unde-un izvor bolborosind se-adună
în groapa ce sub unda-i se-înfiripă.
7-103 Era o apă roşe, mai mult brună -
iar noi, în rîpa şuie ca o cloacă,
pătruns-am cu şuvoiul împreună.
7-106 Se varsă sumbrul rîu într-o băltoacă
numită Styx - un smîrc de zeamă-închisă
cu puroioase maluri ca de troacă.
7-109 Privind adînc, văd cum se zbat în clisă
fiinţe goale,-înnămolite-în scîrnă,
cu fúria pe chipul lor înscrisă;
7-112 se păruiesc, şi nu numai din mînă,
ci şi cu trup şi cap şi cu picioare,
cu dinţii-în care hălci de carne-atîrnă.
7-115 "-Acestea-s duhurile celor care
mîniei nu-i dădură stăpînire;
şi trebuie să ştii că sub vîltoare
7-118 se zvîrcolesc şi alţii să respire
născînd bulbuci pe-a apei suprafaţă
oriunde-ai arunca în jur privire.
7-121 Murmúră-înfipţi în glod: Posaci în viaţă,
sub soarele ce varsă-în aer vlagă,
prea podidiţi de-a inimii negreaţă,
7-124 ne-îneacă astăzi mîlul din viroagă.
Gîtlejul lor doar acest imn gîlg ie,
căci greu le stă pe buze-o vorbă-întreagă."
7-127 Ne-întoarserăm atuncea pe călcîie,
luînd printre rîpi şi mlaştine o cale
cu ochi la cei din apa ca o rîie:
7-130 şi unui turn i-ajunserăm la poale. | ▪ Cîntul I
▪ Cîntul III
▪ Cîntul IV
▪ Cîntul V
▪ Cîntul VII
▪ Cîntul X
▪ Cîntul XIII
▪ Cîntul XIV
▪ Cîntul XV
▪ Cîntul XVII
▪ Cîntul XXI
▪ Cîntul XXII
▪ Cîntul XXV
▪ Cîntul XXVI
▪ Cîntul XXXIII
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu