DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul IV
Indrumati de pilcul de duhuri, cei doi poeti continua, cu mari eforturi, ascensiunea muntelui. Vazind surprinderea lui Dante ca soarele-i batea din partea stinga, Vergiliu ii explica acestuia pozitia Purgatoriului fata de soare, in termenii astronomici si mitologici ai vremii (foarte anevoie de redat in traducere, silita sa lase, mai mult decit originalul, o anume impresie de obscuritate si pretiozitate). Poposind pe un briu de stinca, cei doi intilnesc la umbra unui bolovan un alt pilc de duhuri, ghemuite sau intinse pe jos: sint unii dintre lenesii din primul briu al Purgatoriului, intirziati cu pocainta pina in pragul mortii. Dante il recunoaste in cele din urma pe contemporanul sau Belacqua, mester de instrumente muzicale, faimos pentru traiul comod pe care-l ducea (se spune ca intre el si Dante ar fi avut loc odinioara urmatorul dialog: mustrat pentru lenevia sa, Belacqua ar fi raspuns cu vorbele lui Aristotel: „Stind locului si linistindu-se, sufletul ajunge la intelepciune”, iar Dante i-ar fi replicat: „Daca statul pe loc aduce intelepciune, atunci desigur ca n-a existat nicicind om mai intelept decit tine”).
1 Cind plac sau chin ajung sa ne supuna
din trei puteri launtrice pe una,
tot sufletu-ntr-aceea se aduna,
4 de parca doar de ea ar sti intruna;
temei e-acesta-n contra celor care
ca-s suflete mai multe-au dus minciuna.
7 De-aceea, cind prin vaz sau ascultare
vreun lucru-anume sufletu-l vrajeste,
uitam chiar si ca vremea-i trecatoare;
10 caci una e puterea ce-o gindeste
si alta-i cea ce sufletu-l retine:
aceasta scade, iar aceea creste.
13 Dovada-avui de-acestea chiar prin mine
cit fu, uimit, pe duh a-l asculta,
caci soarele urcase-n cer mai bine
16 de cincizeci suliti far’ a-l observa,
cind úmbrele de-aproape ne strigara,
ca una: „Pe aici puteti urca”.
19 Cu-n snop de maracini cei de la tara
adesea-n gard sparturi mai mari astupa,
cind da in pirg a vitei grea povara,
22 decit pe unde domnul si eu dupa
porniram a sui pe-o cararuie,
de cum se duse-a duhurilor trupa.
25 Pe la San Leo omul poa’sa suie,
sau pe la Noli ripa s-o coboare,
sau la Bismantua talpa-n virf s-o puie,
28 pe cind pe-aci as zice ca sa zboare
cu aripi iuti de dor ar trebui,
pe urma cui mi-era precum un soare.
31 Trudeam prin scocul stincii a razbi,
din laturi strinsi in chingile de stei,
siliti pe brinci in mers a ne propti.
34 Si-odata ce-am ajuns in susul ei,
de unde locul larg se deslusea,
„Si-acum, maestre, incotro?”, zisei.
37 Iar el: „Pazeste-ti pasu-n urma mea,
suind mereu, pin’s-o-ntimpla sa vie
vreunul ce-ndrumare sa ne dea”.
40 De jos vederii piscul nu se-mbie,
iar coasta-abrupta chiar mai dreapta pare
ca-n sfert de cerc spre centru-o mijlocie.
43 Trudit, sa zic abia mai fui in stare:
„Parinte drag, intoarce-te si vezi
ce greu imi e cind te grabesti prea tare!”.
46 „Fiule, doar putin si poti sa sezi!”,
raspunse, aratind spre-un briu de stei
ce incingea stincoasele gramezi.
49 Insufletit de vorba-i, ma trasei
pina la el, simtind cu multumire
limanul drept si ferm sub pasii mei.
52 Sezuram, cuprinzind dintr-o privire,
spre rasarit, drumeagul dinapoi,
ca-i buna-n urma cite-o iscodire.
55 O vreme-n jos privii, ca mai apoi,
spre soare ochii sa-i ridic, mirat
ca dinspre stinga sageta spre noi!
58 Poetul ma vazu prostit cum cat
spre carul de lumina ce-n tarie
era-ntre noi si Aquilon minat.
61 „Castor si Pollux”, prinse a-mi zice mie,
„de-ar insoti oglinda-aceea care
revarsa-n sus si-n jos a ei vipie,
64 tu Zodiacul purpuriu in zare
de Urse mai aproape l-ai vedea,
de n-ar iesi din vechea sa carare.
67 A le pricepe-acestea spre-a putea,
inchipuie-ti ca muntele Sion
ar fi cu-acesta pe un plan sa stea,
70 avind in cer acelasi orizon,
dar alte emisfere; si-acea cale
pe care rau umblat-a Faeton
73 de-o parte spre-acest munte-o ia la vale,
iar de-alta spre cel’lalt, cum e vadit,
de-s toate-acestea limpezi mintii tale”.
76 „Maestre-al meu”, graii, „mai lamurit
n-am fost nicicind decit acum, desi
paream sa fiu in cuget biruit,
79 ca cercul mediu-al roatei din tarii,
zis Ecuator intr-una dintre arte,
pus intre foc si-nghet a vesnici,
82 din pricina-aratata ni-i departe
spre nord, pe cit evreii-ndepartat
il desluseau spre calda lumii parte.
85 Ci-acum as vrea, de nu ti-e cu banat,
sa stiu cit drum mai e, caci virful suie
pe cit sa suie vazului nu-i dat”.
88 „Muntele-acesta”, prinse el sa-mi spuie,
„e-asa ca la-nceput tot greu se-arata,
dar daca-l urci, la fel de aspru nu e.
91 Deci cind urcusul o nimica toata
ti s-o parea si pasii or sa-ti zboare
ca luntrea cea pe ape-n jos purtata,
94 atunci vei sti ca drumul capat are:
ragaz de truda-acolo vei afla.
Mai mult nu spun, dar demnu-s de crezare”.
97 Nici n-apucase vorba-a-si termina,
ca se-auzi un glas de-alaturi: „Poate
nici pina-acolo tihna n-ar strica!”.
100 Intorsi, pornira ochii-n jur sa cate
si-n stinga-am dat de-un stei spre care inca
nu apucase vazu-a ni se-abate.
103 Iar pe acolo, sub umbroasa stinca,
un pilc de duhuri am zarit sezind,
cum stau cei prinsi de-o nepasare-adinca.
106 Iar unul, vlaguit de tot parind,
genunchii si-i tinea imbratisati
si printre ei privea-n tarina blind.
109 „O, drag stapin al meu”, zisei, „sa cati
te-as imbia la cel ce lincezeste
de parca el si lenea ar fi frati”.
112 Atunci spre noi, miscindu-se melceste,
privi piezis chircitul duh si zise:
„Viteazule ce esti, in sus paseste!”.
115 Pe data-l cunoscui si chiar de mi se
taia de truda biata rasuflare,
pornii spre el; ca vin cum ma zarise,
118 capul abia-si salta dintre picioare,
zicind: „Vazusi cum pe la stinga-aci
caruta-si mina-mvapaiatul soare?”.
121 Luind seama cit de lenes se urni,
zgircit si-n grai, am cam suris nitel
si-apoi: „Belacqua, grija ta sa stii
124 ca n-o mai am; dar zi-mi: in acest fel
de ce tot zaci? Astepti calauzire,
sau ai narav si te-ndulcesti cu el?”.
127 Si-acela: „Frate, la ce bun suire,
cind ingerul ce poarta o pazeste
nu m-ar lasa sa merg spre ispasire?
130 Sa stau pe-afara-i dat pin’se-mplineste
atita vreme cit si-n viata-avui,
cum tot cel pocait tirziu pateste,
133 de n-o scurteaza ruga oarecui
bineplacut prin inima-i curata,
caci alta ruga-n cer primita nu-i”.
136 Poetu-n calea-mi se ivi deodata,
zicind: „Da-i zor, ca soarele e-n focul
amiezii-aci, si-n zarea-ndepartata
139 piciorul noptii-acopera Marocul”.
Traducere de Răzvan CODRESCU
Text preluat de pe saitul revistei PUNCTRE CARDINALE, mai 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu