PURGATORIUL 1 (D) - Savin BADEA

PURGATORIUL - CÎNTUL I
Varianta D (cu rime alternante)
PE PLAJA INSULEI
Pe ţărm. Întîlnirea cu Cato. Dialogul Poeţilor cu Cato.
Dante, Virgiliu, Cato din Utica.
136 versuri.
1. Preludiu şi invocare. (1-12)
2. Cele patru stele. (13-27)
3. Cato din Utica, paznicul Purgatoriului. (28-48)
4. Rugămintea lui Virgiliu. (49-84)
5. Riposta (răspunsul) lui Cato. (85-111)
6. Dante este încins şi spălat de Virgiliu. (112-136)
1. Preludiu şi invocare. (1-12)
1
Spre mări mai line lunecă grăbită
corăbioara minţii mele, har,
ce lasă-n urmă marea cea cumplită; 3
2
a doua-mpărăţie cînt – sfînt dar –
pe unde sufletul uman “învie”
mai pur, să zboare sus la cer, mai clar. 6
3
Aici renască moarta poezie;
o, sfinte Muze, eu al vostru sînt,
şi Calliope, măiestrit să-mi vie, 9
4
blînd însoţindu-mi cîntecul c-un cînt,
cum a-ntrecut pe Gaiţe-n lumină,
încît speranţa şi cîntări le-a frînt. 12
2. Cele patru stele. (13-27)
5
Se revărsa priveliştea senină
în dulci culori de-oriental safir,
imaculînd în vînt a zării lină 15
6
sprînceană, desfătîndu-mă-n priviri,
de-ndată ce ieşii din boarea moartă,
cu ochii trişti şi sufletu-n delir. 18
7
Frumoasa stea, iubirii-nsemn în soartă,
făcea să rîdă-ntregul Răsărit,
învăluind doi Peşti, cu-alai la toartă. 21
8
Întorsu-m-am la dreapta şi-am zărit
Polul contrar şi cele patru stele,
pe care primii oameni le-au iubit. 24
9
Cerul, la fel, se bucura de ele:
vai, văduv loc din nordul îngheţat,
nu ţi-a fost dat să le priveşti pe-acele! 27
3. Cato din Utica, paznicul Purgatoriului. (28-48)
10
Îmi depărtai privirea-ngîndurat
spre cel’lalt Pol, unde sta Carul Mare,
deja pierit pe cerul înstelat. 30
11
Văzui chiar lîngă mine, cu mirare,
un om ciudat, moş singur, blînd, sfătos,
şi vrednic de respect la-nfăţişare: 33
12
lunga lui barbă,-n alb fir, mătăsos,
la fel ca pletele-i, în vînt rebele,
căzînd pe piept, două şuviţe-n jos. 36
13
Iar razele acelor patru stele,
îi decorau chip, păr şi piept – desfrîu! –
aşa cum însorite-s trei smicele. 39
14
„- Voi cine sînteţi? Aţi trecut de rîu,
fugind din închisorile din vale?” –
ne-a spus, mişcîndu-şi barba pîn’ la brîu. - 42
15
„Cine v-a dus? Cin’ v-a aprins în cale
lumina, sî puteţi ieşi afar’,
din noaptea văii reci şi infernale? 45
16
Sînt legile-n abis călcate iar?
Ori s-au luat noi hotărîri pripite,
prin grotele-mi de ispăşit calvar?” 48
4. Rugămintea lui Virgiliu (49-84)
17
Îndrumătorul meu, cu mîini smerite,
prin semne şi cuvinte m-a grăbit
să-ndoi genunchii, ochi pe neclipite; 51
18
Şi-n urmă i-a răspuns: „- Eu n-am venit
din voia mea; o Doamnă fericită
rugatu-m-a s-ajut pe-un rătăcit. 54
19
Dar dac-a ta voinţă-i pironită
să afle despre noi cam ce statut,
eu n-am să neg nimic, nici-o clipită: 57
20
El, ultima lui seară n-a văzut,
dar după nebunia-i fu pe-aproape;
de-ar mai fi stat aşa, s-ar fi pierdut. 60
21
Dar cum ţi-am spus, trimis am fost să scape
şi altă cale n-am ales din văi,
decît această negură pe ape. 63
22
I-am arătat tot păcătoşii răi,
şi-acum aş vrea s-arăt acele cline,
pe und’ se spală prăpădiţii tăi. 66
23
Cum l-am adus – prea lung de spus… în fine,
De sus coboară o putere-stea,
Ca să-l conduc spre-a te vedea pe tine. 69
24
Venirea lui, fie plăcerea ta:
el cată libertatea mult rîvnită,
cum viaţa, tu, ţi-ai dat-o pentru ea. 72
25
Tu bine ştii, căci moartea-ţi chinuită
în Utica îţi luă veşmînt curat,
strălucitor în ziua strălucită. 75
26
Noi vechi edicte stricte n-am călcat:
acesta-i viu, iar Minos nu mă leagă:
în cercul meu doi ochi cuminţi te cat; 78
27
ai Marciei – căutarea lor te roagă –
o, sfinte suflet – să ne fii, ea vrea,
prielnic nouă, de ţi-e încă dragă. 81
28
Şi lasă-ne-n împărăţia ta,
pe şapte căi, şi voi vorbi de tine
cu ea, în Limb, atunci cînd voi putea.” 84
5. Riposta (răspunsul) lui Cato (85-111)
29
“- Ea, dragă, Marcia, mi-a fost, străine,
pe cînd eram pe lume”, zise el,
“şi-am mulţumit-o-n facere de bine; 87
30
dar ea acum departe-ar fi de ţel;
nu mă mai mişcă; alte legi mai stricte
constrîng puternic şi mă-ncing inel. 90
31
Dar dacă Doamna, care-ţi dă edicte,
din Cer purcese, n-am de rugi nevoi;
în van te rogi: îndemnul ei mai strict e. 93
32
Duce-ţi-vă-nainte amîndoi,
cu trestie pe-acesta-l înconjoară
şi spală-i faţa plină de noroi, 96
33
că nu-i cuviincios aşa s-apară,
cu faţa hîdă-n ceasul triumfal,
cînd cel din Paradis la voi coboară. 99
34
Că-n insuliţa mea, din mal în mal,
Pe vale-n jos, unde-a-nverzit limanul,
E plin de păpuriş, lovit de val. 102
35
Vreo altă plantă frunză cu toptanul
nu face-aici, viu nu e alt ponor,
şi n-o-nmlădie pe-alta uraganul. 105
36
Să nu vă-ntoarceţi tot pe-aici. Daţi zor,
căci soarele de-acum o să răsară,
şi-urcuşu-n munte vă va fi uşor.” 108
37
El dispăru; iar noi, ca prima oară,
ne ridicarăm muţi, cu paşii grei,
şi mă trăsei, lîngă poet povară. 111
6. Dante e încins şi spălat de Virgiliu (112-136)
38
El începu: “ – Urmează-mă, ehei;
să ne întoarcem prin această poală,
spre-acea cîmpie, dar la baza ei.” 114
39
De zori învins, de ora matinală,
care fugea de zori în depărtări,
recunoscui a mării vînzoleală. 117
40
Mergeam pe cîmpu-nvecinatei mări,
ca omu-ngîndurat de-o cale nouă,
ce-i pare în zadar, ajuns la zări. 120
41
Cînd am ajuns, e-n jur potop de rouă,
cu soarele de foc luptînd din greu,
nici vîntul n-o adie, nici n-o plouă - 123
42
el, mîinile, ca floarea, bunul meu,
pe planta cea firavă puse-ndată,
ca să-nţeleg ce vrea. Şi-atuncea, eu, 126
43
întors-am faţa cea de plîns udată
şi faţa mea se limpezi alert,
de-acel gri tern, a Iadului rea pată. 129
44
Venirăm iar la malul cel deşert,
acela care n-a văzut – şi-n vise –
un om pe-o navă ce s-a-ntors viu, cert. 132
45
Aici mă-ncinse, cum acela zise –
minune mare! – ce sfîrşit plăcut!:
umila plantă iarăşi răsărise – 135
46
aidoma, la loc s-a refăcut. 136
Traducere de Savin BADEA