PURGATORIUL 7 - Răzvan CODRESCU

DANTE ALIGHIERI, DIVINA COMEDIE

in noua versiune romaneasca a lui Razvan Codrescu

PURGATORIUL

Cintul VII

Mantovanul Sordello, care afla cu uimire ca-l are in fata pe insusi marele Vergiliu si-l cinsteste ca atare („O, glorie-a latinilor... tu, tarii mele vesnica onoare ...”), se ofera sa-i calauzeasca prin Antepurgatoriu pe cei doi poeti, atit cit ii este si lui ingaduit sa inainteze de catre rinduiala divina („... va-ndrum cu drag, cit pot in sus patrunde...”). Cum insa se insereaza, iar noaptea e cu neputinta sa suie cineva pe acolo, Sordello le propune sa faca popas intr-o vale plina de duhuri alese. Privindu-le de sus, din gura vaii, Sordello le prezinta pe rind, facind o adevarata cronica pe scurt a istoriei contemporane (Europa occidentala a secolului XIII): se afla acolo, intonind Salve Regina (rugaciune catre Maica Domnului atribuita Sfintului Bernard si cintata mai ales la slujbele de seara), figuri imperiale si regale precum Rudolf de Habsburg (precursorul lui Henric VII, in care Dante isi pusese atit de mari sperante); Ottokar II (regele Boemiei); Filip III al Frantei (tatal lui Filip cel Frumos, numit aici de Dante il mal di Francia, „raul [pacostea, plaga] Frantei”), zis „Cirnul”; Henric I al Navarrei (socrul lui Filip cel Frumos); Petru III al Aragonului (dar si rege al Siciliei dupa „vecerniile siciliene”), zis „cel Mare”, pe care Dante-l vede „incins cu briu-a tot ce e virtute”; Carol I de Anjou („Nasosul”); Henric III al Angliei si – sezind mai prejos, ca unul de rang mai mic – marchizul Guglielmo VII di Monferrato (poreclit „Spadalunga”). Mai buni sau mai rai, toti s-au abatut, intr-un fel sau altul, de la datoria sacra fata de tarile si popoarele lor.

1 De cum acele-ntampinari fratesti
de trei sau patru ori au fost reluate,
Sordel, retras, grai: „Tu, cine esti?”.

4 „Cind pe-acest munte nu putea razbate
spre Dumnezeu vreun duh din trup iesit,
de-August imi fura oasele-ngropate.

7 Eu sint Virgil, de-un loc in cer lipsit
din necredinta, nu din alta vina”.
Asa raspunse domnul meu iubit.

10 Ca unul ce privirea sa-i atina
ar deslusi ceva, dar nu prea stie...
„O fi... n-o fi...”, si-uimirea nu-i putina,

13 la fel Sordel; ca mai apoi sa vie
smerit spre bard si ochii sa-si coboare,
prinzind, ca pruncul, de genunchi sa-l tie.

16 „O, glorie-a latinilor, prin care
vadi ce poate limba noastra”, spuse,
„tu, tarii mele vesnica onoare,

19 ce har sau merit sa te vad m-aduse?
De-s vrednic sa te-ascult, zi-mi daca vii
din iad, si care loc menit iti fuse!”.

22 „De-a lungu-ntregii crunte-mparatii”,
raspunse domnul, „strabatui incoace:
din cer minat, cu voia-i calc pe-aci.

25 Nu ce-am facut, ce n-am ajuns a face
de-naltul soare ma lipsi, de care
tirziu aflai, iar tie mult iti place.

28 E-un loc acolo jos ce cazne n-are,
ci bezne doar, si de-unde ne-ncetat
nu tipat urca, ci suspine-amare.

31 Stau cu-acei prunci ce nu s-au intinat,
muscati de moarte pina sa se spele
de-al omenirii stramosesc pacat;

34 si stau cu-acei ne-nvesmintati cu cele
trei mari virtuti, dar ce le-au cunoscut
pe altele, pazindu-se de rele.

37 Tu, daca poti si nu ti-e nestiut,
ne-arata drumul cel mai scurt spre unde
isi are purgatoriul inceput”.

40 „Tinuti nu sintem”, prinse a raspunde,
„de-un loc anume primprejur pe-aci;
va-ndrum cu drag, cit pot in sus patrunde.

43 Dar vezi ca ziua trage spre chindii,
iar noaptea-n sus sa umbli nu se poate;
deci cata unde-i bine-a poposi.

46 Razlete umbre-n dreapta-s aciuate:
eu sa te duc la ele as putea,
si-o fi placut sa le cunosti pe toate”.

49 „Cum asta?”, zise domnul. „Cine-ar vrea
sa urce noaptea, altii n-or sa-l lase,
sau n-ar razbi, ca este calea grea?”.

52 Bunul Sordel pe jos cu mina trase
o dira: „Vezi, nici pe-asta n-ai s-o treci,
de cum lumina soarele-si retrase.

55 Nu vreun alt lucru-ti pune piedici deci,
ci insasi bezna noptii te sileste
nevolniciei voia sa ti-o pleci.

58 Cit ziua-nchisa-n ceruri zaboveste,
nu poti decit sa vii-napoi devale
si coasta-n jur sa o strabati orbeste”.

61 Atunci Virgil: „Arata-ne-acea cale”,
grai uimit, „spre locul de popas
placut, cum zici, prin duhurile sale”.

64 Nu mult trudi pe-acolo-al nostru pas,
cind deslusii in munte-o scobitura,
cum e si-n lume cite-un vad retras.

67 „Acolo”, se-auzi a umbrei gura,
„ne-om duce, unde coasta poala-si face,
pina ce ziua a miji se-ndura”.

70 Drumeag cotit prindea a se desface
spre gura vaii, ce pierea in jos,
mai mult de jumatate, prin rastoace.

73 Aur si-argint, porfira si-alb lucios,
albastru pur si lustru cristalin,
si crud smarald cind il despici frumos,

76 de-acel tapsan de flori si ierburi plin
erau cu toate-nvinse-n stralucire,
cum de mai mult e-nvins ce-i mai putin.

79 Nu doar culori urzise mindra fire,
ci si miresme dulci, nenumarate,
rapind, de-a valma, suflet si simtire.

82 Salve Regina umbrele-asezate
cintau in cor pe pajistea in floare,
pe unde valea le-ascundea pe toate.

85 „Pina sa intre-n cuib putinul soare”,
ne spuse calauza mantovana,
„nu-mi cereti s-apucam spre ei carare.

88 De-aici de pe-naltime-a lor icoana
si-ale lor gesturi s-or vadi mai bine
decit de-am sta cu ei in joasa strana.

91 Cel ce-ntre dinsii mai semet se tine,
parca lasind ce-a face se cadea,
si nici sa cinte cu ceilalti nu-i vine,

94 Rodolfo craiul fu, care putea
de rani de moarte Italia s-o scape,
nu leac tirziu un altul sa ii dea.

97 Cel’lalt, ce pare-a-l mingiia de-aproape,
domni in tara de-unde Molda iese
spre Elba, si-Elba spre-ale marii ape.

100 E Ottokar, ce chiar de prunc fusese
mai bun ca fiu-i Venceslav, barbosul,
ce viata-n lene si-n desfriu si-o tese.

103 Iar Cirnul care-o face pe sfatosul
cu cel ce-asa de blind la fata pare,
muri fugar, lasind pe crin ponosul.

106 Priviti-l cum se bate-n piept de tare,
pe cind cel’lalt din palma-si facu pat
obrazului, oftind fara-ncetare!

109 Tata si socru raului sfruntat
al Frantei, jalea-n piept li se ascute
de traiul lui smintit si dezmatat.

112 Cel trupes, care cinta pe-ntrecute
cu cel poarta-asa de strasnic nas,
fu-ncins cu briu-a tot ce e virtute;

115 si rege dupa el de-ar fi ramas
acel flacau ce sta-napoia lui,
virtutea-ar fi trecut din vas in vas,

118 ce despre ceilalti n-ai putea sa spui,
ca-s Frederic si Iacob la domnie,
da’-n ei nimic din zestrea buna nu-i.

121 Din trunchi in mlade-umana vrednicie
arar razbeste; asa o vrea acel
ce-o da, dar cere pret de ruga vie.

124 Se potrivesc Nasosului la fel
ca si lui Petru cite spun aice,
ca Puglia si Provenza gem de el.

127 Mai mica-i roada ca saminta-as zice
cu cit Constanta-si lauda mai dihai
barbatul decit Marga si Beatrice.

130 Pe-al Angliei rege, Henric, simplu-n trai,
priviti-l cum adasta-nsingurat:
el buni urmasi lasa-n lumescul plai.

133 Iar cel ce sta mai jos, dar ridicat
isi tine vazul, e Guglielm Marchese,
de-al cui razboi cu Alessandria dat

136 pling inca Monferrat si Canavese”.

Traducere de Răzvan CODRESCU

Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE, septembrie 2007.