DANTE ALIGHIERI, DIVINA COMEDIE
in noua versiune romaneasca a lui Razvan Codrescu
PURGATORIUL
Cintul VIII
Raminind in tovarasia lui Sordello, cei doi poeti coboara in valea principilor din Antepurgatoriu, de unde auzisera cintindu-se imnul de seara Te lucis ante terminum, rerum Creator, poscimus... Aici ii intilnesc pe reputatul judecator din Gallura, Ugolino (Nino) Visconti (nepot al contelui Ugolino della Gherardesca, sot al Beatricei d’ Este si tata al Giovannei de care se pomeneste in text), si pe marchizul Corrado (in text: Currado) Malaspina cel Tinar, dintr-o familie celebra din Lunigiana, careia Dante ii aduce un deosebit elogiu (in exilul sau, pe la 1306, a fost gazduit de familia respectiva). Cu totii asista la scena in care pazitorii locului, doi ingeri cu aripi verzi si sabii inflacarate, il izgonesc pe sarpele ce dadea tircoale (asimilat cu cel ce fusese unealta a ispitirii Evei si deci vrajmas – il nostro avversaro – al intregului neam omenesc nascut din ea).
1 Era de-acuma ceasul greu de dor
ce-n inima naierilor trezeste
aleanul despartirii de ai lor,
4 si-n care-n cel pornit pribeag stirneste
fiori vreun clopot ce din departare
murinda zi ai zice c-o jeleste,
7 cind eu prinsei sa simt ca nu-mi mai are
auzul spor, si spre un duh sa cat,
ce, drept, cersea cu miinile-ascultare.
10 El palmele spre cer si-a-mpreunat,
parca graind, cu ochii-n Rasarit:
„Doar tie, Doamne, gindul mi-e-nchinat”.
13 Te lucis ante-atit de maiestrit
se-nfiripa pe buzele-i pioase,
incit si mie mintea mi-a rapit;
16 de imn fiind si celelalte atrase,
cuvios si dulce i-au cintat plinirea,
catind in sus, spre sfere luminoase.
19 Ascute-ti, cititorule, privirea
spre adevar, caci valul e subtire
si lesne poti sa-i afli deslusirea!
22 Vazui apoi acea aleasa-ostire
tacind si-n sus uitindu-se spasita,
palind de parca-avea o presimtire;
25 si mai vazui, din slavi in jos pornita,
de ingeri o pereche, spade-avind
de foc, dar fiecare-n virf ciuntita.
28 Vesminte verzi purtau, ca frunza cind
e cruda, si de aripi tot verzíi
erau batute,-n aer fluturind.
31 Unul putin mai sus de noi se-opri,
iar celalalt pe malu-opus, in jos,
incit la mijloc gloata se trezi.
34 Le desluseam balaiul par frumos,
dar catre fata vazul se pierdea,
cum covirsit e simtul de-un prisos.
37 „Dintr-a Mariei poala vin sa stea”,
grai Sordel, „de paza vaii-n care
sarpele-ndata iama va sa dea”.
40 Iar eu atunci, nestiind pe ce carare,
privii in jur, facut de groaza sloi,
si ma trasei spre-obladnica spinare.
43 „Sa scoborim”, Sordel mai spuse-apoi,
„cu-aceste duhuri nobile-a vorbi,
caci drag le-o fi a se vedea cu voi!”.
46 Trei pasi si nu mai mult imi trebui
s-ajung la ei, iar unul drept la mine
se tot uita, de-s eu vrind parca-a sti.
49 Era la ceas cind bezne nu-s putine,
dar tot ne-a fost in urma-nvederat
ce ochii-ntii nu deslusira bine.
52 Unul spre altul ghes atunci ne-am dat:
o, nobil jude Nino, cit imi place
sa vad ca nu esti printre rai bagat!
55 Nu fu salut – ori el, ori eu – a-l tace;
apoi: „De cind venisi”, ma iscodi,
„sub munte-aici, pe-ntinsa marii pace?”.
58 „Chiar azi in zori, prin locuri de urgii,
venit-am eu, si-n prima viata sint,
dar pe cealalta mi-o cistig pe-aci”.
61 Cind in auz le-ajunse-al meu cuvint,
Sordel si-acela inapoi se dara,
cum face omul de uimire-nfrint.
64 Spre domnul meu se-ntoarse unul, iara
cel’lalt spre-un duh vecin: „Currado, sus,
sa vezi, prin har ceresc, minune rara!”.
67 Spre mine-apoi: „Ca pe-un prinos adus
celui ce rostul astfel si-l ascunde
dintru-nceput, de punti spre-acesta nu-s,.
70 cind inapoi vei trece peste unde,
Giovannei mele spune-i pentru mine
sa-nalte rugi cui celor drepti raspunde.
73 Nu cred ca maica ei prea drag ma tine,
caci scoase albul val de vaduvie,
desi l-o plinge, biata, mult si bine.
76 Prin ea mai lesne vezi cit va sa tie
focul iubirii in femeie, daca
nu-s ochi si miini adesea sa-l invie.
79 Mormint la fel de falnic n-o sa-i faca,
cum i-ar fi fapt cocosul din Gallura,
napirca ce Milanu-n zale-mbraca”.
82 Asa zicea, si ii marca figura
acea ardoare dreapta care-si are
in tainitele inimii masura.
85 Spre cer mi-era privirea scrutatoare,
pe unde-i mersul stelelor mai lin,
cum spre butuc mai lenta roata pare.
88 Si domnul: „La ce ochii tai se-atin?”.
Zisei: „Ma uit la tortele acele
ce citestrei tot Polu-aprins il tin”.
91 Iar el: „Acele patru limpezi stele
vazute-n zori sint dincolo lasate,
si urca-acestea unde fost-au ele”.
94 Sordel din vorba prinse a-l abate,
zicind: „Vrajmasul nostru vine, iata!”,
si-ntinse mina ca sa i-l arate.
97 Pe unde-i gura vaii mai cascata
se-afla un sarpe, poate-acelasi care
ii dete Evei poama-nveninata.
100 Prin ierbi si flori cumplita tiritoare
venea, sucindu-si capu-adesea si
lingindu-se ca bestia pe spinare.
103 Eu n-am vazut si nici sa spun n-as sti
cum uliii ceresti pornira-n zbor,
dar pe-ambii asupra-i i-am putut zari.
106 Simtind bataia aripilor lor,
fugi napirca, si-ngerii pe sus,
zburind egal, s-au dus si ei cu zor.
109 Iar duhul ce de jude fuse-adus,
cind il strigase uluit pe nume,
tinea pe mine ochii mai presus.
112 „Lumina, ce de dincolo de lume
te mina, afle-n voia-ti cita ceara
se cere pin’ la-naltul smalt anume;
115 ci spune-mi de-ai cumva vreo veste clara
din Val di Magra”, prinse-a zice el,
„caci eram mare-acolo odinioara”.
118 Currado Malaspina sint; nu cel
batrin, ci-urmas de-al lui, care iubirea
de-ai mei o curat de prea multul zel”.
121 „Oh!”, raspunsei, „eu n-avui fericirea
s-ajung pe-acolo, dar sa nu va stie
nu-i colt prin Europa nicairea.
124 Vorbesc si mari si mici de faima vie
prin care casa voastra se cinsteste,
chiar de n-au fost pe-acolo sa se-atie.
127 Si jur, pe pasu-mi ce spre cer zoreste,
ca neamul tau, prin punga si prin spada,
si-acum in fata lumii straluceste.
130 Prin fire si-obicei, oricita sfada
aduce printre oameni capul rau,
ai tai ramin de drumul drept sa-si vada”.
133 Si-acela: „Mergi acum pe drumul tau;
soarele-n patul ce Berbecu-l tine
de sapte ori n-o pune capul sau
136 si-n minte-aceasta zicere de bine
ti-o fi batuta-n cuie mai presus
de orice alte marturii straine,
139 de-i neschimbat judetul cel de sus”.
Traducere de Răzvan CODRESCU
Text preluat de pe saitul revistei PUNCTE CARDINALE, octombrie, 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu