Varianta D (cu rime alternante)
UN PSALM ŞI O CANŢONĂ
Cînd Israel, cel din Egipt sosit…
Amoru-n minte-mi sună idiot.
Dante, Virgiliu, Casella, Cato, Îngerul-cîrmaci, Ceata de umbre.
133 versuri.
1. Dimineaţa zilei a patra. (1-9)
2. Îngerul lui Dumnezeu (luntraşul-cîrmaci). (10-54)
3. Sufletele nou sosite. (55-75)
4. Casella. (76-117)
5. Reapariţia lui Cato. (118-133)
1. Dimineaţa zilei a patra. (1-9)
1
Acum ajunse soarele în zare
pe-un cerc meridian pe care-i pus
Sionul la zenit, maxim în care 3
2
şi noaptea cade-n punctul ei, opus ;
ieşind din Gange – negura-i lungită
descumpănind cîntarul, spre apus; 6
3
aşa şi alba, rumena-nroşită,
frumoasa Auroră a pălit,
portocalie şi îmbătrînită. 9
2. Îngerul lui Dumnezeu (luntraşul-cîrmaci). (10-54)
4
Mergeam de-a lungul mării, om grăbit,
împins de gînduri şi de rostul vieţii,
de inimă, cu trupul parcă-oprit. 12
5
Şi cum, la începutul dimineţii,
peste cîmpia mării, la apus,
se-arată Marte roş în pîcla ceţii, 15
6
la fel, pe mare, se ivi de sus –
vedea-o-aş iar ! – lumină în risipă
şi iute rău, cum alte zboruri nu-s. 18
7
Şi eu, cel care n-o privii o clipă,
ca să-l întreb pe-ndrumătorul meu,
cam ce-i, mai strălucit, ce se-nfiripă ; 21
8
văzui de-a laturi, purul curcubeu :
c-un alb pe alb ; subt el alt alb, mai mare,
c-un licăr similar, crescendo, bleu. 24
9
Maestrul nu riscă vreo cuvîntare,
pînă ce albul aripi n-a crescut,
din care lopătarul sfînt apare ; 27
10
strigă : « - Pleacă-ţi genunchii ! » şi-am căzut.
“
cu-mpreunate mîini de om plăcut ! 30
11
Nu vrea umane scule, El nu leagă
parîme, pînze, vîsle, lemn sau fier,
doar aripile-L poartă-n zarea largă. 33
12
Le ţine îndreptate către Cer,
despică-n vînt cu-aripi diamantine,
ce nu se schimbă, nu se rup, nu pier. » 36
13
Apoi din zare mai aproape vine
Divinul Sol, ca pasărea de foc,
de nu pot ochii aţintiţi a-i ţine ; 39
14
ci mi-i ferii, iar El la ţărm sta-n loc,
c-o sprintenă bărcuţă, pe măsură,
încît în apă nu intra deloc. 42
15
La pupa sta Cîrmaciul Sfînt, făptură
Dumnezeiască, foarte fericit,
c-o sută de « murdari » încărcătură. 45
16
« - Cînd
cîntau pe-o voce sufletele-n pace,
întregul psalm, cum n-am mai auzit ; 48
17
Divinul Înger semnul crucii-l face
şi ele-atunci au coborît pe mal,
iar El plecă, precum venise-ncoace. 51
18
Mulţimea a rămas grămadă-n val,
sălbatică, ca biet holbat, hilarul,
la lucruri noi prea-uluit şi pal. 54
3. Sufletele nou-sosite. (55-75)
19
Iar soarele ne potopise, clarul,
cu-a sale raze multe, ţepi mărunţi,
ce-au izgonit pe Capricorn, tîlharul ; 57
20
cînd ceata uluită saltă frunţi,
spre noi şi ne întreabă : « - De-aveţi ştire,
vreo cale lesnicioasă către munţi...» 60
21
Virgiliu zise celor în ne-ştire :
« - Şi noi călătorim pe-aci de-un pic;
sîntem străini ca voi, să nu vă mire. 63
22
‘Nainte am venit, pe-acest colnic,
pe-o aspră cale-n negură, greoaie,
încît urcuşu-i joacă, mai nimic. 66
23
Văzîndu-mi răsuflarea, marea droaie
de duhuri triste s-a convins că-s viu –
îngălbenite, ceară ce se-nmoaie. 69
24
Şi ca la solul cu măslin, diliu,
se trage lumea după veşti haioase,
călcîndu-se-n picioare ; pîlc zglobiu, 72
25
aşa spre faţa-mi, duhuri bucuroase,
de-aşa noroc, cătară toate,-uitînd
să meargă spre-a se face mai frumoase. 75
4. Casella. (76-117)
26
Iar eu văzui pe unu-naintînd,
pentru-a mă-mbrăţişa cu insistenţă,
încît şi eu ‘l-îmbrăţişai… mimînd : 78
27
Deşarte umbre, sînteţi aparenţă ! –
de trei ori l-am bătut pe spate, trist,
dar mi-au căzut la piept trei-mîini-cadenţă. 81
28
Şi-ngălbenii, la rîndu-mi, biet artist,
pentru că umbra se retrase flască,
iar eu păşii cu gîndul să insist. 84
29
Dar mă opri suav, dînd blînd din doască,
şi-abia atunci îl cunoscui subit
şi îl rugai o clipă să se-oprească. 87
30
Răspunsu-mi-a : « - Aşa cum te-am iubit,
trup muritor, la fel, ca umbră vagă,
te mai iubesc ; dar unde fugi grăbit ? » 90
31
« -Spre-a mă întoarce iar, Casella dragă,
pornit-am pe-aste căi, nemaivăzut.
Dar unde-ai zăbovit o viaţă-ntreagă?” 93
32
El: “ – Nici-o strîmbătate n-am avut;
numai Acel ce saltă cum îi place,
nu s-a-nvoit şi geaba m-am zbătut ; 96
33
căci dreapta voie tot pe-a Lui şi-o face:
şi-ntr-adevăr, trei luni, în luntre-a luat
pe cine-a vrut s-ajungă-n lina pace. 99
34
Iar eu, la malul mării Lui, uitat,
întorsu-m-am la Tibru încă-odată,
de unde fui, în fine, îmbarcat. 102
35
Spre-acele guri aripa-I iarăşi cată,
căci tot acolo se-adunară ghem
acei ce fug de Aheron, în ceată. » 105
36
« - Casella, e vreo lege, cum mă tem,
să-ţi ia talentul şi să-ţi dea iertarea –
hai, zi-mi canţona după care gem! 108
37
Fii bun şi-alină-mi dorul cu cîntarea
şi sufletu-mi, care, cu trup, cu tot,
venind aici, s-a zvîrcolit ca marea. 111
38
“ – Amoru-n minte-mi sună idiot" -
îngînă dulce cîntul meu, fierbinte ;
şi-acum dulceaţa-i s-o mai uit nu pot. 114
39
Maestrul, eu şi-acele triste ginte,
tovarăşi lui, priveam prea mulţumiţi
şi nimănui nu-i da ceva prin minte. 117
5. Reapariţia lui Cato. (117-133)
40
Stăteam atenţi, ca împietriţi, uimiţi,
de notele-i, cînd ne strică uimirea
bătrînul auster : « -Ce leneviţi ? 120
41
Ce nepăsare ! Statul vi-i menirea ?
Urcaţi pe munte, coaja vi-o lăsaţi,
vă-mpiedecă-a vedea Dumnezeirea ! » 123
42
Cînd porumbeii-n stoluri adunaţi
stau ciugulind din grîu şi din neghină,
uitînd trufia, blînzi, imaculaţi, 126
43
de-apare brusc primejdia haină,
îşi lasă şi grăunţi şi locul gol,
zburînd, înfioraţi, către lumină ; 129
44
aşa văzui îngrijoratul stol,
mulţimea ce-alerga în sus pe coastă,
ca orbul, nimerind fără ocol, 132
45
la fel, pripită, fu şi fuga noastră. 133
Traducere de Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu