Pe "pustiul cîmp"
1-51 Sosirea îngerului care, cu luntrea lui uşoară, conduce sufletele în Purgatoriu.
52-133 Convorbirea lui Dante cu muzicianul Casella. Cîntul acestuia şi dojana lui Cato.
1-51 Sosirea îngerului care, cu luntrea lui uşoară, conduce sufletele în Purgatoriu.
1
Iar soarele-ajunsese pe-orizonul
al cărui cerc de-amiazăzi învăleşte
În punctul cel mai sus al său Sionul, 3
2
iar noaptea, ce-n opusul cerc roteşte,
ieşea din Gange cu acea Măsură
ce-i lunecă din mâni când se-mplineşte; 6
3
aşa că albii-obraji şi de purpură
ai mândrei Aurori, din locul meu,
de multă vârstă galbeni se făcură. 9
4
Pe malul mării noi mergeam mereu
şi-acum, aşa cum răzgândiţi drumeţii
cu gândul merg, dar umbletu-l au greu. 12
5
şi iat-atunci, că,-n faptul dimineţii,
cum roşul Mars pe marea-ntunecată
adânc spre-apus străbate-alboarea ceţii 15
6
aşa văzui—vai, să-l mai văd o dată!—
venind spre noi un punct de foc pe mare
cum nici un zbor iuţime-aşa n-arată. 18
7
şi,-n timp ce, vrând să-i fac o întrebare,
mă-ntoarsei spre maestrul meu o clipă,
mai luciu-l revăzui şi mult mai mare. 21
8
şi de-ambele lui părţi se-ntinse-n pripă
ştiu eu ce alb şi, dedesupt,
acú văzui alt alb încet cum se-nfiripă. 24
9
Dar ne-ntrerupt maestrul meu tăcu
până ce-ntâiul alb aripi deschise
şi-atunci pe-acest luntraş îl cunoscu. 27
10
—„Grăbit să cazi acu-n genunchi, îmi zise,
şi-nchină-te! E înger acest foc.
De-acum solii de-acestea-ţi sunt trimise. 30
11
Vezi cum respinge-orice-omenesc mijloc;
nu vrea lopeţi, nici altfel de vântrele
decât aripi spre-acest departe loc. 33
12
Vezi cum spre cer întinse stă cu ele
şi bate-n vânt cu aripi de lumină,
cari n-au schimbare ca umana piele.“ 36
13
Venind mereu deci paserea divină,
vedeam cum ea tot mai de foc se face,
că nu putui s-o rabd în ochi vecină; 39
14
eu m-aşternui. şi-o luntre-aşa zburace
opri la mal, şi-aşa de fulg făcută,
că nici c-un semn n-a stins a apei pace. 42
15
De har divin întreagă străbătută,
la cârmă sta angelica solie
şi morţi în luntre-avea mai mulţi de-o sută. 45
16
„Când Israil ieşit-a din robie“
cântau cu toţii-un singur glas, în cor,
şi psalmu-ntreg cu tot ce-ntr-însul scrie. 48
17
Făcând un semn al crucii-asupra lor,
pe mal au dat năvală aceştia iute,
iar el, precum veni, plecă cu zor. 51
52-133 Convorbirea lui Dante cu muzicianul Casella. Cîntul acestuia şi dojana lui Cato.
18
Străin acestei ţări necunoscute
şi-uimit părând, în jur privea poporul
cum fac acei ce văd nemaivăzute. 54
19
Tutindeni soarele-azvârlea cu zorul
În plină zi săgeţi şi,-arzând ferbinte,
gonea din miezul bolţii Căpriorul, 57
20
când, ochii ridicându-i noua ginte
spre noi, a zis: „— Rugămu-vă, de ştiţi,
ce drum spre deal avem de-aci nainte?“ 60
21
Iar dulcele maestru: — „Voi gândiţi
că poate noi am şti aceasta ţară,
dar, ca şi voi, străini suntem, veniţi 63
22
puţin ceva nainte-vă, pe-o scară
a altui rău şi-atât de aspru drum,
că joc acest urcuş o să ne pară.“ 66
23
Băgând de seam-apoi cu toţii cum
îmi suflă gura şi că-s viu adică,
de-uimire multă-ngălbenir-acum. 69
24
Precum, pe lâng-un sol ce-oliv ridică,
se-ndeasă toţi s-aud-o noutate
şi-a fi strivit nici cui nu-i este frică, 72
25
acele umbre-aşa steteau mirate
cu toate-acum, în faţa mea privind,
uitând că merg să spele-a lor păcate. 75
26
Văzui pe una cum porni, dorind
cu-atâta foc să mă cuprindă-n braţă,
că fui mişcat şi eu ca să-l cuprind. 78
27
Năluci ce numai par că au o viaţă!
De trei ori vrând să-l am la piept, bătui
de trei ori pieptu-mi, gol având în faţă. 81
28
De-uimire, cred, eu galben mă făcui,
dar el zâmbi,-ndărăt trăgându-şi pasul,
iar eu, urmându-mi drumul meu, trecui. 84
29
Duios el m-a rugat să stau, iar glasul
făcând să ştiu ce umbră e,-l rugai
s-amâie-o clipă pentru noi popasul. 87
30
—„Cum drag în carnea morţii tu-mi erai,
mi-eşti drag, a zis, şi-acum când mi-e luată.
De-aceea stau. Dar tu ce drumuri ai?“ 90
31
—„Casella meu! Spre-a mă re-ntoarce-odată
aici la voi, fac calea mea de-acum,
dar cum de-a ta-i atât de-ntârziată?“ 93
32
— „Nu-mi fu făcut ultragiu nicidecum,
că el, ce ia oricând pe-oricine îi place,
de mult mi-a tot negat al mării drum. 96
33
Din justă vrere vrerea lui se face
şi-i drept că, de trei luni, el ia-ntre-ai lui
să plece-oricine vrea-n deplină pace. 99
34
Iar eu, care pe-al mării mal stătui,
de unde Tibru-ncepe ca să moară,
primit de el cu bună vrere fui 102
35
din locul cătră care-l vezi că zboară,
căci orişicând aci s-adun-oricine
din cei ce nu spre-amarul rîu scoboară.“ 105
36
— „Vro nouă lege dacă nu-ţi reţine
memoria şi-uzul cântului acel
ce-adese-a stins atâta dor în mine, 108
37
alină-mi bietul suflet puţintel“,
aşa-l rugai, „că,-n trupu-i care moare
venind aici, mi-e truda morţii-n el“. 111
38
„Iubirea-n gând cu mine vorbitoare“,
aşa-ncepu şi dulce-aşa cântând,
că sună şi-azi în mine-acea dulcoare. 114
39
Măestrul meu şi eu şi toţi cei stând
cu el păreau că-n farmecul ce-avură,
n-aveau pe lume-altce nimic în gând 117
40
şi-atenţi la cânt şi nemişcaţi stătură,
când:— „Ce-i aici, de-umblaţi aşa de-ncete?“
strigă deodat-onestul moş din gură. 120
41
„Ce preget e? Ce lene-n gând vă dete?
Urcaţi spre deal, spre-a rupe solzii-acei
ce-opresc pe Cel Etern să vi s-arete!“ 123
42
Precum, pe când adun-ori boabe,-ori mei,
porumbii ce s-adună la mâncare,
şi fără-a se-nguşa ca de-obicei, 126
43
deodată-şi lasă hrana, când le pare
că văd ceva venind ce-i înspăimântă,
cuprinşi fiind de-o grijă mult mai mare, 129
44
aşa văzui lăsând şi ceata sfântă
cântarea ei. Spre deal fugi-napoi
cum fuge-un om ce n-are nici o ţântă, 132
45
şi-n fugă mai târzii n-am fost nici noi. 133
Traducere de George COŞBUC
Vezi şi: Wikisource
| ←Cântul I | Divina Comedie (Purgatoriul, Cântul II) de Dante Alighieri | Cântul III→ |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu